Ioana Băetica s-a născut în 1980 la Turnu Măgurele, este licenţiată în filologie, iar în 2004 a finalizat un masterat în Antropologie Culturală şi Dezvoltare Comunitara la Facultatea de Ştiinţe Politice.

În prezent este bursieră ERS la Exeter University, Department of Philosophy and Social Studies şi îşi pregăteşte doctoratul la aceeaşi Universitate (cu lucrarea Cultura Tranziţiei în România).

A participat ca moderator sau colaborator la cenacluri literare ("Euridice", "Litere"), emisiuni de televiziune (National Geographic, TVR Cultural) şi târgul de carte "Bookarest". A realizat studii de teren, a publicat recenzii de carte în România literară şi articole în Academia Caţavencu, Ziua Literară, revista Fracturi, revista Vatra.

În 2004 obţine Premiul al II-lea la Concursul de Poezie "Prometheus", Sf. Gheorghe; în mai acelaşi an, i se publică volumul Fişă de înregistrare la Editura Polirom. De asemeni, se numără printre finaliştii pentru Marele Premiu "Prometheus", "Opera Prima".

"Mie mi-ar fi plăcut să fiu singurul bărbat pe lângă şase prozatoare."

Ioana Băetica, anul care a trecut ţi-a fost generos. Ai debutat cu volumul Fişă de înregistrare la Editura Polirom, ai obţinut premii atât pentru poezie cât şi pentru proză. Cum percepi aceste confirmări?

Ioana Băetica: La început m-au luat pe nepregătite, apoi m-am bucurat, iar acum mi-au dat de gândit. Şi mă gândesc la un nou tip de "confirmare", dacă ăsta e termenul. Aş vrea să publicăm cărţi fără autor. Adică să apară cartea şi să nu ştie nimeni cine a scris-o, să nu conteze. Mă cam irita că numele meu e asociat cu o anumită carte, cu o anume publicitate, cu nu ştiu ce premii. Aş vrea să fie posibil ca o carte şi autorul ei sa fie două entitaţi care să poată trăi separat una de cealaltă şi care să se fi întâlnit prin accident la un moment dat, doar atât. Pe urmă, fiecare cu destinul propriu. Nu prea înţeleg ce înseamnă "confirmare".

Eşti membră a grupului literar "Fracturi", iar romanul Pulsul lui Pan e subintitulat cu intenţie "roman fracturist". Care este sensul acestei sintagme, aşa cum l-ai văzut ca autoare?

I.B.: M-am gândit că vieţile noastre nu sunt prea coerente, că destinul nostru – care e în fapt unul iluminist – suferă de paralizie din cauză de vremuri nefavorabile, e dezarticulat şi auto-contradictoriu, e spasmodic şi iluzionat, are destinaţii măreţe doar că pe drum ni se cam frâng oasele, înţelegi? Ai vazut "Made in Britain"? Ştii cum se termină? Tipului i se închide gura cu o lovitură de baston.

Mai e încă un detaliu, pe care se vede treaba că doar eu l-am băgat de seamă: cartea asta e "fracturată" între două extreme: începe cu sexualitate şi se termină cu un pustnic. Am vrut să fie un fel de tratat de licenţiozitate şi abstinenţă. 

S-a vorbit foarte mult despre debutul pornografic al romanului, părerile fiind foarte variate. Sexul se vinde; a existat dincolo de metaforă ("naşterea Vladei") intenţia comercialului în respectivul fragment?

I.B.: Având în vedere că respectivul capitol din roman l-am scris cu vreo doi ani înainte să apară cartea, fără altă intenţie decât să intre în revista Fracturi, care oricum se cam dădea pe degeaba la studenţii de le Litere, chestia cu comercialul n-are nici o legatură. Nu prea văd cum se poate descrie naşterea unui personaj viu, aşa cum am vrut eu să fie Vlada, altfel decât am făcut-o. Ai tu vreo idée? Se mai nasc oamenii şi în alt fel? 

Există voci pentru care adevărata confirmare a scriitoarei Ioana Băetica s-a datorat prozelor ataşate romanului, nu romanului în sine. Cum vezi pe viitor dezvoltarea ta ca prozatoare?

I.B.: Să ştii că le dau dreptate respectivelor voci. Îmi place mai mult să iau parte la chestii scurte. Cu dezvoltarea mea pe viitor nu prea ştiu cum stau lucrurile, să fiu sinceră. Cred că n-am simţul răbdării îndeajuns de dezvoltat ca să construiesc un roman ca lumea. Dar şi Borges...

Acuma mă vizitează inspiraţiunea doar cu flash-uri de imagini scurte ceea ce înseamnă că e vorba de proze scurte pe viitorul apropiat. Deşi e un domn de vreo 80 de ani care tot îmi rămâne în cap orice-aş scrie despre el. Ăsta e semn că e personaj de roman...

În campania de promovare organizată de Polirom "Voteaza literatura tânără" sunt şapte nume de prozatori. Doar unul feminin. Consideri că acest aspect ţi-a adus avantaje sau din contră?

