- Domnilor, fraţii mei, distinse eminenţe logaritmice, venerabili teoreticieni alumetici, autentici patalamistici, prezenţa noastră aici dovedeşte faptul că ne aflăm în faţa unui fenomen de o inexplicabilă amploare, declară, scurt şi la obiect, Marele Maestru, în roba de ceremonie cu o cochilie mare de melc pe dânsa.

Deasupra lor, fotografia unei galaxii, puzderie de stele reunite într-o spirală, dădea seama de gravitatea cosmică, fără precedent, a situaţiei: Serviciile noastre tibetane de informaţii raportează că totul a început într-un oraş balcanic, dintr-o ţară de la capătul Europei, unde, în virtutea unei cutume folclorice locale, miresele se fu... se furau de la nunţi în mod curent, contra unor răscumpărări modice (exprimate de regulă în sticloanţe - sau navete, nu foarte cosmice, ci - de băutură). Iată holograma unei carpete mediu-orientale cu obiceiul în cauză, numită, mozartian, Răpirea din Serai. [Rumoare vie în sală, printre frăţiorii teoreticieni alumetici şi eminenţele logaritmice, patalamistice: toţi erau înrobiţi bine, în robe de ceremonie. Murmure, dezaprobare. O tentativă de val mexican.] Totul a scăpat de sub control, aşa cum arată şi raportul detaliat al firmei londoneze de avocaţi şi detectivi particulari Ace, Bryce & Caryce, în momentul în care acesta a fost deturnat de organizaţii criminale locale, încă neidentificate, în scopuri aducătoare de profit. Fenomenul s-a extins alarmant la întreaga Europă, apoi la întreg mapamondul, ba chiar prietenii noştri dragi, extratereştrii care ne-au susţinut aşa de eficient la ultimele alegeri, şi-au exprimat în mod făţiş îngrijorarea că situaţia ar putea scăpa de sub control, depăşind orbita terestră, propunându-ne chiar măsura extremă a instituirii urgente a unei blocade electromagnetice, pentru a stăvili cu de-să-vâr-şi-re [wow!] fluxul informaţional pământean către cosmos, închizând astfel întreaga planetă într-o imensă cuşcă Faraday. Vă daţi seama ce ar însemna acest lucru, domnilor! Am ajunge... ruşinea galaxiei! [Exclamaţii vii, de aprobare.] Deja aveam suficiente probleme cu neruşinaţii ăştia de vasilişti, care îndrăznesc, da, îndrăznesc să se proclame de rit romantic şi acceptabil! În plus, ne paşte şi-un dezastru ecologic: ca urmare a scăderii vertiginoase a numărului de neveste active, a crescut numărul şerpilor, scăzând, în consecinţă, cel al rozătoarelor şi cel al bufniţelor: înţelepciunea tradiţională a planetei este ameninţată. [„Aşa e!"] În prezent, orice organizaţie criminală de tip mafiot sau terorist, cunoscută sau necunoscută, guvernamentală sau
non-profit, din umbră sau din penumbră, s-a reprofilat urgent pe răpirea de mirese. Anchetele de până acum dezvăluie caracterul absolut organizat şi nealeatoriu al abducţiunilor, şi faptul că răpitorii acţionează de fiecare dată în grupuri de strict câte patru persoane. Experţii noştri analişti au descifrat în aceste acţiuni repetarea unei scheme ce a debutat în Antichitate, din iniţiativa împăratului roman Constantin cel Mare, care a selectat strict patru evanghelii din multitudinea deja existentă. Cei patru evanghelişti au răpit [murmure vehemente, de dezaprobare] Mireasa lui Hristos, Biserica, şi încă nu se ştie nici în ziua de azi dacă au restituit-o, sau în ce măsură, întinată sau neprihănită, ori contra cărei răscumpărări. [Huiduieli vehemente, întrerupte brusc de un gest spiralat urmat de un „Amin!" Tăcere solemnă, rotitoare, districtuală. Din pricina dispunerii patalamistice în spirală şi a tentativelor de val mexican, deasupra templului pornea să se rotească, deja, un autentic curent de opinie. Ba chiar o viitoare tornadă de opinie.] Aşa că, domnilor, fraţilor, preacinstite eminenţe logaritmice, prea-distinşi teoreticieni alumetici, prea-autentici patalamistici, suntem nevoiţi să luăm cele mai drastice măsuri. Toate statele vor fi obligate să promulge, în mod spontan şi democratic, legi aspre privind instituţia îndelung neglijată a căsătoriei, postulând suprimarea de principiu a nunţii ca manifestare tradiţională. Cine este pentru? Contra? (Mă gândeam eu.) Ceva abţineri? ...Domnilor, fraţii mei iubiţi, vă mulţumesc pentru unanimitate. Şi nu uitaţi să rămâneţi cu metalele la zi.

*

Într-un oraş balcanic, dintr-o ţară de la capătul Europei, un manelist mic şi tuciuriu aşteaptă, suspinând cuminte, regulamentar, un al doilea preinfarct sau chiar un infarct pe bune. Se afla la un botez când a fost anunţată vestea, la televiziunea naţională. Nu, nu cea despre Tibet! Nici cea despre timbrele belgiene! Nici... cealaltă. Aia.

