Ioan Petru Culianu face consideraţii cu privire la noua metodă încă din 1973, când analizează romanul Zahei orbul¹ al lui Vasile Voiculescu, decelând în cadrul acestuia un vechi simbol al lumii indo-iraniene, şi anume Orbul ce-l poartă în spate pe Olog, semnificând Spiritul (Purusha) ce nu poate acţiona fără Natura Primordială care este oarbă (Prakriti). Acum încearcă Culianu să legitimeze noul său demers, nu ca pe o metodă de critică literară, ci ca pe un punct de vedere al istoriei comparate a religiilor. El încearcă să demonstreze că există o categorie de texte literare ce conţin un aşa-numit discour sousjacent al cărui sens nu poate fi decriptat dacă nu ne raportăm la o serie de fenomene şi de credinţe religioase. Interesant este că acest tip de discurs este definit de categoriile pozitive ale unei experienţe lăuntrice. Modul în care funcţionează noul demers poate fi observat în analiza fantasmelor erosului, fricii şi libertăţii din creaţia eminesciană. Dar, poate, mult mai elocventă este analiza pe care Culianu o face nuvelei Moara cu noroc a lui Ioan Slavici, scriitor etichetat ca „realist". Aici încearcă Culianu să dovedească eficacitatea metodei mitanalitice, ce nu se opreşte doar la textele simbolice sau fantastice. Interesant este că un scriitor precum Slavici, dorind să scrie o nuvelă cu aspect poliţist, nu face decât să reconstituie, în plan literar, mitul maniheist.

I.P. Culianu îşi expune pe larg teoria mitanalitică într-un articol ce apare în 1983, la Groningen, intitulat, în original, Les fantasmes de la liberté chez Mihai Eminescu². De altfel, Culianu îi dedică lui Eminescu şase eseuri mitanalitice. Redactate între 1973 şi 1983, eseurile pot fi grupate pe trei teme majore: fantasmele nihilismului, erosului şi libertăţii. în Fantasmele nihilismului la Eminescu, Culianu purcede la aplicarea demersului mitanalitic, investigând sursele motivelor dualiste şi nihiliste din poemele eminesciene. Pentru început, aceste surse, precizează Culianu, nu trebuie căutate mai departe de producţiile folclorice româneşti, care păstrează urme incontestabile ale bogumilismului bulgar şi bizantin. Cert este că mituri dualiste au fost preluate şi conservate în mentalul social românesc. în variantele dintre 1872 şi 1876 ale poemului Mureşanu, Culianu descoperă cel puţin patru prezenţe ale nihilismului gnostic: lumea e opera unui Demiurg rău, condiţia umană fiind afectată de acest fapt cosmogonic esenţial; lumea aceasta e una prin excelenţă rea şi, în această situaţie, distrugerea ei este un bine, iar Satan este cel ce trebuie proslăvit; demonizarea cosmosului; lumile surpate. ªi în poemul Demonism sunt decriptate aceleaşi modele nihiliste, numai că, în acest poem, antiteza clasică Dumnezeu-Diavol este schimbată, într-o oarecare măsură. Aici unitatea platoniciană Bine-Frumos este anulată. Dimensiunile etice şi cele estetice sunt inversate. Dumnezeu este frumos, dar rău, în timp ce adversarul, a cărui prezenţă nu este directă, ci mediată de Titanul-Pamânt, este urât, dar bun. Este prezent atunci, în acest poem, nihilismul? Răspunsul lui Culianu este afirmativ, doar că acest nihilism nu este unul gnostic.

Analiza fantasmelor erotice este făcută de Culianu în poemul Luceafărul, în romanul Geniu pustiu şi în nuvela Cezara. Dintre acestea, cel mai interesant este demersul mitanalitic asupra Luceafarului.
Culianu observă că unul dintre mecanismele recurente de producere a fantasmei erotice este, pe de o parte, exhibiţia femeii (plăcerea femeii de a fi privită), iar pe de altă parte, scoptofilia (plăcerea bărbatului de a privi şi de a înţelege). în Luceafărul este prezent cel dintâi mecanism prin medierea privirii. Legat de acest aspect, Culianu stabileşte, într-un alt text, sursa folosită de Eminescu pe tema privirii, pe care o identifică ca fiind tratatul lui Vasile cel Mare Despre feciorie. Tema apare şi la Platon, Plotin şi Ficino. ţinta lui Culianu este de a arăta că în cazul lui Eminescu nu este vorba de o inspiraţie pur livrească, ci de o comunicare tainică, peste timp, la nivelul imaginaţiei şi al universului oniric al marilor simboluri şi fantasme.

