Home

Flux de stiri

www.tvr.ro - Cultură
  • Interviu neconvenţional cu Cristian Preda

    Invitatul rubricii Interviuri Neconvenţionale este europarlamentarul PDL, Cristian Preda, profesor de ştiinţe politice şi autor al mai multor cărţi. Acesta vorbeşte despre  despre ultima sa carte - Rumanii fericiti. Vot şi putere de la 1831 până în prezent, despre alegeri în general, despre limbajul bătăliilor politice de acum şi din trecut."Alegerile au fost întotdeauna contestate, exceptând...

  • Cenzură şi autocenzură. Sau despre curajul de a scrie

    Paginile scrise despre epoci din istorie care generează dezbateri atrag foarte mulţi cititori. Iar atracţia este motivată de dorinţa de a cunoaşte alte perspective asupra unor epoci trăite sau nu de noi înşine. "La mijlocul anilor '90, a apărut Cartea Albă a Securităţii. Mă rog, nu ştiu dacă era chiar Cartea Albă sau mai degrabă cartea...

  • De ce-am citi? De ce-am scrie?

    Fiecare carte scrisă vreodată poate fi un motiv pentru a citi. Produsul creativităţii devine astfel însuşi argumentul care să ne îndrume spre a descoperi şi alte roade ale talentului unui scriitor. Iată pledoaria pentru lectură a lui Tudor Călin Zarojanu

  • Anul Caragiale - Ediţii speciale la TVR Cultural Miercuri, 1 februarie, de la ora 20.00, TVR Cultural va transmite, în direct, o ediţie specială consacrată ANULUI CARAGIALE. Va fi o dezbatere despre actualitatea spiritului celui ce a fost I.L.Caragiale, moderată de Ioana Drăgan, la care vor participa criticul literar Ion Bogdan Lefter şi actorul Ion Caramitru, directorul Teatrului I.L. Caragiale din Bucureşti.Aceasta este prima acţiune pe care TVR...
  • De ce aş citi? Despre cărţi de top

    Cu siguranţă, v-a fost dat să puneţi mâna pe o carte care să vă impresioneze mai mult decât v-aţi fi aşteptat. Bucuria de a descoperi în paginile parcurse cu nerăbdare şi nesaţ este un puternic argument în favoarea cititului.Nu este singurul pe care vi-l prezentăm la rubrica "De ce-aş citi". Urmariţi pledoaria pentru lectură a lui...


RITMICE PDF Imprimare Email
Evaluare utilizator: / 1
Cel mai slabCel mai bun 
Martie 2009 - LiterART
Scris de Georgia IOANA   
Marţi, 10 Martie 2009 16:27

- îmi răsucesc mintea în paşi de dans -

 

alt gust

îţi scăpaseră nişte gânduri şi le potriveam uşor,

cu mâinile

îmi spuneai că poţi să-mi cuprinzi gleznele

într-o respiraţie

eu mă înţepenisem între buzele tale şi

îmbrăţişarea mea albă şi goală

care voia să te acopere

am deschis larg uşa veche şi

am ieşit în lumină

când ai intrat în mine

dimineţile tale reci

anotimpurile incolore

visele cu cearcăne

mi s-au răsucit dureros în palme

le-am strâns pe toate şi le-am înghiţit

debut tomis

 

dor

atingerile pornesc din depărtarea mea

şi ajung cuvinte mute

în apropierea ta

ritmice.02

 

exerciţiu de respiraţie

îmi vine să te potrivesc

în scobitura înăuntrului meu

m-aş umple cu tine şi aş respira prin ochi

ca să-ţi prind urmele

între pleoape

 

apropieri

de partea cealaltă a zării

trupurile noastre strânse şi goale

scriu depărtarea

în cuvinte scurte

 

dans pe malul mării

Mi-ai prins umbra între buze

- fierbinţi -

şoaptele mă umezesc.

Îţi alunec pe tâmple şi

îmi aşez rotunjimile în gândurile tale sărate,

- tu nu ştii -

eu nu ştiu să-mi cer voie.

Asfinţitul îşi varsă orele

zvelte în atingeri.

Trupurile noastre se pătrund

încet, repede, mult

în povestea cu strigăt de păsări şi sidef

ritmice.03

 

certitudine

nu ştiu dacă eşti mai înalt decât mine

nu ştiu cum dormi când eşti obosit

nu ştiu dacă am să te pot cuprinde cu braţele

nu ştiu cât de tare vorbeşti,

pentru că nu ţi-am auzit niciodată vocea

dar ştiu că vom trece împreună, printr-o toamnă subţire,

vorbind despre încălzirea globală şi păsările migratoare

 

Aproape şoptit

aş vrea să mă spargi în bucăţi,

aşa cum spargi o amintire

într-o impresie udă,

cu atingeri pentru zile albe şi reci

 

de jos

Bărbatul acela e foarte înalt

- am să urc pe volumele groase -

Când mă priveşte, îmi vede toate gândurile

- atunci mi se face frică -

Nu spune niciodată nimic

- atunci îl aud -

Aş vrea să-i trag de colţul buzelor cu dinţii.

Nu am voie.

Nu are voie.

Cu el m-aş culca între versuri

unde paşii grăbiţi calcă în bălţi

şi cuvintele nerostite se udă

ale femeilor care-au fost odată fetiţe.

Când îl simt în vârful degetelor

îmi aşez picioarele goale

lângă tăcerea lui

 

Mă strânge

nodul pescăresc al tâmplelor tale.

Mai bine prinde-mă

într-un năvod

cu ochiuri mari,

într-o îmbrăţişare mută

cu sălcii şi vânt

 

pe de-a-ntregul

te simt aproape

de când te-am văzut ţin ochii deschişi

ai cel mai frumos chip

- pe spinare de vis

te simt aproape

de când ţi-ai pus fruntea în palmele mele

nu le mai pot dezlipi de gură

îşi spun o mie şi chiar mai multe poveşti

- pe şoptite

te simt aproape

de când ţi-am sărutat buzele tac întruna

cuvintele îşi fac sensuri din semne

- pe muteşte

te simt aproape

de când m-ai ţinut în braţe trupul mi-a rămas cu tine

conturul meu umblă mirat

- pe margini de noapte

te simt aproape

de când am făcut dragoste aerul dintre noi a intrat în piele

alb şi gol umflă pânzele pieptului, cu respiraţii adânci de vânt

- pe sub

te simt aproape

îmi vine să te mestec îndelung şi să te înghit

sunt aproape

Ultima actualizare în Miercuri, 15 Aprilie 2009 03:49
 

Utilizatori online

Avem 3 vizitatori online

Ilustratii

ionescu.jpg