Secolul al XIX-lea a fost dominat, cel puţin în roman, de ascensiunea realismului, un mod complex de înţelegere a literaturii, cu profunde implicaţii sociale şi morale. Din acest motiv, o naţiune precum Rusia, întotdeauna turbulentă la nivel social şi religios, l-a dat pe unul dintre cei mai importanţi autori care au practicat realismul. Este vorba de Lev Tolstoi, un romancier care nu a primit premiul Nobel, deşi cariera sa literară (dar nu numai, după cum vom vedea) ar fi meritat din plin această distincţie.
Lev Tolstoi se naşte în 1828, într-o veche familie de nobili ruşi. Îşi părăseşte stagiul universitar pentru a se întoarce pe moşia familiei sale şi pentru a călători în Europa Occidentală în două rânduri, prilej cu care îl cunoaşte pe Victor Hugo, întâlnire care îi va marca percepţia asupra literaturii. La întoarcerea în patrie, Tolstoi fondează şcoli pentru copiii iobagilor de pe moşia sa şi scrie cele mai importante romane ale sale, Război şi pace şi Anna Karenina, după care se dedică complet temelor religioase. Moare în 1910, într-o gară din apropierea casei sale pe care o părăsise pentru a duce o viaţă de ascet.

Influenţa lui Tolstoi nu s-a rezumat doar la literatură, convingerile sale politice având o egală importanţă pentru figurile secolului al XX-lea. Spre exemplu, Gandhi, un alt mare perdant al premiului Nobel (pentru pace, de data aceasta) despre care am discutat în cadrul acestei rubrici, s-a declarat influenţat decisiv de ideile lui Tolstoi legate de opoziţia non-violentă, de pacifismul acestuia, ceea ce îl face pe romancierul rus, poate, de două ori perdant: pentru pace şi pentru literatură. De altfel, Gandhi şi Tolstoi au comunicat prin scrisori în perioada în care primul dintre ei se afla în Africa de Sud. Tolstoi a acţionat şi a intervenit în faţa comunităţii internaţionale pentru luarea de măsuri în ceea ce priveşte diferitele acte de persecuţie ale serviciilor de securitate ruse. De asemenea, s-a declarat împotriva războiului ruso-japonez din preajma anului 1904, însă iniţiativa sa a eşuat.

Fiind marcat profund de ideile creştinismului pe care le interpreta strict literal, Tolstoi îşi utiliza averea în mod frecvent în scopuri caritabile, considerând că posesia acestor bunuri materiale nu era meritul său. Ideile sale vor migra în literatura practicată, în Anna Karenina fiind introdus un personaj  alter-ego al scriitorului  care munceşte alături de ţăranii săi pe plantaţii, Constantin Levin, şi care împărtăşeşte multe din perspectivele social-morale şi politice ale lui Tolstoi (pentru care acesta a fost excomunicat de biserica ortodoxă rusă în 1901).

Romanele sale analizează problemele sociale existente în Rusia secolului al XIX-lea, filtrate de aceste opinii pacifiste şi anarhiste, dar şi creştine, ale scriitorului. Falsitatea şi convenţiile societăţii aristocratice, problemele vieţii ţăranilor, această societate de castă din Rusia pre-comunistă şi dilemele personajelor care trebuie să aleagă între viaţa publică şi cea privată sunt principalele teme ale scrierilor sale de până la Anna Karenina. După acest roman, pe care Tolstoi îl consideră primul său roman european adevărat, scriitorul recurge la aplicarea mai acută a principiilor propriei sale gândiri politice şi sociale.

Romancierii secolului al XX-lea, unii dintre ei, la rândul lor, perdanţi ai premiului Nobel, s-au declarat influenţaţi decisiv de romanele lui Tolstoi. Marcel Proust, James Joyce, Virginia Woolf, dar şi Thomas Mann, Vladimir Nabokov şi William Faulkner au împrumutat din variaţiile narative ale lui Tolstoi, în special cele folosite în Anna Karenina: Tolstoi utilizează aici, pe alocuri, o formă de discurs narativ care va deveni cunoscută sub numele de flux de conştiinţă, metoda preferată a romancierilor moderni ai primei jumătăţi a secolului al XX-lea.

Tolstoi ar fi putut primi premiul Nobel pentru literatură, dar şi pentru pace, dat fiind că eforturile sale în ambele direcţii au fost majore şi că a trăit suficient de mult (a murit în 1910) pentru a putea intra în galeria celor distinşi cu aceste premii. Paradoxal, cei influenţaţi de el au fost, de asemenea, omişi de Academia Suedeză: Marcel Proust, James Joyce, Virginia Woolf şi Mohandas Gandhi. Un Nobel pentru Tolstoi nu ar fi însemnat scoaterea sa în evidenţă în calitate de autor al literaturii universale şi nici măcar reliefarea unui roman important, ci încununarea unei vieţi dedicate, în egală măsură, literaturii şi păcii.