-
Pe Paul Daian îl cunoaştem cu toţii, chiar dacă l-am văzut sau nu cu trompeta sa pe la diferite manifestări literare. S-ar putea spune că faima personajului îi precede acestuia opera, destul de vastă şi foarte importantă în perimetrul literatu...
-
Înainte de a-l întâlni pentru prima dată, acum aproape opt ani, pe Gelu Vlaşin, auzisem deja din mai multe direcţii vorbindu-se despre el ca despre unul dintre cei mai valoroşi tineri poeţi ce îşi făcuseră debutul pe muchia dintre milenii. Mi-...
-
Ciclul „Vizitatori nocturni - amintiri din Cimitirul Vesel", poate cel mai consistent din volum, este un fel de ghid pentru laicizarea totală a sensului, pentru renunţarea la „taine". Problema identităţii eului, de pildă, atât de acută în poez...
-
Cunoaşteţi diferenţa dintre dromonul bizantin (provenit din liburnă, mai uşor decât triera şi cu mult mai uşor decât pentera), şi gripparia, paraskalmion, katergon, paranderia, caramussale, caic, galeră, galeasă, galiotă, galion, bastarda, bu...
-
Place la Alexandru Matei dezinvoltura verbului. Felul cum anunţă el tot felul de apocalipse literare, în care de fapt nu crede. Dupã ce am citit Ultimele zile din viaţa literaturii (Enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană), Cart...
-
CALMUL FRIGUL CĂLDURA ISTERIA FRICA
am început să transpir. sunt un om fără noroc. cine mi-a făcut norocul. în fotografie acolo, zicea el, erai bărbat bine. era cam uzată, era ceva alb-negru, zice, dar arătai bine cu...
-
Serediuc păstrează în textele sale ceva din solemnitatea poeziei moderne dar vine cu un imaginar proapăt, cu o expresie curată, care scrutează obscuritatea unui spaţiu al îmbinării între exterior şi interior. Deşi ...
-
José Saramago, numele gigant al literaturii portugheze contemporane, nu doreşte să părăsească scena literaturii rămânând - într-o anumită măsură - vulgar în relaţia cu publicul, iar aceasta datorită implicării paralele dezvoltate în poli...
-
Un loc comun al studiilor antropologice aplicate epocii prezente este acela că moartea s-a „sălbăticit", în sensul că avem tendinţa de a o evacua cât mai repede din cotidianul nostru, ca pe un eşec social. Muribundul care este asistat în ultime...
-
Dansul este limbajul ascuns al sufletului…
Desemnată de revista Times, în 1998, drept cea mai bună dansatoare a secolului XX, Martha Graham este una dintre cele mai însemnate inovatoare ale dansului modern, căreia i se datorează atât o tehni...
-
Secolul al XIX-lea a fost dominat, cel puţin în roman, de ascensiunea realismului, un mod complex de înţelegere a literaturii, cu profunde implicaţii sociale şi morale. Din acest motiv, o naţiune precum Rusia, întotdeauna turbulentă la nivel soci...
-
Premiul Nobel pentru Literatură 2008
„Ţi-am spus deja, prietene Daniel, cum am început să cunosc cerul după sosirea la Campos, numele stelelor, fazele planetelor şi ale lunii. Şi apoi, la ceva vreme după ce tata se întorsese deja la Râul-...
-
„Totuşi, sunt o figură extraordinară, chiar dacă nu-mi place să vorbesc prea des despre asta“ (Daniil Harms)
...
-
dragul meu crocodilaici am îngropat crocodilul meuverde-pădurar şi cu burta galbenădupă ce a răposat de bătrâneţeera un crocodil foarte frumos şi cumintea dormit cu mine o vreme şi nu sforăiacel mai mult îi plăceau batoanele cu soiaşi piatr...
-
1.Făt Frumos se trezi, se spălă pe ochi cu jăratec şi spuse în sinea sa, destul de tare, ca să-l audă trăgătorii cu urechea din palat: gata, eu plec. 2.Surprinzător, exact în acelaşi timp, Marcel Proust [mas[l pust] bea o cafea şi mâncă o ...
-
Multe persoane cu ochi atent bănuiau deja că lumea noastră este, de fapt, o ficţiune din mintea domnului I.L. Caragiale. Această amară intuiţie s-a verificat însă, de curând, atunci când ficţiunea s-a pliat asupra ei însăşi, privindu-se mir...
-
Supranumit „Trane"1 datorită ritmurilor pline de viaţă pe care le-a creat, John Coltrane este unul dintre cei mai respectaţi şi adoraţi membri ai familiei jazzului, în ciuda faptului că a murit la numai 40 de ani, când părea să mai aibă mult...
-
Până târziu, oricum până la plecarea în Franţa, în 1942, teatrul pare a nu-l preocupa pe tânărul Ionescu. Tânărul, şi mai puţin tânărul Ionescu, pentru că, până la 40 de ani, când debutează cu Cântăreaţa cheală, în 1950, nu-şi m...
-
Spaţiu dedicat în principal experimentelor artistice, Galeria Museion din cadrul Muzeului de Artă din Constanţa, este un loc în care orice intenţie artistică capătă conotaţii surprinzătoare. în cazul expoziţiei „Prizonier al lumii orientale...
-
Până la urmă, muzica devine un instrument de sondare, descoperire sau cunoaştere a unor zone în care nu ai cum să fii dus de altceva pentru că există zone ale sensibilităţii care nu pot fi relevate decât prin manifestări complementare. Asta ne...