Nu existăm pe o hartă a comunismului, deşi regimul totalitar din România a fost unul dintre cele mai dure din lume.

Iată un adevăr frapant care se întoarce împotriva noastră, susţinut printre multe altele şi de o apariţie editorială a Polirom de la finele lui 2008, Dicţionarul comunismului, volum colectiv coordonat de istoricul francez Stéphane Courtois, cunoscut la noi prin participarea la manifestările Şcolii de vară de la Sighetul Marmaţiei care lansează dezbateri despre acest tip de regim totalitar, cât şi prin publicarea în 1997 a unui alt volum colectiv Cartea neagră a comunismului din care, de asemenea, România lipseşte.

Chestiunea gravă a acestei absenţe este semnalată diplomat şi în postfaţa cărţii de faţă, de către istoricul Marius Oprea care blamează mai degrabă politica noastră dezastruoasă de a ne vinde peste graniţe, chiar şi cu un subiect dureros precum cel al comunismului: „nu prea existăm în Europa şi în lume... ceea ce s-a întâmplat cu noi rămâne un fel de dezbatere de cenaclu- pe care cei din afară o percep doar ca un murmur difuz, apăsat de tristeţe şi exasperare... Istoricii şi politologii serioşi nu se pot mulţumi doar cu istoria orală servită de confraţi. Oricât i-aş rezuma eu sau alt coleg român lui Stéphane Courtois un fapt sau altul petrecut în istoria noastră recentă, omul de ştiinţă are nevoie de surse documentare, şi nu de poveşti." Problema nu este nici pe departe unilaterală pentru că omul de ştiinţă pretins a fi victima unui complot al penuriei de documente care îl paralizează, ar putea avea minima decenţă să le procure sub orice chip dacă pretinde a asambla un dicţionar, deci un instrument ce vizează exhaustivitatea. Ca să nu mai luăm în discuţie corectitudinea politică.

Este perfect valabilă butada atât de des invocată în discursurile de orice fel că nu ştim să vorbim despre noi, să ne facem cunoscuţi cu bune şi cu rele, să ne dăm la export cu alte cuvinte, însă felul în care procedează istoricul francez alături de colegii săi politologi şi istorici de prestigiu nu reprezintă un exemplu de conduită ştiinţifică ireproşabilă. Dacă nu ai informaţii, le soliciţi, le cauţi cu orice preţ. Degeaba adaugi ediţiei româneşti completări redactate de cercetătorii de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (de la Colectivizare la Reeducare sau Politica pronatalistă) pentru că noi le ştim şi le-am mai şi citit în ultima vreme. Important ar fi fost ca aceste adăugiri cu profil local, extrem de extinse, de altfel în cazul regimurilor comuniste noneuropene precum cel din China sau din Cambodgia, să fi existat în ediţiile străine ale dicţionarului în discuţie. Nici nu mai contează cine a făcut oferta editorială, casa de editură sau coordonatorul care a venit înspre aceasta. Fair-playul era de la sine înţeles. Un interes sporit în ceea ce priveşte comunismul românesc şi specificul lui ar fi demonstrat nu numai integritatea unui act academic cu adevărat lăudabil, ci şi respect faţă de sine şi faţă de munca depusă, nu inutil. Respingem categoric ideea, izvorâtă, bănuim, din camaraderie de breaslă, că bunele intenţii ale cercetătorilor francezi ar fi fost sabotate de nepăsarea noastră proverbial balcanică sau de neputinţa celui care vrea să facă, însă nu posedă mijloace, nu este lăsat. Aceste aspecte nu pot fi eliminate complet, însă bunele intenţii ar fi trebuit să nu rămână la stadiul de proiect.

Dincolo de acest nou linşaj pe care, sunt convinsă, că mulţi îl vor fi perceput ca pe un afront personal la durerea şi umilinţa pe care le-au îndurat un popor întreg de-a lungul a cinci decenii, se remarcă utilitatea acestui instrument numit, cu promisiuni exhaustive Dicţionarul comunismului.  Nu se pot tăgădui nici abundenţa informaţiei, nici structurarea ei în secţiuni clare, distincte care vin să trateze numeroasele nuanţe ale unei chestiuni precum Desidenţa disparată în Naşterea disidenţei în URSS, Dezvoltarea publicaţiilor samizdat, Impactul acordurilor de la Helsinki, Occidentul şi disidenţa, Disidenţa în democraţiile populare, Victorie morală, înfrângere politică? sau Cultură şi putere în URSS: Revoluţia din Octombrie, cultură şi socialism, Politica culturală a lui Stalin, „Dezgheţul", De la Brejnev la perestroika, În emigraţie, Literatura şi arta concentraţionale. cu următoarele subcategorii

Nu ştim dacă să recomadăm această apariţie ca pe una a cărei utilitate nu o putem nega sau să o sabotăm ca un recul la propriul nostru sabotaj numit mai degrabă dezinteres, infatuare imperială sau pur şi simplu neglijenţă profesională. În condiţiile în care se poate face o transplantare la spaţiul autohton a chestiunilor discutate, deşi acestea au în mod cert specificul lor sau interesul cititorului se îndreaptă către alte ţări foste sau actuale comuniste, Dicţionarul lui Stéphane Courtois poate fi o investiţie. Plus că Editura Polirom asigură un rabat de la preţul de pornire.