Tim Burton este regizorul ăla cu frizura ciudată, tip punk, şi cu o, ce previzibil, nevastă actriţă, şi ea picată parcă dintr-o lume mai bună: Helena Bonham Carter. Actorul-fetiş al lui Burton este Johnny Depp, motiv pentru care acesta a şi jucat în mai toate filmele regizorului amintit. Edward Mâini-de-Foarfecă, Mireasa Moartă, Călăreţul fără Cap, iată câteva din personajele unuia care, la rândul lui, e un personaj de calibru într-o lume fără echilibru.

Tim Burton nu este, însă, doar regizor, soţ iubitor şi tată de copii, ci şi poet şi desenator. Aşa cum era de aşteptat, poeziile lui n-aveau cum să sară prea departe de trunchiul zdravăn al preocupării pentru care este cel mai cunoscut. Editura Humanitas a ales să-i publice volumul Melancolica moarte a băiatului stridie, în traducerea lui Marius Chivu, un demers pe care aş îndrăzni să-l consider riscant, având în vedere conţinutul destul de inconsistent (sau să-i spun minimal?) şi preţul pipărat, combinaţie care te face să te amuzi citind cartea în vreo librărie, cu o serioasă economie la buzunar. Personajele care populează volumul sunt nişte ciudăţenii antropomorfe, apariţii stranii numai bune de pus în formol pentru studiul generaţiilor viitoare. Sadismul tandru al lui Burton te duce pe unde nici cu mintea nu gândeşti, în lumea nefericitului Băiat Stridie, pe care tatăl său îl hăpăie lacom, a lui Roy Băiatul Toxic care se delectează cu fum din ţeava de eşapament şi care dă colţul când e scos la aer curat, în lumea Roboţelului, născut din împreunarea frauduloasă dintre doamna Smith şi-un aparat electrocasnic. Prin paginile cărţii mai bântuie Voodooţica, Băiatul Pată, Băieţişorul şi Chibrita, Zgâicioasa, Copilul Ancoră şi alte personaje triste, smulse cu forcepsul dintr-o lume de coşmar. Volumul n-ar fi fost complet fără desenele autorului.
Una peste alta, poezelele lui Burton sunt simpatice, dar ar fi bine să nu fie citite de femeile gravide sau de copiii sub 15 ani, că nu se ştie ce spectacol mai iese pe motiv de traumă la psihic. Lectură uşoară!

Amurgul ideilor
Filmul Amurg (Twilight, în original) e cel mai recent şi de succes din seria cu vampiri. Cu un scenariu bazat pe cartea omonimă a doamnei Stephanie Meyers, filmul spune povestea de amor înflăcărat dintre un bampir şi-o adolescentă care se cam plictisea în timpul liber, deoarece nu avea i-pod. Ca să vă faceţi o impresie rapidă despre atmosfera filmului, imaginaţi-vă pelicula românească de succes Liceenii, în care ştefan Bănică Jr. ar avea dantura proeminentă, tenul alb ca spuma laptelui şi ochii decoloraţi, iar Oana Sârbu ar fi egală cu ea însăşi, numai că ar purta blue jeans şi ar conduce o camionetă uriaşă de culoare portocalie. Liceenii din Amurg trec însă mai puţin pe la şcoală, în schimb se hârjonesc prin pădurile seculare dimprejur, alergând prin copaci ca nişte primate romantice. În final, aşa cum este firesc, dragostea învinge, dar numai după ce actanţii trec prin niscai ispite specifice, de genul: să-i sug sângele sau să nu-i sug sângele?!
Volumul Twilight a fost scos şi pe piaţa noastră de Editura Rao, pe fondul unei campanii consistente de promovare. Am senzaţia, însă, că ideea a generat un fiasco total, din cel puţin trei motive: 1. piaţa românească nu e piaţa americană, 2. cartea este submediocră, ca şi filmul şi 3. cartea nu poate fi piratată de pe internet.