În poemul Luceafărul privirea este cea care mediază, prin intermediul ferestrei - spaţiu cu dublă valorizare închis/ deschis - între o tânără pământeană, Cătălina, şi Hesperus sau Luceafăr, un astru rece şi îndepărtat. Trama poemului se desfăşoară aidoma unui ritual, trecându-se de la magia instaurată prin privire la magia cuvântului. Ceea ce descoperă Culianu, în urma demersului său mitanalitic, asupra poemului Luceafărul, s-ar putea rezuma astfel: Luceafărul sau Hesperus nu este un incub sau un demon a căror menire este de a întreţine relaţii sexuale cu femeile adormite, ci este o entitate celestă primordială, iscată din haos înaintea timpului şi a celorlalţi eoni. Prin condiţia sa, Hesperus nu poate decât să provoace dorinţa fetei şi iubirea, nicidecum să le satisfacă. Obiectul satisfacerii trebuie căutat în acelaşi spaţiu, aici cel pământesc. De aceea Luceafărul este gata să renunţe la nemurirea sa şi cere acest lucru Creatorului.

Fantasme ale libertăţii sunt decelate, de Culianu, în nuvela Cezara. Punctul de plecare îl constituie eseul Insula lui Euthanasius al lui Mircea Eliade. Culianu vede în reprezentarea insulei o imagine a Paradisului veterotestamentar. Aspectul pe care îl îmbracă este cel al mandalei orientale. Pentru C.G. Jung acest simbol este un arhetip al Sinelui. Culianu merge, însă, mai departe şi afirmă că Eminescu a putut recupera această imagine din adâncurile propriei sale fiinţe. Aşadar, conform teoriei lui Culianu, mintea este cea care creează şi regizează totul, având la bază câteva reguli şi un mecanism de generare.

În acest articol, Culianu aşază sub semnul întrebării statutul de metodă al mitanalizei, oscilând între a o considera un exerciţiu sau o metodă. Deoarece există fapte care pot fi verificate, mitanaliza poate accede la statutul de metodă. Teoria mitanalitică afirmă că „literatura conţine un material mitic latent; îi revine cercetătorului sarcina să-l aducă la suprafaţă. Acest material reprezintă fapte (...). De vreme ce faptele există, este necesar ca ele să însemne ceva"³.

Dacă aceste fapte sunt înzestrate cu semnificaţie, înseamnă că mitanaliza nu implică studiul faptelor din punct de vedere lingvistic. în acest punct Culianu se apropie de G. Durand care, în demersul mitanalitic, excludea interpretarea lingvistică. „Dar mitanaliza, afirmă Culianu, care semnalează existenţa unor fapte înzestrate cu semnificaţie vrea să se derobeze oricărui dogmatism, fie el psihanalitic, sociologic sau structuralist."⁴

Concluzia la care ajunge Culianu este că mitanaliza nu este nici o ştiinţă, nici o metodă, ci poate accede doar la statutul de laborator. Argumentele pe care le invocă în susţinerea demersului mitanalitic de abordare a textului literar ţin de domeniul viitorului. „Ne aşteaptă un viitor apropiat creator, lipsit de metode." ⁵

În continuare, Culianu pledează pentru o critică constructivă a unor sisteme dogmatice precum marxismul, psihanaliza, structuralismul, ce aparţin acelui „limbaj cosmetic", cum îl numea Roland Barthes, şi care desemnează un limbaj desemantizat ce poate fi folosit în orice conversaţie ştiinţifică.

Legitimarea noului demers se poate realiza doar prin denunţarea metodei structuraliste aplicate la studiul literaturii (structuralismul postulează identitatea de structură dintre limbaj şi literatură).