I.B.: Tata zice că da. Mie mi-ar fi plăcut să fiu singurul bărbat pe lângă şase prozatoare. Cineva care mi-a recenzat cartea la Observatorul cultural m-a acuzat de "misoginism neconştientizat". M-am gândit la chestia asta şi am decis că nu e adevărat. Nu e neconştientizat. Aşa că nu prea văd cum vine treaba, din moment ce sunt misogină, să mă mai şi bucur de avantajele pe care mi le aduce propria feminitate. Nu sunt o ingrată. De adus avantaje nu prea mi-a adus, deoarece când  revista Avantaje a venit la mine să facă un interviu ca şi cum aş fi "femeie de succes", au zis că nu-mi dau bani, aşa că n-am mai apărut în Avantaje. Se bârfeşte prin târg că aş fi profitat de pe urma sexului meu femeiesc? Dacă da, iată paradoxul: în minoritate, intr-o lume de bărbaţi, femeia tot are de câştigat. Aşa că ce rost mai are pe lume feminismul?

Pe lângă volumul tău în seria Polirom dedicată literaturii tinere mai sunt alte şase cărţi. Care este după părerea ta cel mai reuşit roman dintre ele şi care este cel mai promiţător prozator?

I.B.: Asta este o întrebare care mă pune în dificultate. Nu în dificultate critică, ci morală. Cum pot eu să fac ierarhii de valoare printre colegii mei de ediţie? Adi Schiop.

"Cum să mă închid de bună voie între graţiile unui viitor programat?"

Preocupările tale nu se îndreaptă doar spre proză, ci şi spre poezie. De unde nevoia de a scrie în paralel, proză şi poezie?

I.B.: Scriu poezie ca să scap de surplusul de metaforă din mine. Nu dă bine în proză. Devine proză "tropo-dramatica", cum îi spun eu – gen Gellu Naum. Şi eu vreau să scriu proză "antropo-dramatică", adică cu personaje vii, nu cu eufemisme simbolice. De multe ori când citesc un poet bun mor de curiozitate să văd cum ar arăta un roman scris de el. Am întotdeuna impresia că poezia e un prim gest, un fel de promisiune, un fel de invitaţie spre seducţie. Iar proza e un argument final, o seducţie dusă până la capăt. Iar eu, ce promit – şi fac.

Poemul Pa! conţine un "manifest de plecare" revoltat, surprinzător şi cinic. Este acest manifest vocea Ioanei Băetica împotriva unui spaţiu de care îşi doreşte să se distanţeze?

I.B.: Nu. E o declaraţie de dragoste pentru un spaţiu de care Ioana, oricât s-ar distanţa, e din ce în ce mai aproape. E un refren al unui moment în care hipnoza dispare şi nimic nu-i poate lua locul pentru o vreme, în afară de scrâşnitul din dinţi.

Ce-şi doreşte Ioana Băetica să realizeze profesional în perioada următoare?

I.B.: Jesus Christ! Două formulări care-mi dau fiori reci de câte ori le aud. Şi mai sunt şi puse laolaltă: "profesional" şi "perioada urmatoare"... Planuri nu dezvolt, profesie n-am, perioada următoare e imprevizibilă. Trebuie să fim liberi, cât putem de liberi ca să creăm ceva pe lumea asta. Cum să mă închid de bună voie între gratiile unui viitor programat?

"Cea mai mare dorinţă a mea e să mi se împlinească toate dorinţele."

Ioana, vorbeşte-mi despre culorile preferate, obiectul la care ţii cel mai mult şi scriitorii preferaţi.

I.B.: Să vedem...

Îmi plac toate culorile în afară de alb şi negru. Obiectul preferat e secret, că e fetiş. Am şi un animal preferat – Mustela erminea – care-mi place pentru tacticile de atac. Când vede iepurele, începe să danseze. Se scălămbăie îngrozitor de comic, iepurele nu prea înţelege ce se întâmplă, stă şi aşteaptă, e curios. Şi animalul meu dansează până îi piere de tot frica iepurelui. Atunci atacă din senin. Şi gata. Şi-mi plac şi oamenii care au aceleaşi strategii de atac. Cel puţin te încântă niţel până să te distrugă.

Mă întrebai ceva şi de scriitorii preferaţi. Kavafiş, mai ales poemul Aşteptându-i pe barbari şi celălalt – Ithaka. Atât de mult îmi place ăsta al doilea ca nu mă pot abţine să-ţi scriu o strofă. Uite:

"Sper ca drumul tău să fie lung.

Să existe multe dimineţi de vară când,

Cu câtă plăcere, câtă bucurie,

Să ajungi în porturi pe care le vezi pentru prima oară;

Să te opreşti în târguri feniciene

Ca să cumperi lucruri de preţ,

Regina perlelor şi corali, chihlimbar şi abanos,

Parfum senzual de toate felurile –

Câte parfumuri senzuale poţi găsi;

Şi să vizitezi multe oraşe egiptene

Ca să înveţi şi să continui a învăţa de la înţelepţii lor.

Dar să păstrezei Ithaka în minte."

Ei, şi pe urmă D.H. Lawrence din cauza ideii cu omul naturii, care înseamnă pe scurt să pui mai mult preţ pe natura umană decât pe politicile umane. Musil, Lorca, Cortazar, Chiva, Ted Hughes, Pasolini, Lyotard, William Burroughs şi alţii.

Care ar fi lucrurile pe care Ioana Băetica le-ar spune despre sine?

I.B.: Nu pot să înţeleg arta conceptuală oricât m-aş forţa.

Cel mai tare zilele astea mă înspăimântă scepticismul postmodern.

Cel mai tare zilele astea mă dezgustă americanii care au trecut cu tancurile peste situl ăla arheologic.

Cel mai tare zilele astea mi-e dor de zăpadă.

Cel mai tare zilele astea mă intriga negativ capacitatea umană de a transforma explicaţiile în justificări.

Cel mai puţin zilele astea mă interesează actuala dezbatere din Anglia despre prelungirea orelor de vândut alcool în baruri.