Pe 21 mai se împlinesc 18 ani de la asasinarea profesorului Ioan Petru Culianu. Nefericitul majorat lasă în continuare fără răspuns două întrebări fundamentale: cine şi de ce a curmat viaţa celui mai prolific şi strălucit cercetător român al ultimei jumătăţi de secol?

Ipotezele au fost inventariate de nenumărate ori, fără ca vreuna din ele să reprezinte un răspuns definitiv ori măcar satisfăcător. De la o distanţă de aproape două decenii, însă, prinşi cum suntem în vortexul lipsei de criterii morale şi al confuziilor de tot felul, vocea critică a lui I.P. Culianu, aşa cum sună ea în articolele publicate după 1989, este de o limpezime fără cusur. Verdictele sale politice, capacitatea teoretică şi stilistică de a marca fără echivoc trădările momentului şi, mai ales, implicarea hotărâtă în lupta împotriva micilor şi marilor manipulatori post-decembrişti nu puteau rămâne fără răspuns. Glonţul a fost singurul argument în stare să-l reducă la tăcere pe Culianu.

Posteritatea intelectuală a profesorului Culianu este nemeritat de ştearsă. Puţinele contribuţii aduse la dezvoltarea ori susţinerea ei aparţin Editurii Polirom, care îi editează lucrările ştiinţifice, şi Editurii Nemira, care a publicat culegerea de articole politice Păcatul împotriva spiritului.

Considerat în general discipolul lui Mircea Eliade, I.P. Culianu este, cu siguranţă, mai mult decât atât. Capacitatea sa de a sintetiza şi de a sistematiza pletora de informaţii acumulate de cercetătorii care l-au precedat, translatarea teoriilor despre călătoriile în lumea de dincolo într-un mediu conceptual actual, noua interpretare a tradiţiei ca mediu care ne determină cele mai personale gânduri, îl fac pe Culianu un gânditor de forţă, original, aproape un vizionar.

Moartea lui a pus capăt unei cariere ştiinţifice de anvergură şi este, probabil, una din marile pierderi ale istoriei noastre post-decembriste, nu doar din punct de vedere intelectual, ci, mai ales, moral. Tonul limpede, direct şi inteligent al profesorului Culianu ar fi putut face ca lumea noastră să fie, la rândul ei, mai limpede şi inteligentă. Nu a fost să fie.