Lumina crudă a zilelor din urmă ne trimite pe căi diferite la originea celui mai abuzat cuvânt al anului 2009: criza. Etimologic vorbind, criza este o judecată. în astfel de vremuri, care sunt departe de a-şi fi dat întreaga măsură, societatea se decantează pentru a verifica, parcă, vorbele profetice ale sociologului D. Drăghicescu. Prin 1907, în lucrarea numită Din psihologia poporului român, Drăghicescu scrie că poporul nostru nu duce lipsă de inteligenţă ori talent, ci de caracter. Observaţia lui îşi păstrează neştirbită actualitatea şi devine acută în vremurile noastre tulburi. Ziarele, revistele şi televiziunile, ca să vorbesc numai despre partea cea mai vizibilă a lumii autohtone, mişună de personaje care exemplifică fără rest diagnosticul lui Drăghicescu.

Băieţi isteţi, citiţi şi cu oarece condei îşi demonstrează uluitoarea flexibilitate a coloanei vertebrale atunci când sunt puşi în faţa unor alegeri importante. Lipsiţi de fundamente morale şi de o ierarhie a valorilor, isteţii de serviciu ai crizei noastre endemice sunt, în schimb, pionierii frenetici ai celui mai sălbatic relativism. Alegerile par să le fie bazate pe două principii simple: salvarea personală prin orice mijloace şi plierea entuziastă pe gustul celor mulţi. Curajul acestor personaje se manifestă, de altfel, doar în grup, chestiune care duce, probabil, la apetenţa caracteristică pentru coterie, iar perspectivele li se schimbă cu frecvenţa ameţitoare şi promptitudinea acului de busolă, după cum migrează puterea. Lista dezamăgirilor nu este fără sfârşit, dar ea cuprinde nume surprinzătoare, după cum veţi putea citi şi în „Revista presei" din această ediţie a Tomisului. Colegul nostru, Daniel Clinci, ne atrage atenţia asupra unor derapaje din top-ul criticii literare, mai precis asupra genului de reverenţă greţoasă care-l scotea mare poet pe un fost prim-ministru caracterizat mai degrabă de un ghiul homeric şi-o unghiuţă ultrafină, decât de harul poeziei. La fel şi acum, funcţia politică a unui potentat şi capacitatea lui de a decide sinecura transformă un critic onorabil într-un critic aflat, mult prea flagrant, supt vremi.

Inteligenţă, spuneam, talent şi, din păcate, o înfiorătoare lipsă de principii - iată elementul de unitate al crizei româneşti. Dincolo de neajunsurile financiare şi economice pe care le presupune o conjunctură nefericită ca aceasta, rămâne deschisă pentru noi marea, ultima problemă a lipsei de caracter.