l-am cunoscut pe george trei minute. veţi spune că trei minute sunt o viaţă de om pentru că vă repeziţi cu dicţionare de locuri comune să umpleţi o groapă. nu, domnilor, am adunat imaginile cu hăhăiturile şi cu bucăţi de înregistrări şi mi-am dat seama că erau doar trei minute. cât un clip de pus pe youtube şi să scrii în memoria lui la-nceput de ieşit la plimbare-n cartier.

he he, ştiţi cine sunt eu? păi, l-am cunoscut pe george. Aici aplauze, agăţat gagici, beri de la diverşi admiratori, etâcâuri dansante. sunt tentat nu să descriu. îmi vine să definesc. ce e de fapt george? (urmează o serie de truisme culminând cu pentru mine...) corect e să spun habar n-am. corect e să vorbesc de emilia pe care am povestit-o eu scriind o cronică înainte de a citi-o. e complicat. de fapt scriam şi citeam. un rând, un vers. nu-mi ţin minte versurile, dar la emilia povestea îmi venea în cap înainte de a citi-o. am explicat suficient. sau corect e să povestesc de recitările la-ntâmplare din 2001, când le-am urlat întâmplătorilor să tacă pentru că noi avem treabă. îl reciteam pe george. aici e cazul să povestesc de starea de bine a poeziei. cât de bine ţi-e să citeşti poezie cu voce tare cu prieteni într-un loc public unde să fie linişte. nu era cenaclu, nu venise lumea cu anasâna, nu erau televiziuni armate sau aplaudaci dresaţi. era erotica la taclale constanţa 2001. acu mă tot frământ să văd cu ce urmez. cu plaja unde vorbirăm despre ediţia cu mantia lui ovidiu? cam puţin. aia a fost mai mişto la exterior decât la interior, iar george era totuşi un timid, chiar dacă unii vor spune că n-am habar. şi ce dacă? nici featuring cu caraman nu a fost vreo poveste, iar obsesia mea că el ar putea scrie o epopee în cheie modernă cum îi declamam când cu cerneala n-a fost. eu nu eram george şi el nu era ce era în capul meu că este george.
truism. poate el era un yoyo şi eu refuzam să-l văd aşa, cum de altfel mă încăpăţânez să mă văd nalt blond şi cu ochii albaştri. mă rog, şi el se încăpăţâna în ale spectacolului. land of choice. acum nici postoperatoriile nu funcţionează decât dacă eşti masochist şi iei lucrurile întâmplate ca fiind profeţii păreri de rău să nu fi spus asta. ultima e aia cu „mi se rupe de tine". eu. de fapt era pre. fără scris, fără scriitură nu ne-am fi întâlnit veci. sau chiar dacă nu ne-am fi ţinut minte. fără agoraonline poate nu eram intersectabili. mde. ultima e de fapt definiţia acestei legături şi poate şi a noastră. măcar parţială. simfonie parţială pentru oboi şi trompetă. fiecare alege. se poate ca oboiul sau trompetă să fie o mulţime de măsură nulă, iar celălalt instrument să fie dublat. când şi când. era vorba să dar eram cam departe şi leneş. tratat de sentimentalism. domnilor juraţi, habar n-am cine-i george. ăsta e răspunsul meu la cine-a fost george.