Flux de stiri
| www.tvr.ro - Cultură |
|
| Aida Hancer |
 |
 |
 |
| Februarie 2010 - LiterART | |||
| Scris de Aida Hancer | |||
| Miercuri, 03 Februarie 2010 00:00 | |||
|
Banquet undeva în cer se discută obsesiile noastre şi noi stăm liniştiţi bolnavi terminali la petrecerea de crăciun ologii primesc invitaţia la dans a reginei în linişte. nu poţi să faci un pas greşit dacă n-ai picioare dar de la brâu în sus să urli cu mâinile ca nişte samovare spunea makine nenorocite de samovare împărţite-n oribile ceşti chinezeşti din care sorb guri care cândva sărutatu şi-şi lăsau sărutate picioarele cu ochii apatici ca nişte melci mângâiaţi de gene vorbim ceaiul fâşâie petrecerea muţilor un fast al naturii aproape executate în mijlocul căreia un samovar încearcă să se ridice înspre tavan şi fiecare parte a corpului lui delirează şi fiecare parte a corpului lui sunt chiar ceilalţi care stau pe coate semn al îngenuncherii mâinilor samovare vă rugăm fierbeţi-ne ceaiul gurile-s ca floarea uscată de tei dansul vă paşte pe dinăuntru Dumnezeu v-agită ca pe manunchiuri de chei (mâine dimineaţă vom număra din nou ceştile şi pentru samovare caleştile)
Lupii de casă când toate lucrurile dorm în zăpadă stai treaz pentru mine când toate lucrurile mucegăiesc tu pune plicuri de ceai de iarnă în dulap printre rufe zbiară dar să n-audă lupii care topesc gheaţa cu boturile fierbinţi când toate lucrurile se opresc lasă aerul cald să se frece de pulpele tale într-un dans respectă ritmurile albe ale patului de noapte şi sângele lupilor e ca sângele din vis alb şi rece şi-nconjoară de trei ori orice ruină păzită de-un foc dar sângele lucrurilor nu se prelinge stă încolăcit ca iedera acum toate lucrurile dorm în zăpadă şi tu o clipă n-ai putut să veghezi împreună cu mine Clopote spintecă liniştea O taie încet, o apucă de raza de lumină de la un capat Apoi de raza neagră la celălalt capăt Între ele te-ai aştepta să găseşti puţin sânge Dar nu e nimic În rana mută nu are cum să locuiască nimic Pentru că orice-ar fi are nevoie de Sunete care-s de fapt oasele şi scheletul nostru Un binefăcător al celor singuri Un câine latră dulce a munţi înalti a crucea caraiman A noi stând turceşte pe vieţile noastre Aşa româneşti Eu ştiu că spre bătrâneţe ai să devii un melc Şi asta mă linişteşte. Aşa lung şi plictisitor va deveni traseul Între ochi şi degetele de la picioare Şi-aşa de iernatic Încât melcul se va ascunde pe după curbe de piele albită Ruşinat va da înapoi şi va coase curbele Pentru totdeauna Vom ieşi din lumea formelor luminate Pentru nişte lapte şi miere promise în paradis Pentru nişte stânci goale satisfăcute numai de umbrele caprelor negre O să fim nişte pete negre nişte zăpadă Care astupă în fiecare an gura sfinxului din Carpaţi. La foc mic era duminică şi noaptea se apleca până jos De tot unde copiii-o trăgeau de mustăţi şi de coadă Ei de caşmir negru Dar noi nici asta nu mai puteam face Pe tine te zguduiau 38 de grade la umbră iarna în sufragerie Iar eu stăteam turceşte fumam imaginar degetul tau mic De la mâna dreaptă Ca pe-un trabuc drag Stinsesem luminile şi spiritul de vacanţă si toate Dar mai era şi relaţia ascunsă între ochii tăi mari şi ochii mei gata sa plângă Între degetele tale gata să şteargă şi degetele mele gata să refuze În mijlocul camerei stătea leneşă nebunia Încolacită pe telecomandă Gata să facă dragoste cu tine Gata să astâmpere spiritul nopţii O nebunie fidelă care semăna cu o gheaţă subţire şi transparentă Lipită de buzele bune de sărutat Mieuna lucid nebunia în casa noastră Şi dimineaţa deschideam ferestrele Ca s-o auzim cum clanţăne din dinţi şi se loveşte cu capul ei micuţ De pereţi Să ştim că-i acolo şi-i bine înfiptă Dar în duminica asta casa-i pustie Chiar dacă beţivi-s uniţi şi cânta pe-afara Colindele lor de pahar Fotoliul nebuniei e gol. La picioarele lui Umilă şi fierbinte stă boala ta nouă Şi faceţi dragoste în sufragerie La foc mic
