(sau cum - în care, ar spune lipkanul, pastişându-l pe Jules Verne -  marea mea creşte mai neagră pe an ce trece

mai neagră decât ochii lui, cum ar purta pe spatele valurilor concertine în formă de coasă)

(some text missing) aici era o steluţă

Aş vrea să încep cu „A fost o dată ca niciodată ... dar atunci ar trebui să spun şi la sfârşit că «au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi», dar dacă aş spune «adânci bătrâneţi» înseamnă că uşor, uşor au fost loviţi de Alzheimer sau senilitatea s-a instalat precoce

(some text missing) aici era o steluţă

Apoi mă gândesc la bad karma şi caut scenarii cu care să mă amăgesc despre balaurul albastru care 1. respiră în coasta portului, 2 în care s-a transformat prinţul după ce 2.a.: a găsit iubirea/ fericirea 2.b.: nu a găsit decât vânarea de vânt ca sport naţional şi a început să organizeze campionate.

(some text missing) aici era o steluţă

Apoi mă gândesc la Johnny Partene şi insistenţa nebună cu care îl căuta pe Gorg al lui Dinco pe fereastra mea de mess la Oradea mare şi mă gândesc: da, ce, nu a văzut cum înverzesc copacii şi cum întrebarea asta plânge singură pe umerii Călinei mute care de o lună mă pisa la cap cu o cameră cu două camere ca şi cum tot sonda deşertul dupa Set din dinastia a XIX-a de faraoni

(some text missing) aici era o steluţă

Apoi îmi vin cele 2 Anca în minte, Julieta ca o lumânare neagră arzând sub plânsul mut şi Anca topită sub refrigeratorul cu aer condiţionat. Impasibilitatea impertinentă şi lebăda neagră, aceea a nu-ţi crede ochilor că există reprezentată de verticalitatea lui George orizontală de data asta şi singura dată. Apoi inima mea calmă, ventriculul rămas stafidit de la fuga asta bătând ca un nebun de îndată ce piciorul i-a atins asfaltul moale al albastrei aşa a început să îmi alerge şi mi-am adus aminte de alt acelaşi George, ştiţi cum vine asta? - care mi-a spus: Vierule, ţi-am pus o bombă în inimă, ai 5 minute să-ţi evacuezi corpul, şi apoi râsetele noastre vesele că ne vedeam în blocul albastru din ochii albastrei în care locuia şi marea şi cerul şi Stănciulescu Julieta

(some text missing) aici era o steluţă

ce să fac, dragă Vasea, ce să face eu, eu ce să fac, eu ce să mă mai fac?

Să fac ca Nichita? Îmi vine să strig (nu te gândi la «apel la persuasiune», prietenii literare există ca fenomen spectaculos şi se vede asta, slavă Domnului, şi nu numai post mortem cernit - citeşte-l pe Radu Vancu) să strig ca Nichita peste Dunăre cu două zile înainte de a muri: Adaaaaaameeeeeeeeeeeeeee! dar cu un V mare şi de la Vakulovski citiţi de Presniakov, şi de la Voiculeasca şi de la Vieru, cu un V răsucit şi torsionat să strig peste mare Vaaaaaaseeeeeea, întoarce-te, să bat brusc între cele două lumânări negre cu nume de femei arzând: Anca şi Julieta în al cărui balcon nimeni nu ţi-a dat cheia să ieşi, dar mai ales să intri: Vaaaaaaaseeeeaaaaaa! Să bat brusc şi violent cu palma în geamul frigorificei tale orizontale să tresari, poate, poate fac din tine un Lazăr de vorbe şi, atunci, să uit că nu sunt Iisus şi mai ales de ce dorm, atunci când mă doare capul, în formă de răstignire