Apariţia antologiei Generaţia 2000 (Editura Pontica, 2004) coordonată de Marin Mincu este, fără îndoială, un eveniment. De ce? Fie şi numai pentru faptul că este antologia generaţiei 2000 şi este coordonată de Marin Mincu. Deci nu am motive să pun la îndoială criteriile de selectare a autorilor sau valoarea textelor propuse de aceştia. Şi totuşi, trebuie amintit faptul că volumul de faţă nu este altceva decât o antologie de cenaclu. E adevărat că "Euridice" este unul dintre cele mai importate ateliere literare de la noi din ţară. Majoritatea celor care citesc acolo sunt nume aflate undeva în preajma consacrării şi o "trambulină" în plus nu strică nimănui.

Este un lucru ştiut, paradigmele literare se află într-o permanentă schimbare. Şi nouă ne place schimbarea, nu-i aşa? De aceea devenim foarte interesaţi şi curioşi de fiecare dată când în peisaj îşi fac apariţia apostolii furioşi şi ultra-determinaţi ai acesteia. Nu aş vrea să se înţeleagă de aici că aş avea ceva împotriva acestui tip de comportament. El trebuie să existe pentru că doar astfel devine vizibilă şi credibilă voinţa de înnoire, doar astfel pot fi rediscutate anumite fenomene care, prin uzură, au pierdut mult din vitalitatea şi expresivitatea care le-a consacrat şi legitimat valoric la un moment dat.

O generaţie literară depinde foarte mult de stadiul său iniţial, de atelier. La acest nivel se poartă cele mai intense discuţii, se scriu manifeste, se reimaginează hărţile literare. Dacă mai multe grupări au în linii mari cam aceleaşi obiective şi deziderate teoretice se poate vorbi despre o suprapunere aproape perfectă între ideea de generaţie şi cea de grupare/ grupări literare. Dar o generaţie poate fi compusă şi din scriitori care nu au călcat în viaţa lor pe la nici un cenaclu. De aceea nu avem voie să punem semnul egal între aceşti doi termeni, indiferent câte similitudini le-ar favoriza apropierea. La fel gândesc şi despre fracturişti. Gestica şi performanţele publice ale unor scriitori mă interesează mai puţin. De exemplu, mie îmi place Ianuş doar atunci când nu e un personaj, când uită de propria ideologie. Are versuri foarte bune ceea ce mă face să cred că ar putea deveni la un moment dat un scriitor important. Îi înţeleg şi manifestările  radicale, histrionismul care de multe ori supără (enervează la culme!!!). Am citit şi romanul 69 al lui Ionuţ Chiva şi am găsit realmente pagini admirabile. Iata aşadar, doi scriitori ai generaţiei 2000. Că au un cenaclu care se numeşte "Fracturi" e mai puţin important. Acestea sunt bunuri pentru arheologia literaturii (cum şi unde şi-au citit între ei textele, ce a spus unul, ce a spus altul).

Revista Timpul (www.timpul.ro) este o grupare literară în sine fără să fie totuşi revista unei singure generaţii. Liviu Antonesei (preşedintele Fundaţiei Culturale "Timpul") e unul dintre numele importante ale generaţiei ’80; Gabriela Gavril (redactor şef), unul dintre cei mai incisivi critici literari ai momentului, a debutat editorial în 2003, după zece ani de prezenţă susţinută în presa literară românească. Vin la rând prozatorii, douămiiştii, Lucian Dan Teodorovici (iniţiatorul şi sufletul colecţiei "Ego. Proză" a Editurii Polirom) şi Florin Lăzărescu (responsabil de imaginea aceleiaşi edituri) cărora li se adaugă, prin mijloace virtuale, Bogdan Suceavă. Doris Mironescu (redactor şef adjunct) este un foarte talentat critic literar, vizibil în ultima vreme şi prin colaborările substanţiale de la Suplimentul de Cultură, editat de Polirom şi Ziarul de Iaşi. Şi tabloul nu ar fi complet daca nu i-am aminti pe membrii Asociaţiei culturale "Club 8" care sunt colaboratori ai revistei noastre: Radu Andriescu, O. Nimigean, Şerban Alexandru, Radu Pavel Gheo, Sorin Catarig, Michael Astner, Gabriel H. Decuble, Cerasela Nistor etc. Tot aici mi-aş permite să amintesc de existenţa unei antologii coordonate de poetul O. Nimigean, oZone friendly. Iaşi. Reconfigurări literare (Editura T, Iaşi, 2002) care a avut o receptare suficient de bună din partea recenzenţilor.

O generaţie literară se impune în conştiinţa publicului şi a criticii în momentul în care reuşeşte să-şi definească propria identitate. Antologia propusă de Marin Mincu este un inventar de promisiuni. Cum am mai spus şi la început, ea poate fi o "trambulină" pentru foarte multe dintre numele prezente acolo. Bineînţeles că există şi certitudinii: MirceaŢuglea (pe care îl apreciez, mai ales în calitate de critic literar), Mihai Vakulovski, Dan Sociu, Elena Vlădăreanu sau Ruxandra Novac. Generaţia 2000 va fi a celor care vor reuşi cu adevărat să construiască o operă. Premisele sunt excelente pentru absolut toţi. Revista Timpul (cel puţin în formula de mai sus) va fi mereu în favoarea promovării adevăratelor valori (mai ales când e vorba de tineri, dar nu numai). Acest fapt a fost demonstrat de nenumărate ori, nu e o vorbă în vânt. Amintesc aici doar câteva dintre articolele destinate susţinerii acestui program: A fi sau a nu fi citit de domnul Manolescu, Somnul naraţiunii naşte monştri (Lucian Dan Teodorovici), Anul prozei tinere (Liviu Antonesei), Focus: Literatura tânără (o anchetă desfăşurată pe trei numere). Unele au şi un subliniat caracter teoretic, absolut necesar depistării acelor elemente menite să determine schimbarea paradigmei estetice. Un alt obiectiv pe care revista ieşeană şi l-a asumat este redescoperirea şi afirmarea tranşantă a spiritului critic (pe care aceasta şi-l exersează, în primul şi-n primul rând, pe ea însăşi). Şi asta pentru că Timpul nu este prea generos cu cei care vor sa devină scriitori peste noapte.