leucemie în lanul de maci nu-i nimeni să înregistreze răsucirile toţi dorm şi somnul lor le udă frunţile şi frunţile lucesc vulgar dacă te plimbi cu lanterna printre paturi dar dacă te plimbi cu lanterna ce înseamnă că nu-i lună deloc şi cerul e ca o cârpă boţită azvârlită pe-un parchet lucios pentru care pronto antistatic e ca ploaia care destinde iarba fierbinte noaptea iarba tremură ca un păr care se trudeşte să apară la 14 ani după ce a atins toate braţele după ce s-a furişat pe la duşuri iar acum tremură a împlinire dar împlinirea e mai mult decât o burtă care creşte se înalţă cu mişcări scurte şi acoperă noapte de noapte căsniciile probabil mai mult decât cafeaua îmi cere lumea o burtă cu viaţă am să înghit gâze şi am să mă umplu de zburători nu-i nimeni să mă trezescă şi după ce se va stinge lanterna vom da fuga şi vom face leucemie în lanul de maci Soarele in lighean nimeni nu îşi apasă mâna pe mâna ta şi totuşi ai cuvinte de dezlegat nu rabzi nici un sunet în gât şi-n burtă deşi totul trebuie să ajungă dincolo şi soarele trebuie să ajungă în ligheanul tău la mare cinste dimineaţa când te trezeşti să te comporţi ca un organ singur să te luminezi să te hrăneşti si să te înmulţeşti să pui buzele pe o rană s-o săruţi ca pe o femeie pe care ai vrea s-o iei de nevastă soarele stă pe vine în faţa ta te mişti mecanic ca un bolnav când îşi bea paharul cu apă la reanimare şi urinează şi plânge în acelaşi loc dar tu desparţi şi lucrurile încarnate şi lucrurile încarnate îţi sunt recunoscătoare cred că e clar lumea-i unghia pe care o smulgi din tine cu gura degeaba te mişti ai căluşul în gură sub limbă plăcerea Pubertatea oraşului Bucureşti iată cum viermii ne rod din emoţii liliac în oraş peste care tuşesc trecătorii termopane pătate se deschid pentru soare ca un mare spital care înşiră multe trupuri la uscat pe-o sfoară invizibilă liliac în oraş peste care tuşesc trecătorii sânge viu bun de pus în vază aici la noi dacă eşti candid poţi fi câine cel mult şi câinii sunt nobili ei locuiesc la picioarele tale ei se pleacă în iarba cu rouă iată cum din copaci ca un suflet dâmboviţa găseşte ieşirea şi te opreşti pe pod să priveşti soarele se strânge pe cer ca o bubă ploaia uite Dumnezeu are o falcă în cer uite soarele de fiecare dată când îl văd mă bucur ca un mort liliac în oraş peste care tuşesc trecătoare cu cancer la sân numai eu mă bat cu pumnul în piept eu mă gândesc că cel mai mare blestem este mişcarea atunci când mă mişc vine predispoziţia şi-mi amorţeşte simţurile ca o sperietură după care te ghemuieşti lângă atacator cu aceeaşi plăcere sub limbă cea mai mare plăcere frica în ţesuturile umede conservată ca o palmă fierbinte care mângâie ceafa ca o altă palmă fierbinte care apasă ochii nasul şi gura simultan şi limba se rulează ca un covor înăuntru se culcă lângă inimă dar atâta soare se vomită Doamne peste mişcare
Fratele siamez II eu nu voi striga niciodată în urma ta căci strigătul e primul care mă dă de gol el se întoarce împotriva mea mă frământă pe mine iar ţie îţi taie din cursul ideilor şi de ce să te tulburi fratele meu siamez eu mă întorc la tine pe vârfuri îţi dau slavă în şoaptă pentru că nu exişti şi-aş vrea să fii o minciună ascunsă aşa ca sângele aşa ca sângele pentru că sângele te zguduie ca un bărbat nervos după care te lasă fratele ca sângele plăteşti pentru fiecare picătură pentru fiecare scurgere din această relaţie mi se face rău eu n-am să strig pentru că dintre cele două părţi ale creierului meu nu va şti una ce face cealaltă fratele meu siamez are o burtă enormă în care