Motto: acum eşti pregătit să iubeşti totul. să fim sfinţi. pentru asta se plăteşte cu mame. (din jurnalul lui George Vasilievici)

eu vă ziceam să vă iubiţi unii pe alţii ca într-un gând să mărturisiţi... şi voi aţi luat bila rotundă şi neciobită a adevărului şi aţi rostogolit-o pe scară. Aţi făcut frondă urâtului, murdarului şi-aţi devenit călăreţii mei de pe plaja cu suflet... plaja cu suflet a prins viaţă, casa cu iederă devenise neîncăpătoare, stradela vântului era-n plin carnaval. Voi, călare pe cal, cu cel mai curat val, aţi spălat ţărmul murdar. Din grupul vostru s-a desprins, clar, un călăreţ. Calul lui, ca şi vorba lui, era altfel decât caii voştri. Cu calul lui puteam să stau de vorbă...

Un câine mă latră să-l mângâi. Se uită-n ochii mei până-n străfundul gândului. La un semn căzu cortina. Din multele replici, ai ales-o pe asta: Când mi-ai spus că-n tine Tympul este spaţiul prins în rosturi şi în multele deschideri ai zadar şi ai şi costuri eu credeam că-s numai vorbe...

Azi, când ceaţa umple locul şi când dunga-ţi şterge jocul, tu refă povestea serii. Mai ştii  festivalul erotik3? Atunci am făcut toţi un nod de suflete. Grupul vostru mic de după Răscruce prinsese aripi şi neliniştile voastre au devenit de acum poeme, picturi, fotografii, colaje... eu vă ziceam să vă iubiţi unii pe alţii ca într-un gând să mărturisiţi... şi voi aţi făcut frondă urâtului, murdarului şi-aţi devenit călăreţii mei de pe plaja cu suflet... plaja cu suflet a prins viaţă, casa cu iederă devenise neîncăpătoare, stradela vântului era-n plin carnaval. Voi, călare pe cal, cu cel mai curat val, aţi venit şi-aţi spălat ţărmul murdar. Din grupul vostru s-a desprins clar un călăreţ. Evident că era George. El avea darul de-a se împrieteni din prima, ca-n stilul smuls, de jos până sus. Calul lui era altfel decât caii voştri.

Banca galbenă, cu broboanele de rouă, colorată-n galben, precum bobocul de raţă,  înspumat ca valul ce sărută plaja făcându-mă să uit scoica pe care ieri o ascunsese un vârtej... Am dat fuga la far, m-am închis în camera hărţilor, am deşirat nodurile cu aduceri aminte gândindu-mă să îţi scriu. Primeşte câteva din gândurile mele trecătoare pe o cărare coborâtoare spre mare. Pentru că m-am gândit la tine ca la un poet închis într-un vis care în cazul tău pare o realitatte căreia i se spune coşmar... şi în cazul meu întâlnirile ni s-au pierdut în mrejele poeziei şi ale lipsei de griji de altfel atât de... m-am gândit la povestea ta cu originile. Refuzul meu de-a accepta plecările alor mei şi descoperirea că ei chiar nu au plecat, ci încă eu sunt fragilul orb care prin iubire se vindecă. Da. Vindecarea mea a venit cu scrierea lui George despre îngeri. Îmi scrisese ca să-mi fie mai uşor să accept spaţiul acela gol din cafeneau scriitorilor... eram cu absenţa mamei care ţinuse să vină la întâlnirea cu marea... Prieten cu Igitur, George zice de praful aşezat peste cărţi să-l spulber cu cel aşezat peste amintiri şi aşa-n rotocoalele de pipă să văd departele strâns în rostogolirea fumului şi-n verdele tutunului din podul bătrânului în casa căruia am găzduit copilăria dintre anii mei cu două cifre mici...