Păi, viaţă e asta, fără nunţi? Doar cu botezuri? Şi cu zile de naştere? Of, vai şi-amar! Adio parai, euroi, franci elveţieni, yeni japonezi, lire, mangoţi, firfirici, scuzi, biştari, foflenţi, icusari, zgripţori, tolari, galbeni, cocoşei, mahmudele, napoleoni, guldeni, talanţi, medgidii, rupii, dinari, dubloni, arginţi, mălai, caşcaval, moloz, capre şi cămile, femei de femei şi maşini de maşini,
de-acum înainte va fi plătit direct în moneda naţională a unui stat african cu nume de bostană, sau direct în clisme cu motorină. E ca şi cum s-ar babardi pe capace de bere. Iar cu vasiliştii ăştia... romantici sau nu prea, numai probleme. Şi totul numai din cauza mireselor, care se lăsau furate, poamele dracului, cu mult prea multă uşurinţă: te pomeneşti că le şi plăcea, feministele naibii, că chipurile nimic nu le mai convine. Ce, e aşa de greu să ai un şprei paralizant sau lacrimogen la jartieră? Că lacrimogene oricum sunt, de felul lor. Sau să iei nişte lecţii de arte marţiale, ori măcar în greutate (suficient cât să nu te aridice decât cu macaraua, cu troliul sau cu viniciul, scuze, Paul, vinciul de la vapor)?

Un poet în tenişi înghiţea pastilă după pastilă, lăcrimând cu încetinitorul. Trăise frumos, mersese pe jos, era un bengos. Inventase, la o rupere de minţi, secta vasiliştilor, numită ulterior de rit romantic şi acceptabil. Şi inventată rămăsese, acum şi pururea, şi la doi litri. (A nu se confunda cu secta închinătorilor la vasilisc sau cu fanii vasilinei, închinători la ochiul maro, cu gene creţe.) Dar cine naiba l-a pus să se-nsoare şi să-şi piardă numele, odată cu mireasa? Drogul lui drag...

Cine ştie cum se distrau acuma răpitorii cu numele lui? Poate o să i-l vândă, la o licitaţie pe internet, cu tot cu operă. „Oooooooooof, opera mea!" Cine ştie ce stupid cu bani babani o să i le cumpere? Poate chiar un poliţist, Doamne fereşte şi apără! Dă Doamne să fi fost un brav pompier! Ori un armăsar de jandarm cu pulanul gata de intervenţie. Ori un pârţar piţiponc. Ori un artist în viaţă. Ori un ejectorist-pompagiu. Ori un ginere tatuat pe muşchi. Ori o statuie îndrăgostită. Ori un pieţar roşu, sau un râmnicean sărat, sau un mausoleu african. Ori un mamoş patinator, tot din alt film. Ori un anelist, ori un analist. Ori un administartor de bloc. Ori un manelist, ori un ministru. Ori un şofer cu un singur ochi, un ciclop. Ori un mirmidon, sau chiar o ţestoasă ninja. O ninjoasă! Ori un struţ. Ori un cocoş. Ori un înger în ger. De preferinţă negru sau femeie, pentru o cât mai mare corectitudine politicoasă. Ori un nitorinc. Oryctes nasicornis! Ori... Ori, dacă altfel chiar nu se poate, măcar un doftor în killologie.

*

Un fost ministru cu ochelari de soare cobora, bocănind regulat, spre măruntaiele pământului, pe o interminabilă scară în spirală. Monoton, coborâşul părea că se-nvârte-n gol, ca şurubul lui Arhimede: când, în sfârşit, apăru o uşă, chiar şi ministrul, căruia, între timp, îi crescuse o ţăcălie, urâtă şi rară, răsuflă uşurat. (Răsuflarea sa uşurată mirosea urât, ca scăpată dintr-un rât.) Deschise uşa masivă, cu un scârţâit infernal ce păru să dureze o eternitate întreagă, şi care-i anunţă sosirea. În faţa lui, sub o cupolă imensă, decorată ca o sală de bal de la ţară, cu ghirlande de hârtie creponată, aşteptau, cât vedeai cu ochii, înfrigurate, tescuite unele-n altele, plânse, cu machiajul întins, ca mânjite cu funingine, şi cu coafurile savante în dezordine, dar albe, aproape luminoase, o sumedenie de mirese-mirese, clipind rimelat-nedumerite, speriate, abia trezite parcă dintr-un vis urât. Unele erau vizibil însărcinate, altele cu pruncii agăţaţi de sfârcuri. Toate tăceau, buimace. Ministrul îndoielii le contemplă cu un rânjet victorios, le salută ceremonios, cu încetinitorul, scoţându-şi pălăria şi înclinându-se uşor, într-o postură teatrală, de muschetar în başcheţi, arătându-le chelia galbenă din vârful capului, plină de pelicule de mătreaţă, în plină descuamare, apoi dispăru, dizolvându-se cu graţie în aerul
alb-lăptos. În locul său, miresele zăriră uşa larg deschisă - şi se buluciră, după o clipă de surpriză, cu toatele afară, călcându-se în picioare ca o turmă de antilope la trecerea unui râu păzit de crocodili, dându-şi coate mai dihai ca la cumpărături când sunt reduceri de preţ, cu vaietul neomenesc al unei armate care se năpusteşte, eroic, cu ultima suflare, către ultima redută: spre lume, spre lumină şi spre viaţa de nevastă.

(Din volumul în pregătire Materia prima - teorii alumetice din criza de timp)