Anul acesta se împlineşte un secol de la publicarea primului manifest al futurismului semnat de F.T. Marinetti. Cu această ocazie, revista noastră îi dedică un studiu menit să sintetizeze moştenirea, dar şi actualitatea futurismului, înţeles ca formă de gândire a artei şi, într-un sens mai larg, a culturii. La 100 de ani de la naşterea sa în Italia, futurismul pare a fi o formulă consolidată în tradiţie, cu un puternic impact asupra prezentului.

Futurismul, inventat de Marinetti şi comilitonii săi în Italia anului 1909, îşi declara deschis conflictul cu orice formă de artă veche, propunând incendierea bibliotecilor şi demolarea muzeelor. Nu mai este nevoie să precizăm că acest impuls este specific modernităţii, cultură în care vechiul (conceptualizat de Marinetti prin noţiunea de paseism) era perpetuu anulat de ceva mai bun, de noutate. Futurismul a încercat, mai presus de orice, să sincronizeze cultura cu achiziţiile tehnologiei şi ale industriei, despre care se discutase în secolul al XIX-lea doar în termenii dezumanizării pe care viaţa urbană o inducea, în opoziţie cu autenticitatea vieţii rurale (în romanele realiste ale lui Hardy, spre exemplu). Denumirea mişcării a devenit sinonimă cu tendinţa de a introduce în câmpul culturii acele elemente care ţineau de urbanizare şi de progresul tehnologic: automobilul, avionul etc., chiar în mod ostentativ, dacă ne raportăm la manifestul din 1909.

Cel mai important aspect şi cel care atestă actualitatea totală a futurismului ca precursor al unei culturi de masă care a estetizat obiectul industrial, produsul rezultat din altfel de activităţi decât cea artistică (aşa cum era ea concepută drept creaţie a unui autor), este legat de modul în care este percepută „aura", valoarea-simbol a obiectului. Futurismul a estetizat produse şi experienţe care, tradiţional, nu erau asociate artei. Modelul uniform-estetic despre care vorbeşte Vattimo în Sfârşitul modernităţii este, parţial, o consecinţă a futurismului. Cultura de masă estetizează şi conferă valoare-simbol, pe urmele manifestului lui Marinetti, chiar automobilului sau altor invenţii posibile doar printr-o viziune tehnicistă şi, implicit, estetică asupra lumii. De fapt, futurismul şi cultura de masă se întâlnesc în mai multe puncte, iar unul dintre acestea este transferul calităţii de estetic (ca valoare care nu este legată de stricta utilizare, deci, gândită sub vechea formulă kantiană a gratuităţii) de la o activitate individuală, care produce o operă de artă (dotată cu aura despre care discuta Walter Benjamin), la o activitate industrială ale cărei rezultate sunt „copii fără original". Dacă ne amintim numai de arta realizată pe linie de fabricaţie (de către persoane angajate special) a lui Andy Warhol, o limită superioară a culturii de masă, vom înţelege modul în care manifestul futurist îşi găseşte actualitatea după un secol de la publicarea sa.

Alt aspect prin care se dovedeşte actualitatea futurismului este „uitarea trecutului" sub forma muzeelor şi a bibliotecilor de către cultura de masă contemporană. Muzeul şi artefactul au fost înlocuite de aglomerări de produse industriale actuale, de mall şi de hipermagazin, spaţii în care conexiunea cu istoria şi cu tradiţia este nulă, tot ce contează este doar moda actuală, care se află într-o permanentă schimbare şi circulaţie entropică. Organizarea şi conştiinţa stabilităţii oferite de muzeu şi de bibliotecă dispare într-o masă amorfă de artefacte contemporane, cu valoare-simbol bine instrumentată, autentificate doar de prezenţa lor într-un spaţiu destinat interacţiunii dintre om şi produsul estetic. Aşadar, nu era atât de necesară incendierea culturii „paseiste", ci doar mutarea centrului de interes de pe conştiinţa istorică pe cea non-istorică. Astfel, este pus sub semnul întrebării însuşi sensul istoriei, capacitatea sa de a explica prezentul. Manifestul futurist din 1909 ajunge la concluzia că istoria şi cultul trecutului nu mai poate explica lumea prezentului, fiind necesară o despărţire irevocabilă. Pe de altă parte, însă futurismul radicalizează modul de gândire modern şi întemeierea prin valorile prezentului, iar nu prin cele ale tradiţiei.

Futurismul este actual prin aceste reminiscenţe pe care manifestul lui Marinetti ni le oferă. Lumea futuristă era o perpetuă distrugere (în sensul de Destruktion pe care Heidegger îl dă în Sein und Zeit) şi înnoire. Această dialectică radicală poate fi înţeleasă într-un anumit sens şi astăzi, în cultura de masă, unde proiectul futurist se anunţă realizat: valorile estetice ale produselor industriale sunt constante, dar dialectica este depăşită printr-o altă formă de gândire, una non-istorică, în cadrul căreia obiectul se depăşeşte pe sine, iar spaţiul devine posibil chiar ca interacţiune a obiectelor. Instructive din acest punct de vedere sunt studiile lui Baudrillard referitoare la statutul obiectului în lumea contemporană, unde se poate observa un punct de vedere care are vădite afinităţi cu manifestul futurist.

Desigur, moştenirea cea mai evidentă a futurismului este refuzul cultului trecutului din cultura de masă. Din nou, apelând la Andy Warhol, putem afirma şi noi că acele 15 minute de faimă ale oricărui om înseamnă, în primul rând, o altfel de percepere a istoriei şi o altă construcţie a sa: istoria, arta şi cultura sunt perisabile, viteza transformă totul într-o masă amorfă din care nu se mai poate organiza o tradiţie. Cultura de masă de astăzi a demonstrat că futurismul şi-a realizat proiectul: a estetizat experienţa vitezei, produsul industrial, a dus la extincţia muzeelor şi a bibliotecilor în calitate de exponente ale unei istorii care era menită să confere sens prezentului. Securitatea indusă de stabilitatea sensului dispare, este înlocuită de labilitatea valorilor şi a experienţei estetice totale, menită să-şi identifice obiectul şi să se raporteze la acesta prin intermediul unor concepte fabricate ad hoc în prezentul perpetuu.

După un secol de la publicare, iată că manifestul şi ideile futuriste sunt extrem de actuale şi, mai mult, ele pot explica ascensiunea culturii de masă şi multe dintre perspectivele contemporane asupra culturii, în genere. Acest scurt studiu a avut intenţia de a justifica, chiar în buna intenţie futuristă, modul în care futurismul s-a perpetuat până în secolul al XXI-lea, dovedind că un secol nu este suficient pentru „ieşirea din uz" a unor idei.