Acum când te-ai întors la ţărmul pe care eu sunt călăreţ,/ nu mă lăsa fără livadă şi fără şura cu nutreţ.../ Când noaptea este lună plină, tu te ascunde într-un nor/ şi fă aşa ca spuma mării să fie lacul meu cu dor...
Lasă ecoul să vibreze/ şi fă Acum dintr-un Atunci/ din noi mereu ascunsă sete/ şi fă să fim de Azi trei prunci.../ (şi dacă trei e număr aspru,/ fă cinci, ori şapte, ori câţi ies.../ dar nu lăsa fântâna fără/ găleata unui călăreţ...)
Nebunei mele de femeie/ îi voi clădi castel de nea/ şi, dacă trebuie, trei zmeie/ o vor răpi şi
mi-o vor da/să-i cânt pe zorii înnoptării/ cu insomnii în dimineţi/ să-i cânt în lacrimile mării/ în somn de val şi-n... şapte vieţi.
Te joacă liber în poveste şi-n miezul ei ai să găseşti/ o nesfârşire de-nceputuri şi-o lacrimă să mă zâmbeşti.../ Din Piatra Lunii şi din spumă, o mare fă din plaja mea.../ şi-n fericirea dintre clipe, curând vei şti să fii o stea... / Nu te grăbi să laşi poveştii doar urme arse şi năluci.../ te urcă iute în trăsură şi vezi departe trei uituci.../ pe ei întreabă-i de o gară şi urcă iar în primul tren.../ te joacă-n gând cu noi de parcă... la ţărm şi mâine e o barcă...

Aş vrea să regăseşti povestea... nu te grăbi s-o laşi în vânt.../ departe-i golful debarcării... tu vezi doar norul... nu-i pământ...


