Moto: Dând nume animalelor, potrivit poruncii dumnezeieşti, omul le rânduieşte în cuprinsul creaţiei: purtând aproapelui dragoste şi acordându-i încredere, face din el o Persoană, altceva decât un individ. (Nicolae Steinhardt)

Odinioară, a şti cele zece porunci era suficient. Astăzi, violenţa şi agresivitatea, fenomene care se completează reciproc, se extind pe zi ce trece, cangrenând întreaga societate. Alimentate de perpetuarea unor structuri economice, politice şi sociale deficitare care sunt incapabile să atenueze, în anumite momente, dificultăţile economice (inflaţia, sărăcia şi şomajul), inegalităţile şi inechităţile între indivizi şi grupuri sociale se adâncesc. Mai mult decât atât, violenţa, în virtutea desfăşurării sale spectaculoase, beneficiază din partea mass-media de o mediatizare extrem de largă. Jaf armat la o filială a Băncii Transilvania din Cluj Napoca / Cercetările în dosarul privind asasinarea celor două tinere din Braşov au fost preluate de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie / Fotbalist irakian asasinat...sunt titluri cu care ne-am obişnuit.

În data de 8 februarie, presa din România şi Ungaria avea să scrie că handbalul românesc este în stare de şoc. Marian Cozma, component al echi­pei na­ţio­nale, a murit în Ungaria, la doar 26 de ani, înjunghiat în inimă, după un conflict între colegii lui de la Veszprém şi un grup de romi. Handbaliştii fuseseră invitaţi într-un club de colegul lor Gergo Ivancsik, care organizase o petrecere pentru că îi născuse soţia. Pe mâna dreaptă, Marian avea tatuat numele lui în limba chineză, iar pe braţul stâng, un mesaj cutremurător: „Nihil sine Deo" (Nimic fără Dumnezeu)!

La o primă vedere moartea handbalistului român este plasată în contextul relatărilor despre victime în care informaţiile aparent simple despre viaţa handbalistului avea 26 de ani, a fost un handbalist român, a murit din cauza altercaţiei într-o discotecă din Veszprém şi aşa mai departe îşi extind domeniul de semnificaţie şi încep să funcţioneze ca un mecanism de includere a relatării într-un media event datorită trăsăturilor care l-au distins. Nu era un simplu handbalist, ci campion al României şi al Ungariei, câştigător a numeroase cupe, era cel mai înalt handbalist din lume, datorită înălţimii sale impresionante - 2,11 m, avea un suflet nobil, i se spunea „Păsărilă", nu datorită înălţimii sale aşa cum iniţial s-a crezut , ci fiindcă în copilărie era fascinat de păsărele, cum avea să relateze Antena 1 într-un reportaj. Mai mult decât atât, putem afirma că relatarea morţii handbalistului urmăreşte traiectoria a ceea ce Propp numeşte basmul eroului-victimă.

Modelul povestirilor de factură senzaţionalistă este rezultatul convergenţei a mai multor factori, precum stilul jurnalismului popular, care aduce în prim-plan problemele imediate ale cotidianului, relatarea care face apel la motive simbolice încărcate de dramatism şi care se referă la ceea ce Peter Dahlgren şi Colin Sparks numesc „reflexul lacrimilor" şi, nu în ultimul rând, nevoia manifestată de publicul popular care doreşte, înţelege şi solicită acest tip de prezentare în interiorul căruia „ordinea socială este prezentată drept transparentă şi oferă un cadru explicativ imediat, în termeni individuali, cu cauze şi reacţii personale" (Dahlgren şi Sparks, 2004).