doarme un sfânt şidacă moarelanaşterenoipunemfloripemormânt alcoolismul fătului lui ion mureşan în polonia au fost recrutaţi copii cu alcoolemie moleculele trecuseră de senzaţie de placentă fiecare strop din acea băutură desena un unghi şi toate ar fi conturat steaua lui norocoasă totuşi după ce drumul picăturii s-a încheiat după ce aerul amniotic a unit punct cu punct stare cu stare abia atunci s-a terminat moartea placentară s-a întrupat într-o figurină de carne care nu cere niciodată nimic femeia care nu ştie să scrie cum ştie să nască a scris poemul tulburării a lăsat fătului ei o gură de ţuică şi stele pe cer ca şi cum ar fi putut copilul atinge stelele cu umbrela în polonia nimeni nu se mai naşte cu suflet curat e şi acela un fel de venă plin de fluidele altora adică pot să-mi las zdrenţele la garderobă fără să mi le fure alcoolul e o forma de viaţă prenatală fătul e forma princeps a beţiei Glanda pământului tată noi vrem să te vindem dimineaţă
Pasul Dâmboviţa mă întorc obosită din mijlocul lor cum dimineaţa se apleacă liniştită peste balustrada de la parter un soare mort pregătit să învie răceşte şi mai mult aerul noi încadrăm frumos splaiul independenţei apa ne refuză imaginile ni le întoarce noi cei din râu suntem noi cei pe stradă nepotriviţi soarele caută o palmă în care să scuipe aur dar noi avem pumnii strânşi înăuntru şi înafară nu e nevoie să fumezi aceste fabrici din pieptul tău se odihnesc acum învelite, ca pentru nuntă într-o mantie roşie nimic uman se pogoară peste noi ne ia în braţe îşi înfige degetul rece între tâmpla mea şi le tien est le mien again şi tâmpla ta dar eşti fratele meu siamez si dâmboviţa e limba mea care se plimbă liniştită pe tâmpla oraşului bucureşti dimineaţa marianei marin dragă poetă, disperarea mea s-a cuminţit şi-mi zâmbeşte din cartea ta. de fapt eu dorm cu singurul tău volum de poezii sub pernă poate groaza să intre ca un hoţ printre principii să devină o spun cu mândrie adevăratul motiv al morţii mele viitoare dar tu nu ai avut altă grijă decât scrisul şi manipularea muşchilor faciali ai cititorului tău ai făcut abstracţie de liberul arbitru al fiecăruia şi ne-ai făcut o lume de trişti de sinucigaşi de apartamente ferecate la etajul 10 aproape de soare deschide-ţi inima abia acum suntem sinceri cu tine abia acum disperarea ta ne atinge ca mierea ne linge cuminte pe frunte indiferenţa ta e o bătaie din aripi după ce tai capul găinii şi ea zboară lăsând urme de sânge şi poftă în gura tăietorului ai fost ieşirea noastră de incendiu dragă poetă Un locuitor cinstit greaţa aceasta nu mă va duce nicăieri miezul nopţii stă să se tăvălească în nisip ca o pasăre înainte de ploaie o greaţă fizică voalează plăcerea pot să mă mişc dar piedestalul se continuă-n eşafod expun şi aruncă expun şi aruncă aşa se avortează în Piaţă mi-e greaţă de toate câte le văd de burţile mari care acoperă orizontul plăcerii de capetele luminoase de-ar putea lumina să acopere scalpul cum se cuvine de-aş putea eu să-mi acopăr ochii cu mâinile maică-mii aş fi fericită deocamdată eu locuiesc aici unde greaţa se înşurubează până când dă de sânge apoi se retrage împăciuitor gânditoare spre vârfurile degetelor de unde priveşte pentru că puterea mea nu stă în degete ea vine din stomac din somn din tata se face cheag se duce la inimă poc aerul se întăreşte ca pieptul lui blaga în lancrăm şi zgârie poate respiră un animal lângă mine poate-i un animal îngerul meu de pradă şi orice mişcare urlă în simţuri şi orice mişcare se încleiază în ele într-o zi veţi vedea această greaţă a mea la ecograf tolănită pisicoasă aşa cum trebuie să fie un locuitor cinstit
|
|||
| Ultima actualizare în Luni, 29 Martie 2010 10:48 |
Utilizatori online
Avem 6 vizitatori onlineIlustratii
