„Totuşi, sunt o figură extraordinară, chiar dacă nu-mi place să vorbesc prea des despre asta“ (Daniil Harms)

îNTâMPLARE SDîGR APPR

A n d r e i  S e m e n o v i c i: Salutare, Petea.
P e t r  P a v l o v i c i: Salut, salut. Guten Morgen. Ce mai faci?
Andrei Semenovici i-a întins mâna lui Petr Pavlovici, iar Petr Pavlovici a înşfăcat mâna lui Andrei Semenovici şi-a scuturat-o atât de tare, că Andrei Semenovici a rămas fără mână şi de frică a luat-o la fugă. Petr Pavlovici fugea după Andrei Semenovici şi striga: „ţi-am rupt, ticălosule, mâna, dar te voi ajunge şi ai să vezi că-ţi voi rupe şi capul!"
Andrei Semenovici a făcut o săritură neaşteptată şi a ajuns în partea cealaltă a şanţului, iar Petr Pavlovici n-a reuşit să sară şanţul şi-a rămas pe partea asta.
A n d r e i  S e m e n o v i c i: Asta-i mâna mea.
P e t r  P a v l o v i c i: Da, e mâna dumitale! Cu ce vei flutura?
A n d r e i  S e m e n o v i c i: Cu basmaua.
P e t r  P a v l o v i c i: Bravo, n-ai ce zice! îşi bagă o mână în buzunar şi n-are cu se să-şi netezească părul.
A n d r e i  S e m e n o v i c i: Petea! Hai să facem aşa: eu îţi voi da ceva, iar tu îmi vei întoarce mâna.
P e t r  P a v l o v i c i: Nu, nu-ţi voi da mâna. Mai bine nici nu cere. Dar haide să mergem la profesorul Tartarelin şi el te va lecui.
Andrei Semenovici a sărit de bucurie şi a mers la profesorul Tartarelin.
A n d r e i  S e m e n o v i c i: Multstimate profesore, lecuiţi-mi mâna dreaptă. Ea a fost ruptă de amicul meu Petr Pavlovici, care nu vrea să mi-o dea înapoi.
Petr Pavlovici sta în holul profesorului şi hohotea demonic. El avea la subsuoară mâna lui Andrei Semenovici, pe care o ţinea ca pe o mapă.
Studiind umărul lui Andrei Semenovici, profesorul şi-a aprins luleaua şi a spus încet:
- E o mare ssupuitură.
A n d r e i  S e m e n o v i c i: Scuzaţi-mă, cum aţi spus?
P r o f e s o r u l: Sşupuitură
A n d r e i  S e m e n o v i c i: Jupuitură?
P r o f e s o r u l: Da, da, da. Şupuitură. Şu-pu-i-tu-ră!
A n d r e i  S e m e n o v i c i: Buună jupuitură, când şi mâna lipseşte!
Din hol se aude un râs.
P r o f e s o r u l: Vai, cine rhâde acolo?
A n d r e i  S e m e n o v i c i: Asta e aşa, pur şi simplu. Nu-l luaţi în seamă.
P r o f e s o r u l: Şie? Cu phlătşiere. Vreţi să cetim ceva?
A n d r e i  S e m e n o v i c i: Iar dumneavoastră mă veţi lecui.
P r o f e s o r u l: Da, da, da. Vom citi, apoi vă voi lecui. Aşezaţi-vă.
Se aşază amândoi.
P r o f e s o r u l: Vreţi să vă citeţi studiile mele ştiinţifice?
A n d r e i  S e m e n o v i c i: Citiţi! Foarte interesant.
P r o f e s o r u l: Doar că le-am aranjat în versuri.
A n d r e i  S e m e n o v i c i: Excelent! Foarte interesant!
P r o f e s o r u l: Iată, he-he, am să vă citesc de aici până aicea. Aici e despre organele interne, iar aici deja e despre articulaţii.
P e t r  P a v l o v i c i (intrând în cameră):

Zdâgr aprr ustr ustr
Eu duc o mână străină
dâgr aprr ustr ustr
unde-i profesorul Tartarelin?
Zdâgr aprr ustr ustr
Când e ora de primire?
Zdâgr aprr ustr ustr
cursul firesc am încălcat
am adus un karabistru
furnizorul zdâgr aprr
cu o mână aşezată
ca şi acele la ceas
din secundă în secundă
nasul face ustr ustr
unde-i profesorul Tartarelin?
Unde-i Andrei Semionovici ustr
pregăteşte mâna
aranjează degetele
Zdâgr aprr încearcă
Zdâgr aprr ustr bate.

