Cunoaşteţi diferenţa dintre dromonul bizantin (provenit din liburnă, mai uşor decât triera şi cu mult mai uşor decât pentera), şi gripparia, paraskalmion, katergon, paranderia, caramussale, caic, galeră, galeasă, galiotă, galion, bastarda, bucintoro, xandalum, acato, navis (sau nef), cocca, lembo, caraca, lignum (de bandis sau de orlo, ori de teriis), pamfila, tarida, bucius, tarita, fusta, sagitta, barca, marani, salandrie (sau chiatte), borca, turita, uscieri, ippagoghi, ciguta, bertone, petacchio (sau patacchio), marcigliana, acazie, cumbarie, orche?

Ştiaţi că stejarul din care se fabricau navele mediteraneene în Evul Mediu trebuia doborât pe lună plină sau în martie, iar brazii şi pinii la sfârşitul iernii, având, de asemenea, mare grijă la fazele lunii? Bănuiaţi că o ramă de galeră putea cântări până la 300 de kilograme, având o lungime de 12 m şi mânerul încărcat cu plumb, pentru echilibrare? Aţi fi spus că flota Veneţiei sau a Genovei număra până la 100 de galere, iar echipajul unora dintre acestea se putea ridica până la 500 de oameni? Sau că galerele răspândeau o duhoare greu de suportat, fiind adevărate focare de infecţie? Aveţi idee la ce folosea bucata de lemn în formă de pară pe care vâslaşii de pe galere o purtau la gât, legată cu un lanţ? (Vă spunem noi: când galera se lupta cu alta, vâslaşul trebuia să muşte din pară pentru a nu urla de frică şi a nu spori panica şi dezordinea.) V-aţi plimbat pe lângă Farul Genovez (acum reconstruit) din vechiul Tomis? Aţi văzut filme cu piraţi sau corsari, ori cu faimosul „foc grecesc", a cărui reţetă a rămas încă necunoscută? Aţi fi zis, după atâtea filme cu bătălii pe mare, pline canonade şi alte de efecte speciale, că în realitate, până târziu în istorie, era nevoie, în cele mai bune cazuri, de circa o jumătate de oră între două lovituri de bombardă? Aţi auzit câte ceva despre Roza vânturilor, Busola magnetică (iniţial un ac plutitor), Compas, Astrolab, Cadran, Bastonul (sau Scara Sfântu)lui Iacob, Cadranul lui Davis? Ori despre portulane, atlase şi hărţi de navigaţie? ªtiaţi despre raportul de 6 la 5 dintre mila atlantică, lungă, de 1480 m, şi mila mediteraneană, scurtă, de numai 1270 m? Aţi avut vreodată curiozitatea să aflaţi care era în cifre exacte, de la salariu sau numărul de calorii ingurgitate la ritmarea solicitărilor fizice curente, viaţa vâslaşilor de pe galere? În fine, v-a şoptit vreodată la ureche vreun pescăruş sau altă pasăre marină că există mărturii ale prezenţei navelor italiene din Genova şi Veneţia în Marea Neagră şi la Dunărea de Jos în simbolurile navale din pictura murală a peste 30 de biserici româneşti din Evul Mediu?

Fie-ne iertată prezentarea cam comercială, nu tocmai academică, a unei cărţi solid documentate, ca o teză de doctorat ce se află, şi anume Veneţia şi Genova în Marea Neagră. Nave şi navigaţie (1204-1453), publicată la Editura Istros a Muzeului Brăilei în 2008, în colecţia „Teze de doctorat", ajunsă, la momentul respectiv, la un număr de 22 de titluri.

Autoarea este o colaboratoare a revistei noastre (ancorate firesc într-un anumit spaţiu) şi lucrează, onorând o tradiţie familială de cert prestigiu, în cadrul Muzeului Marinei Române. Teza sa de doctorat, de o oportunitate indiscutabilă în bibliografia despre Marea Neagră, e una dintre foarte puţinele coordonate de academicianul Şerban Papacostea, ceea ce e, pentru cunoscători (şi nu numai), o recomandare în sine.

Sperând că v-am trezit deja curiozitatea, mai precizăm că Andreea Atanasiu a reuşit nu doar performanţa (cumva previzibilă a) unei teze de specialitate cu un cert aport documentar şi care respectă cu stricteţe rigorile ştiinţifice, dar şi o carte accesibilă unui public mai larg, în care informaţia istorică poate deveni oricând şi un excelent suport pentru imaginaţie...