Or, arată Culianu, „textul literar este un scenariu cu fantasme ce se oferă unor consumatori capabili ei înşişi să suscite fantasme"⁶.Greşeala structuralismului, şi a oricăror metode ce sunt aplicate curent în interpretarea literaturii, este că acestea sunt falsificabile prin aceea că pot „născociÅ fapte care să dea impresia că verifică aceste teorii. „Singurul postulat admisibil este că faptele există şi ele sunt înzestrate cu semnificaţie."în acest context limba, prin intermediul căreia sunt suscitate fantasmele, nu este un obiect, ci doar un mijloc de transmitere.

Experimentul pe care îl propune Culianu îl reprezintă descoperirea miturilor latente din textul literar, propunând, totodată, o lectură a textului literar din perspectiva mitului.

Devine important, odată ajunşi în acest punct al analizei, să arătăm care este reprezentarea pe care Culianu o are asupra mitului. Culianu aduce o nouă viziune nu numai asupra mitului, ci şi a fenomenului religios în ansamblu, pe care îl relaţionează cu noile descoperiri din domeniul fizicii şi matematicii. „Fizica şi matematica sunt în mare măsură responsabile pentru revenirea interesului pentru căile mistice de cunoaştere."⁷ Meritul acestor discipline este acela că au arătat convenţia bazată doar pe percepţia noastră, ce fundamentează universul nostru fizic.

Una din teoriile fizicii pe care Culianu o aplică fenomenului religiei este cea a hiperspaţiului, care postulează că spaţiul nu este tridimensional, ci multidimensional. Ideea celei de-a patra dimensiuni o regăsim în ultima carte a lui Culianu, Călătorii în lumea de dincolo. Aici, pentru a explica cea de-a patra dimensiune, Culianu recurge la cartea lui Edwin Abbot din 1883 intitulată Flatland, în care descrie un spaţiu bidimensional, populat cu fiinţe ciudate care nu se pot deplasa decât înainte şi înapoi, la stânga şi la dreapta. Pentru ele verticalitatea nu există. Un astfel de univers nu ar reprezenta pentru noi, cei din a treia dimensiune, niciun secret. Mai mult chiar, l-am putea controla după cum dorim fără a putea fi observaţi şi am putea interveni în lumea lor făcând să apară sau să dispară diverse obiecte. Acest lucru ar fi considerat, fără nicio urmă de îndoială, un miracol pentru cei din lumea bidimensională⁸.

„Morala poveştii este aceea că o fiinţă dintr-un spaţiu cvadridimensional va putea acţiona în lumea noastră tridimensională în exact acelaşi mod în care acţionăm noi într-o lume bidimensională."

Legat de această teorie, se nasc două întrebări: despre cum o fiinţă cvadridimensională ne-ar putea vedea şi cum am putea noi tridimensionalii să o vizualizăm. La prima întrebare Culianu încearcă să răspundă făcând apel la teoria lui Ch. Hinton, ce invocă modelul analogic al supei. Astfel, ne putem imagina spaţiul bidimensional reprezentat de suprafaţa unei supe. O fiinţă plată ce locuieşte în „Suplanda" va fi îngrozită în momentul în care, în „Tărâmul de supă", se va ivi o linie, la început destul de scurtă, apoi din ce în ce mai mare pe măsură ce lingura va înainta spre fundul farfuriei, descrescând în timp ce mişcarea se va realiza în sens invers.La ieşirea totală din supă a lingurii se va petrece un cutremur îngrozitor, care va absorbi în neant o parte din lumea de supă. Interesant este că locuitorii Suplandei nu vor percepe lingura ca pe un obiect solid şi vertical, ci „vor lua cunoştinţă de lingură (...) ca de o serie de fenomene care se petrec în timp".

Teoria devine revoluţionară în special aplicată asupra fenomenului istoriei, dar şi a celui religios. Astfel, în acelaşi mod, noi nu putem înţelege fenomene care ar putea exista într-un continuu spaţio-temporal, şi de aici imposibilitatea de a exista o istorie a ideilor. şi totuşi, arată Culianu, ideile sunt sincrone, adică „alcătuiesc sisteme ce pot fi examinate drept obiecte ideale". Un astfel de „obiect ideal" îl reprezintă şi fenomenul gnostic.