Mai mult decât atât, Ed. Morin apreciază că spaţiul culturii de masă (din care mass-media fac parte) este „locul de fermentare mitologică, unde miturile arhaice renasc şi capătă o formă modernă" în timp ce S. Thomas afirmă că „mass media este una din cele mai importante, dacă nu cea mai importantă formă de întrupare culturală a folclorului şi a mitului" (Mihai Coman, 2003, p. 98). Potrivit lui Mihai Coman, trăsăturile culturii populare sunt: „dimensiunea iraţională, spontaneitatea, divertismentul (plăcerea), absenţa unor standarde etice sofisticate etc.", şi este astfel pe deplin explicabil prin asociere „ca produsele unei prese populare să reactualizeze caracteristicile (structura epică, tipul de personaje, funcţiile psihologice, valorile şi reprezentările despre lume etc.) specifice unor forme culturale de tip folcloric, precum legendele, baladele sau miturile" (ibidem).

Moartea lui Marian Cozma a creat un val de solidaritate nemaiîntâlnită poate şi datorită faptului că mass-media au tratat-o ca pe un media event, care se referă la acele evenimente publice care sunt amplu acoperite de mass-media şi care, datorită mediatizării intense, declanşează procese de mobilizare socială. În amplul lor studiu din 1992, prin care au impus acest concept, Daniel Dayan şi Elihu Katz pleacă de la constatarea că în presă există două mari tipuri de ştiri: de rutină, referitoare la fapte ori situaţii comune, fără impact social, şi cele de non-rutină, care afectează segmente sociale importante şi care întrerup activităţile jurnalistice curente şi declanşează o cuvertură mediatică aparte (apud Mihai Coman, 2003, p. 59).

După cum afirmă Elihu Katz şi Daniel Dayan, media events apar ca un gen sau format al presei - în special al televiziunii - care conduce la procese de reorganizare a marilor ceremonii civice şi care conduc la: a) prezentarea faptelor într-un mod diferit în raport cu formele, genurile şi formatele de rutină: evenimentul este anticipat şi pregătit prin numeroase anunţuri, este editat prin tehnici cumulative, diferite de cele uzuale (substractives) şi este programat în poziţii ieşite din comun - în raport cu structura cotidiană a programelor; b) schimbarea tonului jurnalistic: evenimentul este prezentat în mod ceremonios şi, nu o dată, subiectiv; c) privilegierea structurilor narative, a elementelor de spectaculos şi a scenelor şi mesajelor care sugerează unitatea dintre participant la eveniment şi cei care îl primesc în transmisia televizată; d) modificarea statutului social al jurnaliştilor: aceştia se substituie instanţelor şi persoanelor oficiale care mediau în chip uzual în procesul de transmitere a evenimentului şi apar drept „cei care dăruie un eveniment" (idem, p. 60).

De asemenea, media events provoacă mutaţii şi în planul discursului jurnalistic. Acestea derivă din faptul că, spre deosebire de regimul obişnuit al ştirilor, care implică o distanţare a jurnalistului de eveniment, condiţie intrinsecă a obiectivităţii, de această dată se constată o pliere afectivă a jurnaliştilor cu spectatorii şi actorii respectivului eveniment. „În procesul de transpunere a ceremoniilor publice într-un asemenea format, jurnaliştii impun un limbaj, o coerenţă narativă, un ansamblu de interpretări, simboluri şi conotaţii specifice, care pot fi diferite de logica rituală sau de intenţiile performerilor, precum şi o constelaţie de noi «naraţiuni periferice», care uneori pot să fie mai numeroase şi mai atractive decât evenimentul iniţial" (ibidem).

Televiziunea a oferit transmisii în direct, ceea ce a condus la o dublă mobilizare, din partea jurnaliştilor, pentru a asigura acoperirea mediatică a evenimentului, şi a publicului, care a fost foarte interesat atât de desfăşurarea anchetei, cât şi de funeraliile handbalistului român. Ştirile despre moartea şi ceremonia de înmormântare a acestuia intră în categoria relatărilor despre accidente care instaurează o stare de liminalitate. Prin moarte, în comunitatea din care fac parte indivizii, relaţiile de putere, ierarhie şi autoritate s-au modificat. Stării de societas i se opune cea de communitas, de dezordine în care indivizii egali se supun numai autorităţii generale a oficierii mitului (Mihai Coman, 2003, p. 82).

