Rezervaţia de dune marine de la Agigea, judeţul Constanţa, aflată pe platoul unui mal de la Marea Neagră înalt de 8-12 m, cu o suprafaţă de 6 ha, a fost legiferată cu statut ocrotit prin Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 142/1939, pe lângă Staţiunea de Cercetări Marine (Staţiunea Zoologică Marină „I. Borcea").

În 1928, la primul Congres al Naturaliştilor de la Cluj, remarcabilul zoolog profesorul I. Borcea (1879-1936), fondatorul staţiunii, a făcut propunerea ca în jurul acesteia să se realizeze rezervaţia de dune marine, care cuprindea un tezaur floristic şi faunistic inedit pentru România.

Ulterior, suprafaţa a fost extinsă la 25 ha, dar, odată cu lucrările canalului Dunăre - Marea Neagră şi devierea căii ferate, suprafaţa a fost redusă la 10 ha, astfel că în prezent, ca urmare a retrocedărilor de terenuri, ocupă suprafaţa de numai 6.600mp.

Ultimul recensământ, efectuat în 2005, a stabilit că în rezervaţie vegetează de milenii un număr de 465 de plante (425 de specii şi 40 de subspecii) vasculare spontane, dintre care opt specii de muşchi şi hepatice (Cryophyte), un arbust pinophyt şi 456 de plante din încrengătura magnoliophyta, precum şi opt asociaţii vegetale.

La această zestre a naturii, în rezervaţie au mai fost cultivate 36 de plante şi transplantate (mutate din alte locaţii) un număr de 23, dintre care marea majoritate arbori şi arbuşti ornamentali, trei plante ocrotite de lege: Paeonia peregrina (bujorul românesc), Paeonia tenuifolia (bujorul de câmpie) şi Satureja caerulea (cimbru sălbatic), precum şi două plante care dispăruseră: Crambe maritima (varza de mare) şi Iris pumila (răţişoare). Această zestre actuală a rezervaţiei face parte din 250 de genuri şi 65 de familii.

Spectrul phytogeografic în procente este: Euroasiatic 32,2%, Continental 14,7%, Pontic 9,4%, European 8,2%, Pontic Mediteranean 7,2%, Central European 5,4%, Balcanic 4,2%, Atlantic Mediteranean 0,8%, Circumpolar 3,6%, Kosmopolit 4,4% şi Adventiv 2,0%.

În continuare vom prezenta tragedia produsă prin dispariţia a 76 de specii şi de subspecii de plante vasculare spontane şi a patru asociaţii vegetative, în perioada 1975-2005, ca efect al construirii canalului, al reducerii suprafeţei rezervaţiei la 6.600 mp şi, cu precădere, al poluării mediului înconjurător, determinată de emisiile de noxe. În cadrul rezervaţiei, daune importante au fost produse de mijloacele de transport auto, de Centrala de Termoficare Constanţa, de Uzina de Acid Sulfuric de la Năvodari, de Combinatul Petrochimic Midia şi de pulverizarea de insecticide. Un factor important de degradare l-a reprezentat şi norul radioactiv de la Cernobîl din 1986.

Cele 76 de specii şi de subspecii de plante au dispărut pe parcursul a 30 de ani, între 1975 şi 2005.

Cinci dintre acestea au avut statutul de plante rare, ocrotite de lege, şi în alte rezervaţii sau arii protejate: Crocus chrysanthus (brânduşă), specifică numai Dobrogei; Ecbalium elaterium (plesnitoare sau castravete de mare), semnalată şi pe coasta Mării Negre, dar dispărută şi din acele locaţii; Elymus fractus (pir de mare), existent şi în alte locuri de pe litoralul sudic al Mării Negre, dar dispărut ca urmare a tratamentelor cu erbicide practicate pe terenurile agricole; Medicago marina (specie de lucernă), existentă numai în Dobrogea; Scutellaria velenovskyi.

În volumul Flora României de prof.dr. V. Ciocârlan, editat în 2000, nu mai erau menţionate alte cinci plante, fapt care ne îndreptăţeşte să considerăm că au dispărut şi din ţară: Artemisia maritima (pelinul maritim), Bunias erucago (hreniţă), Carex ligerica (rogozul de nisip), Elymus arenarius ssp sabulosus (specie de pir) şi Hypecoum procumbens.

Alte două plante care nu se mai găsesc în Dobrogea sunt: Alyssum totousum (ciucuşoară), existentă, încă, în judeţul Caraş-Severin, iar Polypogon monspeliensis este prezentă numai la Poiana Braşov.

De asemenea, dintre dispariţii semnalăm şi 20 de plante cu statut de plante rare în România, dar care până în anul 1975 au avut statut de frecvent, comun sau sporadic.

Concluzia rezultată din aceste date statistice este că intervenţia omului în natură peste limitele admise şi suportabile de către vieţuitoare, fie ele plante, animale sau oameni, duce la îmbolnăvire şi moarte prematură.

De la începutul anilor '75 au fost recenzate, cu statut de plante rare, în afara celor endemice şi ocrotite, un număr de 99, iar la sfârşitul anului 2000 au fost inventariate peste 600 de specii de plante rare, la care adăugăm altele, deja dispărute.

Acest articol se doreşte un semnal de alarmă şi un protest împotriva construirii Combinatului Siderurgic de la Agigea, care ar genera dispariţia tuturor plantelor din rezervaţie, afectând profund şi sănătatea locuitorilor din zonă. Fac apel la toţi cititorii, dar şi la instituţii precum Facultatea de Biologie din Iaşi, care este proprietarul rezervaţiei, Academia Română, să protesteze împotriva unui dezastru ecologic pe cale de a se produce.