Aplicând aceeaşi teorie şi spaţiului mental, Culianu observă că nici acesta nu este limitat doar la trei dimensiuni.

O cale de explorare a acestui spaţiu mental o reprezintă studierea şi retrăirea unor experienţe religioase şi spirituale ieşite din comun. Mintea umană, observă Culianu, funcţionează asemenea unui computer pe principiul analogiei, punându-se permanent în situaţia de a alege între două variante. Această observaţie generează un nou principiu, ce îşi are originea în matematică, conform căruia viaţa însăşi este un „fractal în spaţiul Hilbert".

În capitolul intitulat Religia ca sistem din Dicţionar al religiilor, Culianu se referă la teoria matematicianului Rudy Rucker care, în lucrarea Mind Tools. The Five Levels of Mathematical Reality, vorbeşte despre „spaţiul Hilbert", definindu-l drept un spaţiu matematic cu multiple dimensiuni, şi despre „fractal" ca fiind o ramificaţie ce se conformează anumitor reguli. Interesant este faptul că această teorie este aplicată de Culianu la realitatea istoriei. O zi din viaţa oraşului Chicago, arată Culianu, este un fractal în spaţiul Hilbert. Chiar şi viaţa comună, individuală poate fi un fractal în spaţiul Hilbert, în sensul că permanent suntem puşi în situaţia de a alege „între" şi „între", fiecare alternativă, odată aleasă, încetează să mai fie o pură virtualitate şi devine creatoarea unui univers cu legile lui, cu infinite ramificaţii. Aşadar, totul se conformează unei REGULI DE BAZă dată de chiar alegerea pe care noi o operăm.

Teza fundamentală pe care o lansează Culianu este că şi religia, literatura, filosofia, ştiinţa funcţionează pe baza unor decizii de tip digital. Toate alegerile posibile fac parte dintr-un SISTEM care cuprinde întotdeauna un set de reguli şi un mecanism de generare. Setul de reguli este definit ca reprezentând un ansamblu de propoziţii atomate, în timp ce mecanismul de generare este dat de aplicarea unui procedeu binar de alegere asupra setului de reguli. în acest context mitul devine o creaţie a minţii omeneşti, în care ceea ce contează este structura. Aceasta, la rândul ei, devine o schemă narativă rezultată din permutarea unor personaje şi a unor situaţii. Schema narativă şi limbajul devin creaţii ale minţii omeneşti ce funcţionează, la rândul lor, pe principiul unor alegeri binare. Ceea ce este actualizat, manifestat în timp şi istorie creează mituri pe care Culianu le subsumează ca formând „marele sistem mitic". Dacă Mircea Eliade consideră mitul ca fiind „o poveste sacră, adevărată, petrecută în illo tempore", pentru Culianu mitul nu mai este o creaţie a omului, ci dimpotrivă, „mitul este cel care-i gândeşte [pe oameni - n.n.], iar raţiunea face eforturi ca să justifice mitul".

Acesta este punctul de plecare pe care Culianu îl are în demersul său mitanalitic. Semnificativă devine în acest caz analiza pe care o realizează asupra nuvelei Moara cu noroc de Ioan Slavici, al cărei punct de pornire îl reprezintă teoria mai sus menţionată.

Concluzia analizei este că „omul nu este creator de mituri, el este creat de mit⁹. Un scriitor transilvănean luat drept realist va scrie o nuvelă de moravuri cu aspect poliţist; şi o va face adaptând, într-o manieră într-adevăr curioasă, un mit pe care nu-l cunoaşte realităţilor propriei sale ţări".



1 I.P. Culianu, Studii româneşti I, Editura Nemira, Bucureşti, 2000, pp. 9-11.
2 Ibidem, pp. 82-121.
3 Ibidem, p. 83.
4 Ibidem, p. 84.
5 Ibidem, p. 86.
6 Ibidem, p. 122.
7 Idem, Cãlãtorii în lumea de dincolo, Editura Nemira, Bucureşti, 1994, p. 44.
8 Ibidem, p. 49.
9 I.P. Culianu, Studii româneşti I, Editura Nemira, Bucureşti, 2000, pp. 12-26.