„acum eşti pregătit să iubeşti totul. să fim sfinţi. pentru asta se plăteşte cu mame. Lacrimile sunt restul pe care îl primim. Dar nu te gândi la îngeri doar aşa în treacăt. Gândeşte-te serios. Acum a venit rândul lor să fie priviţi cu seriozitate. Îngerii din jurul nostru. Cei după care întoarcem capul atunci când mergem pe stradă pentru că în urma lor miroase a paradis. Îngerii sunt delicvenţi. Agonia se termină în moarte sau în extaz, dacă moartea nu îl include cumva şi pe cel din urmă. Îngerii ispitesc şi ispitirea lor intră în contradicţie cu puterea mea de a răbda. De a avea răbdare să devin înger cu de la sine voinţă şi nu acum pe loc. atât îmi sunt de dragi unii oameni la o simplă privire. Se întrevede printre liniile divers colorate, în nuanţe de bej, ce îmi compartimentează retina şi implicit imaginea, un chip identic cu al celui care priveşte. Un chip identic cu al meu. Ca şi cum o voce din mine mi-ar şopti: uite o oglindă întreagă. În jur nu se vede nici o oglindă. Sunt doi oameni faţă în faţă. Doi copii nedespărţiţi de mama lor comună. Doi copii închişi în unul singur. Un înger. Dublura sa poate fi considerată reală şi independentă faţă de cel ce priveşte cu adevărat, doar de către necunoscători. Ea este de fapt doar imaginea propriei sale pornografii faptice ce i se întipăreşte prin acumulări pe chip şi pe care prin natura sa, îngerul o poartă mereu în faţa ochilor ca pe o barieră delimitatoare, în stânga căreia se află partea întunecată şi otrăvitoare a ceea ce se află în partea dreaptă, parte stângă în care îngerul nu trebuie să privească niciodată pentru a nu îi da astfel existenţă. Dar nu toţi îngerii ştiu asta. Unii se ascund prin bordeluri. Alţii în biblioteci şi foarte puţini sunt cei ce se regăsesc cu adevărat pentru că se caută tocmai în ceea ce lor le este îngeresc. Am cunoscut un astfel de înger pe terenul de fotbal unde mă jucam cu vărul meu. Îngerul s-a apropiat, ne-a luat mingea şi ne-a ameninţat cu cuţitul, punându-mi tăişul la gât. Carnea ameninţată a reacţionat de la sine şi a fugit. Am alergat în demenţă. M-am oprit abia acasă, direct la sertarul cu tacâmuri. Am căutat un cuţit mare. Am găsit unul atât de lung şi de lat încât semăna cu o sabie. Am luat cuţitul şi am intrat în camera mea. Nu eram transpirat. Nu era nevoie să fac duş. M-am îmbrăcat cu jeans-ii negri. Mi-am pus ghetele şi geaca de piele în buzunarul căreia am băgat ca într-o teacă cuţitul. La piept. Apoi mi-am aranjat părul cu gel, strângând firele în nişte bucheţele ascuţite la capete. Nişte ţepi. Am încuiat uşa în urma mea. M-am urcat în maşină şi am plecat spre liceu. Vărul meu rămăsese acasă. Urma să mergem mai pe seară la concertul din parc. Această problemă trebuia să fie însă rezolvată. Îl voi găsi pe înger şi îl voi îngenunchea, tăindu-i tendoanele. Conduc foarte repede şi cu o atenţie desăvârşită. Parchez rapid şi cobor în faţa liceului. Sper ca îngerul să mai fie încă acolo cu mingea mea. Liceul este oricum foarte aproape şi nu cred că îngerii sunt în stare să fugă. Poate doar să se plictisească şi să plece, dar acest înger doar ce sosise şi eu nu întârziasem atât de mult din momentul fugii şi până acum. Când am intrat în curtea şcolii, terenurile erau goale. Numai doi porumbei, unul maro cu verde, iar celalalt alb se învârteau prin jur, ciugulind tot felul de chestii. Îngerul dispăruse. Atunci m-am pierdut respectul pentru îngeri. Pe acest fond s-au produs câteva mutaţii foarte interesante pe care le-aş numi dizolvarea unui reper aproape la fel de important precum mama. Eram plin de furie. Acest înger fugea. Era un înger laş. Unul care se ascunde. Un înger cu tulburări de personalitate. Un înger fără pic de respect de sine şi faţă de funcţionalitatea sa multiplă. Detest îngerii de felul ăsta acum când ştiu că ei există. Vărul meu apăru sprijinit de una din porţi. Venise după mine. Trebuia să mergem la concert. Şerpii halucinogeni mă muşcau direct de globule. Eram veninos. Am strâns în pumn mânerul cuţitului. Nu mai aveam nimic de făcut aici. Am mai privit o dată spre terenuri. Apoi
ne-am urcat în maşină şi am plecat spre concertul din parc. Pe drum îmi făceam tot felul de scenarii. Unele mă domoleau altele mă înfierbântau tot mai mult. Numai să nu îmi explodeze celulele. Parcul era plin de oameni. În faţa scenei se adunase un grup vizibil strâns în jurul evenimentului pentru care şi noi ne aflam aici.
Ne-am alăturat grupului. Printre ei se afla şi sora mea împreună cu vara mea, sora vărului meu. Au venit lângă noi. Mi-am dat seama că am cuţitul la mine când m-am dus la barul din colţ să îmi cumpăr o bere pe care având în vedere că era vorba de un concert îmi era permis de către autorităţi să o beau în aer liber într-un spaţiu public. Eram înconjuraţi de tineri de vârsta noastră. După prima bere uitasem deja de înger. Asta nu însemnă că îl dispreţuiesc mai puţin. În spatele meu a răsunat o voce cunoscută. O voce de femeie. Una dintre acele voci cunoscute şi totuşi neidentificabile care necesită un contact vizual din momentul în care ţi-au atras atenţia şi ţi-au sporit curiozitatea. Am privit deci în spate. Întorcându-mă brusc cuţitul mi-a căzut pe jos. Atunci mi-am adus aminte de înger. Îmi venea tot sângele cu miliardele lui de grade în care fierbea, direct în cap în timp ce stăteam aplecat uitându-mă după cuţit. După ce l-am găsit am ridicat capul. Atunci am văzut-o pe ea. Eram îndrăgostit de ea. O mai văzusem şi altă dată. Posedam o forţă uluitoare. Eram plin de dispreţ şi de ură pentru înger. Exista astfel nemăsurat de mult material negativ ce putea fi transformat printr-o simplă atingere, în cea mai mare şi catastrofală iubire. Cea mai dorită. Dinamita. Când mi-am dat seama de asta, situaţia sărise de mult în aer şi noi ne plimbam deja hipnotizaţi, ţinându-ne romantic de mână prin parcul din care dispăruseră toţi oamenii. Realizând asta mi-am recăpătat pe loc respectul şi dragostea pentru îngerii. Bănuiam că tocmai intensitatea pe care
mi-a injectat-o, indiferent de valenţa ei iniţială, negativă ori pozitivă, a putut sta la baza foarte rezistentă a ceea ce s-a dovedit a fi într-un final continuu de cinci ani, la fel de dispersabil şi de dispersat, la fel de împrăştiat şi neţinut la un loc. la fel de pretutindeni ca şi mama ta"