Media events facilitează coeziunea socială, transformă audienţele în „parteneri activi" - oamenii se anunţă unii pe alţii, se strâng pentru a recepta în comun mesajele mass-media, celebrează evenimentul, îl comentează şi interpretează împreună (fapt care duce la activarea legăturilor sociale, menţinerea ordinii, coeziunii şi identităţii colective). Televiziunea şi presa, în general, încearcă, printr-o spectacularizare şi o ceremonializare suplimentară, „să ofere publicului un echivalent funcţional al experienţei festive", motiv pentru care mass-media pune în mişcare o seamă de tehnici: mutarea accentului de la dimensiunea verbală a evenimentului la cea vizuală, folosirea unui ton festiv în prezentarea faptelor şi a stărilor participanţilor, utilizarea mai multor coduri pentru acoperirea şi semnificarea faptelor: a) definiţional - „recunoaşte evenimentul, precizează trăsăturile sale distinctive, exprimă regulile constitutive"; b) hermeneutic - „explorează referentul evenimentului şi oferă interpretări imediate"; c) protectiv - „arată care este prioritatea absolută a evenimentului şi importanţa sa în raport cu alte tipuri de ştiri" (Elihu Katz şi Daniel Dayan, apud Mihai Coman, 2003, p. 60).

În planul efectelor, media events confirmă capacitatea presei de a atrage audienţele şi de a întrerupe ritmul vieţii cotidiene; ele declanşează o vastă mobilizare socială în jurul transmisiei televizate: vizionarea se face în colectiv, este considerată aproape obligatorie şi generează fenomene de solidaritate, la scară micro şi macro-socială care conduc la: a) refacerea reţelelor sociale sau chiar la crearea de noi reţele; b) trăiri afective de mare intensitate; c) generarea unor subiecte care întăresc memoria colectivă, asigurând integrarea şi consensul social; d) participarea şi implicarea (nu o dată în forme ceremoniale) la evenimentul mediatizat; e) consacrarea căminului ca „loc public", deci ca loc al participării la momentele, dezbaterile şi deciziile politice majore. Astfel, media events confirmă capacitatea presei de a exercita, în anumite situaţii (sunt incluse aici şi momentele de criză), influenţe puternice, pe scară largă, prin mesaje nemediate social şi cu impact la toate palierele societăţii (Idem, p. 61).

Atunci când o ştire despre un caz violent are ca efect combaterea unor cazuri similare, putem vorbi de o presă în slujba publicului. De cele mai multe ori, însă, valoarea jurnalistică a acestor ştiri este scăzută. Sărace în informaţii, dar spectaculoase, ştirile despre violenţă exploatează slăbiciunea publicului românesc pentru senzaţional. Prin materiale de senzaţie, presa manipulează opinia publică spre „deliciul" ei, care face ca target-ul să fie de la mare spre foarte mare - şi, astfel, senzaţionalul din ştiri reprezintă „sarea" şi „piperul" informaţiilor vehiculate prin presă.

Nu putem spera decât că în acest caz mass-media au funcţionat ca un instrument de schimbare socială, de reflecţie şi de promovare a unei stări de echilibru social. Marian Cozma nu a fost ucis de un ţigan ungur, ci de ceea ce Nicolae Steindhardt numea „ceva nespus mai făcător de rău, de făptura cea mai abjectă, mai cancerigenă ce poate fi - şmecherul".

Coman, Mihai, Mass media, mit şi ritual. O perspectivă antropologică, Editura Polirom, Iaşi, 2003.

Dahlgren, Peter, Sparks, Colin, Jurnalismul şi cultura populară, Editura Polirom, Iaşi, 2004.