P r o f e s o r u l  T a r t a r e l i n: Dumitale eşti acela care l-a nenorocit pe acest cetăţean, Petr Pavlovici?
P e t r  P a v l o v i c i: I-am smuls mâna din mânecă.
A n d r e i  S e m e n o v i c i: Fugea după mine.
P r o f e s o r u l: Răspundeţi.
Petr Pavlovici râde.
K a r a b i s t r u l: Gvindaleea!
P e t r  P a v l o v i c i: Karabistrul!
K a r a b i s t r u l: Gvindalan!
P r o f e s o r u l: Povestiţi-mi cum s-a întâmplat.
A n d r e i  S e m e n o v i c i:
Mergeam adineaori pe stradă
şi deodată-l văd pe Petea
vine-vine-n întâmpinare
trece pe lângă mine fără să mă vadă.
Eu îl strig: Petea, amice!
Salut Petea, fratele meu,
se pare că nici n-ai văzut
că trec pe lângă tine eu.

P e t r  P a v l o v i c i:
Dar cursul lucrurilor, vreau să vă spun,
şi împrejurimile vii
din fundul istoriei şi până acum
ne duce de nas ca pe nişte copii
în pustiuri flămânzi ne lasă
ne bate cu biciuşca în propria casă.

P r o f e s o r u l: Aşa-aşa, asta-i de înţeles. Cursul istoriei. Asta-i adevărat. E lege.
în acest moment Petr Pavlovici se aplecă spre profesor şi-l muşcă de ureche. Andrei Semenovici a fugit să cheme miliţianul, iar Petr Pavlovici a aruncat la podea mâna lui Andrei Semenovici, a pus pe masă urechea muşcată a profesorului Tartar

elin şi a ieşit neobservat pe uşa din spate.
Profesorul sta întins la podea şi gemea.
- Vai, vai, vai, ce dureros e! gemea profesorul. Rana mea arde şi curge. Unde se va găsi un om atât de milos care mi-ar spăla rana şi ar unge-o cu colodiu?!
Era o seară minunată. Stelele înalte, aranjate pe cer în figuri cunoscute, străluceau în jos. Andrei Semenovici, răsuflând greu, îi căra pe doi miliţieni spre casa profesorului Tartarelin. Fluturând din unica sa mână, Andrei Semenovici povestea ce s-a întâmplat.
Miliţianul îl întrebă pe Andrei Semenovici:
- Cum îl cheamă pe acest trecător?
Andrei Semenovici nu l-a trădat pe tovarăşul său şi nici măcar nu i-a spus numele.
Atunci ambii miliţieni l-au întrebat pe Andrei Semenovici:
- Spuneţi-ne, îl cunoaşteţi demult?
- Din copilărie, când eram atâtica, a zis Andrei Semenovici.
- Şi cum arată? au întrebat miliţienii.
- Trăsătura care-l caracterizează este barba lui neagră şi lungă, a zis Andrei Semenovici.
Miliţienii s-au oprit, şi-au strâns şi mai tare centurile şi, deschizând gurile, au cântat cu vocile lor tărăgănate de noapte:
Vai, ce interesant e, frate,
A fost tânăr cunoscutul
Şi când crescu cunoscutul
Barbă începu să poarte.

- Aveţi nişte voci foarte interesante, permiteţi-mi să vă mulţumesc pentru asta, a zis Andrei Semenovici, întinzându-le miliţienilor mâneca lui goală, pentru că mâna nu era.
- Noi ştim să vorbim şi pe teme ştiinţifice, au spus în cor miliţienii.
Andrei Semenovici a fluturat din mâneca goală.
- Pământul are şapte oceane, au început miliţienii. Fizicienii ştiinţifici au studiat petele de pe soare şi au ajuns la concluzia că alte planete nu au izvoare şi din acest motiv acolo nu este posibilă vieţuirea.
în atmosfera noastră există un asemenea punct care ar atrage orice centru.
Crematoriul englez Albert Einstein a inventat o asemenea şmecherie că prin prisma ei orice chestie este relativă.
- Vai, amabililor miliţieni! s-a rugat Andrei Semenovici. Să ne grăbim, altfel cunoscutul meu îl va omorî cu totul pe profesorul Tartarelin.
Pe-un miliţian îl chema Volodea, iar pe celălalt Serioja. Volodea l-a luat pe Serioja de mână, iar Serioja pe Andrei Semenovici de mânecă şi au luat-o la fugă cu toţii.
- Uitaţi-vă, trei instituate aleargă! strigau în urma lor birjarii. Unul chiar l-a cuprins pe Serioja cu biciul de fund.

- Las-că mă întorc eu, vei plăti omenda la întoarcere ca mielşelu! a strigat Serioja, fără să-l lăse din mâini pe Andrei Semenovici.
Alergînd până la casa profesorului, au zis toţi trei odată:
- Prrrr! şi s-au oprit.
- Pe scară, la etajul patru! a dat comanda Andrei Semenovici.
- Hoch! au strigat miliţienii, apoi au luat-o la fugă pe scări.
Smulgând din ţâţâni uşa profesorului, ei s-au năpustit în cabinetul profesorului Tartarelin.
Profesorul Tartarelin sta la podea, iar soţia profesorului sta deasupra lui în genunchi şi-i cosea urechea cu aţă roz. Profesorul avea în mâini foarfecele, cu care tăia rochia de la burta soţiei sale. Când a apărut burta goală a soţiei sale, profesorul a şters-o cu palma şi s-a uitat la ea ca-ntr-o oglindă.
- Cum coşi? Chiar nu vezi că aşa a ieşit că o ureche e mai sus decât cealaltă? a zis profesorul supărat.
Soţia a descusut urechea şi a început s-o coase din nou.
Burta goală a femeii se vede că l-a înveselit pe profesor. I s-a zburlit mustaţa, i-au zâmbit ochii.
- Catenca, a zis profesorul, nu mai coase urechea în profil, mai bine coase-o undeva pe obraz.
Catenca, soţia profesorului Tartarelin, a descusut cu răbdare a doua oară urechea şi a început s-o coase pe obrazul profesorului.

- Vai, ce mă gâdil! Ha-ha-ha! Ce mă mai gâdil! râdea profesorul, dar deodată, văzându-i în prag pe miliţieni, a tăcut şi a redevenit serios.
M i l i ţ i a n u l  S e r i o j a: Care-i suferindul?
M i l i ţ i a n ul  V o l o de a: Cui i-au muşcat urechea?
P r o f e s or u l (ridicându-se în picioare): Domnilor! Eu sunt un om care studiază ştiinţa, slavă Domnului, de 56 de ani, nu mă bag în nici o altă treabă. Dacă credeţi că mi-au muşcat urechea greşiţi amarnic. După cum vedeţi, ambele mele urechi sunt întregi. Una, e adevărat, e pe obraz, dar asta a fost dorinţa mea.
M i l iţ i a n u l  S e r i o j a: într-adevăr, ambele urechi sunt de faţă.
M i l i ţ ia n ul  V o l o d e a: Verişorului meu sprâncenele i-au crescut foarte tare sub nas.
M i l i ţ i a n u l  S e r i o j a: Nu erau sprâncene, erau pur şi simplu mustăţi.
K a r a b i s t r u l: Fasfalacat!
P r o f e s o r u l: Timpul de primire s-a terminat.

S o ţ i a  p r o f e s o r u l u i: E timpul să ne culcăm.
A n d r e i  S e m e n o v i c i (intrând): E unsprezece şi jumătate.
M i l i ţ i e n i i, în cor: Oapte bună.
E c o u l: Somn uşor.
Profesorul se întinde la podea, şi ceilalţi se aşază şi adorm.

VISUL

Lin oceanul năvăleşte
peste stâncile de fier
oceanul lin luceşte
omul cântă la fluier

pe mare lin aleargă
elefanţi albi şi fricoşi
cântă peşti alunecoşi
stelele cad de pe lună
o casă slăbuţă sună
uşile-s deschise larg
garda îngheaţă în prag.
Pe-acoperiş o bătrână doarme
la nasul ei coroiat
se-mpleteşte o ureche
firele de păr se-mpart
un cuc stă într-un copac
se uită atent spre nord

nu privi cucule drag
nu privi mereu spre nord
acolo-i doar vântul karabistru
timpul în cifre creşte
doar uliul cel sinistru
hrană sie-şi dobândeşte.

P e t r  P a v l o v i c i:

Cineva a adormit
caut, umblu, masă, scaun

mă împiedic de un ham
aici e-un hipopotam
mă grăbesc, calc pe curechi,
Drace, astea sunt urechi!
Fug în dreapta speriat
în faţă îmi iese-un pat
repede înapoi mă trag
mă împiedic de un prag
picioare-ntinse, aici e-o dobă,
credeam că-i uşa, dar e-o sobă
sar în stânga - e-un dulap
Ajutor!..

P r o f e s o r u l (trezindu-se): Uf!
A n d r e i  S e m e n o v i c i (ridicându-se brusc): Ptiu! Ce vis tâmpit am avut, se făcea că ne-au rupt tuturor urechile (Aprinde lumina).
în timp ce toţi dormeau, Petr Pavlovici a fost pe aici şi le-a tăiat tuturor urechile.
Observaţia miliţianului Serioja:
Visul e-n mână!

(martie-aprilie 1929)

(traducere din limba rusă de Mihail Vakulovski)