ai văzut cum se făcuse cântecul din tesatura/ cum se strânge întâmplarea pe un nod de Tymp cu gură?/ şi când toate par că-s spuse şi nimicul prinde rost/ vezi că se facu spărtură pe o scenă cu ce-a fost...........

din iluzii potrivite pe o scara cu lumini/ se găsi din nou o uşă, cu greşeli şi şapte vini/ vina ta-i ca-n loc de seara te trezeşti de dimineaţă/ când din cheful de aseară nu ramâne decât greaţă...

spune tu, ca ştii să farmeci cu bagheta să faci schiţe/ şi din simpla întâmplare, desenezi un ceas cu fiţe...

mă opresc că-i de amiază şi coboară Zarathustra/ de pe muntele iubirii cu umbrela şi kapusta/ şi din şapte cifre sparte şi din numere pereche/ trece iar cu întâmplarea pe o tablă de Cabala...

şah! găsi să strige calul, întrecându-şi călăreţul!
hooooooooo, smuci el de capastru, amintindu-şi că nutreţul
este-n lunca cu poiană unde sta înca o annă...

câte-or fi şi unde-s toate să pictez pe scutul tau
un poem făcut din casă, o gradină şi un zmeu?...

am plecat... tu fă să cânte... dă din toba... si din aripi....

... În poveşti nemuritoare, Azi se naşte-un Ţărm şi-o Mare...
E timp de corectură în pasul cu noroc.../ din pasul amintirii se naşte iarăşi joc... („Nenoroc" nu-i din plaja mea şi nici nu-i las loc de sămânţă...)Acum sunt chiar pe scara cu păreri, de unde poate vindec, Cuvintelor dureri... Revin iar în cetate, când pot să văd, să iert.  Lângă mine, doar el, Picasso. Se uită împrejur şi se culcă la loc. Deja toarce a vis. Tresare a alergare. Ponna îl simte şi-l latră. Visătorul ridică numai o pleoapă, parcă zicând: lasă, lasă, lasă... Iar eu întreb: pe când. El adoarme la loc lăsându-mă să înţeleg: pe altădată. Intram în logica lui când, de undeva, de sus, zarul rotund cade pe mormanul de lucruri uitate. Între mine şi zid, o gărgăriţă, căutând o zeiţă. Un câine mă latră să-l mângăi. Se uită-n ochii mei până-n străfundul gândului. La un semn căzu cortina. Din multele replici, ai ales-o pe asta: Când
mi-ai spus că-n tine Tympul este spaţiul prins în rosturi şi în multele deschideri ai zadar şi ai şi costuri eu credeam că-s numai vorbe...