Fiecare dintre noi are un fel de listă secretă a cărţilor preferate, una care, eventual, nu se încadrează în canonul public. Nu ne gândim aici neapărat la cărţile pe care le-am recupera pe fantastica insulă pustie, ci la autorii şi poveştile care ne însoţesc plăcut cele mai banale gesturi cotidiene. Pe de altă parte, o astfel de listă reprezintă şi o recomandare solidă de lectură făcută prietenilor şi cititorilor noştri. De aceea ne-am gândit ca rubrica de faţă, inedită pentru revista noastră, să fie prezentă în fiecare ediţie a anului 2009, ca o bună modalitate de a afla cum se raportează redactorii şi colaboratorii noştri la complexa lume a literelor.

Mi se pare aproape cu neputinţă să stabilesc un număr de trei (sau cinci, sau oricâte) cărţi pe care să le plasez deasupra celorlalte, la loc de mare cinste, sub formula „de-luat-pe-o-insulă-pustie" sau, mai poznaşă, mult îndrăgită de colegii mei, „de-ţinut-în-budă-şi-de-lecturat-pe-îndelete-în-singurul-loc-din-casă-unde-se-presupune-că-mai-ai-ceva-intimitate". (De fapt, dezvoltarea vizibil exasperată îmi aparţine.) Pentru că „totul curge" (Doamne, cât de aiurea sună vorba asta filosofică, adâncă, în contextul dat, cu ecou de faianţă!), şi clasamentul preferinţelor cuiva în materie de lectură se schimbă neîncetat, în funcţie de vârstă, context socio-politic, dispoziţie personală sau, pur şi simplu, în funcţie de nazurile şi hachiţele cititorului (ori, mai elegant spus, de constelaţia idiosincraziilor sale, în conjuncţie cu luna neagră sau cu „micul malefic"). Aşa că, sincer, în biblioteca de la mine din baie ar fi, probabil, un permanent du-te-vino, cu aparenţă de haos, mai abitir ca-ntr-un aeroport internaţional, filmat şi derulat pe repede-înainte. Iureşul creat ar frunzări el cărţile, în locul meu. Dar nici relativizarea nu e o soluţie: despicând la infinit firul de păr în multipli de patru, aş ajunge curând la concluzia inevitabilă că pe locul întâi în preferinţele mele de lectură este cartea pe care o citesc şi îmi place acum. Şi mai neserios mi se pare să compar merele cu perele, Biblia cu Manualul apicultorului amator (dacă există aşa ceva): orice clasament ar fi, din start, nedrept, cu toată precauţia asumării unui subiectivism absolut. Sau există varianta, pe care o prefer din start, de a evita orice clasificare, oricât de relativă s-ar declara de la bun început. Mai de bun simţ mi se pare afirmaţia „Îmi plac unele cărţi", mai uşor ar fi să fac un top negativ, al cărţilor care m-au scos cel mai mult din sărite, dar mă feresc şi de acest lucru: evocarea e o invocare, iar eu ţin la nervii mei. Aşa că luna aceasta, chiar dacă nu a venit vara, rubrica de faţă rămâne, cu voia dumneavoastră şi a redactorului-şef, topless: fără niciun top, ba chiar, spre marea mea satisfacţie uşor anarhică, fără cap şi fără coadă. Importantă e lectura în sine, comuniunea pe care o instituie: restul sunt baliverne. ...De fapt, mi-e din ce în ce mai dor de acele momente de lectură de plăcere, fără constrângeri, termene-limită, întreruperi forţate etc. Pace ţie, cititorule! Dacă le voi mai regăsi, măcar din când în când, mă voi declara mulţumit. Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră!