Doar câteva momente cu adevărat importante există într-o viaţă, momente în care se deschid drumuri importante, iar altele se-nchid pentru totdeauna. Ca-ntr-un arbore al vieţii, sunt câteva noduri puternice care apar pe tulpină şi pe crengile acestuia, noduri care susţin toate ramificaţiile secundare. în aceste noduri este decisă viaţa unui om pentru totdeauna, deciziile din aceste momente cruciale susţinând toate celelalte lucruri mai puţin importante, obişnuite, banale, balast ce se revarsă în viaţa fiecărui om. O revoluţie ar fi un nod în istoria unui popor, nod din care se ivesc mai multe ramuri, care cu timpul se usucă, rămânând de obicei cea mai strâmbă şi cea mai urâtă. Şi dacă revoluţiile sunt doar o amintire pentru mulţi oameni şi nicidecum o speranţă, într-un sistem politic care nu are nevoie de astfel de transformări radicale, rămâne totuşi pentru fiecare, oricând, revoluţia interioară.

Începuturi există şi parcă mereu sunt doar deschideri de căi, drumuri văzute, gândite, socotite bune, fără a merge însă mai departe pe ele. Marea schimbare în existenţa noastră, ruptura în timpul nostru obişnuit, este căutată părăsindu-ne pe noi înşine, dincolo de interiorul nostru, în preajma noastră sau în depărtarea lumii, în fiinţe, în lucruri sau în activităţi cărora ne dăruim cu totul. Iar în majoritatea cazurilor, nu ne mai întoarcem „acasă", acolo de unde am plecat. Un bărbat interesant, care pare altfel decât ceilalţi bărbaţi, este o promisiune pentru o mare schimbare în viaţa unei femei. Apoi cele două vieţi împletite îşi urmează cursul obişnuit într-un anumit timp, într-o anumită societate ce se vrea exemplară: copii, un job plictisitor, taxe, o chirie într-o casă de pe Revolutionary Road, amintirea unui loc unde oamenii chiar trăiesc, unde viaţa chiar e trăită: Paris.

Parisul sau oricare loc, unde viaţa unui om începe. în sfârşit un loc unde omul este el însuşi, autentic, găsind calea de a ieşi de sub domnia monotoniei, obişnuinţei, comunului, nemaifiind doar plătitor de taxe, chiriaş, angajat plictisit ce aşteaptă ziua remuneraţiei, mamă, nevastă, soţ... Fiecare clipă este trăită la modul plenar şi nu într-o lâncezeală cenuşie, mişcată de un timp ce se scurge anonim prin cel lipsit de bogăţia şi de complexitatea trăirilor, pe care şi le refuză pentru că nu sunt comune şi nu „se poartă". Şi cu toate acestea, nu lipseşte impulsul spre o altfel de viaţă.

Copii care visează la ţinuturi de basm şi poveşti nemaiauzite, călători scormonind ungherele pământului şi cerului, emigranţi şi imigranţi căutând locurile izbăvirii, nostalgia după locurile părăsite, care nu mai sunt aşa amare ca în momentul despărţirii, asceţi şi sfinţi căutându-şi zeii, muzicieni şi pictori construind lumi de sunete şi de imagini în care, măcar pentru scurt timp, găsim şi trăim altceva. Acest a-fi-în-altă-parte, trăsătură a existenţei umane, se manifestă facil prin simpla evadare din tensiunile existenţei, evadare dorită şi rămasă la stadiul imaginaţiei ori apare sub forma unei revoluţii interioare, o răscruce pe drumul vieţii unui om. Există drumul spre Paris pentru chiriaşii din Revolutionary Road, drumul spre viaţa adevărată, bucuria anticipată, furată de la viitorul minunat ce se întrevede, graba de a se hrăni din acest viitor imaginat, însă există şi forţe conservatoare ce ridică obstacole şi se împotrivesc transformării. O sarcină nedorită pentru ea, iar pentru el, cooptarea într-o echipă, care înlătură momentan monotonia. O remuneraţie consistentă, alături de munca într-o nouă echipă, deschide un drum mai „realist" decât proiectul „nerealist" al mutării în Paris.

Alegerea realistă, mai uşor de făcut şi mai la îndemână, este deja hotărâtă pentru el. în schimb, chiriaşa de pe calea revoluţionară ar renunţa şi la sarcină, pentru marea schimbare. însă alegerea sa depinde de celălalt, iar celălalt a hotărât că, prin remuneraţia consistentă, nu vor mai fi chiriaşi pe drumul revoluţionar, ci se vor muta în propria casă. Promisiunea pe care ea a văzut-o în el, promisiunea unui nou început al vieţii ei, nu s-a îndeplinit. încercarea de a realiza marea transformare, de a trăi plenar, cu adevărat, eşuează. Drumul surogat pentru aspiraţiile ei, pe care el i-l oferă, nu-l poate urma. „Nu pot să stau. Nu pot să plec" este fundătura în care ea ajunge. Nici un drum nu mai pleacă de aici. Furia neputinţei, disperarea eşecului, deznădejdea totală şi apoi prăbuşirea în neant.

Aguirre, personajul regizorului Werner Herzog, plecat în căutarea ţinutului El Dorado, se pierde pe drum. Chiriaşa din Revolutionary Road, filmul lui Sam Mendes, nu reuşeşte nici măcar să pornească la drum. A fost doar o întrezărire a ceea ce putea fi. Faptele şi lucrurile decurg ca mai înainte. Chiriaşul, renunţând la mutarea în Paris, poate că a înţeles dinainte că „proiectul nerealist" nu va fi dus niciodată până la capăt, că va fi doar o rătăcire pe drum, precum rătăcirea lui Aguirre în căutarea ţinutului fabulos. Viaţa ca o rătăcire continuă nu e preferinţa chiriaşului de pe calea revoluţionară, deşi este deschis pentru un anumit timp unei mari schimbări. Preferinţa rămâne cea a unui trai „sănătos", după standardele acceptate într-un anumit timp, într-o anumită societate. însă, pentru anumiţi oameni nu există drumul conservator prin care o societate îşi păstrează structurile, prin care oamenii aleg viaţa standardizată, ci doar drumul revoluţionar sau neantul. Este de neconceput, de nesuportat, că ocazia unei revoluţii pare pierdută pentru totdeauna, că din revoluţie rămâne doar amintirea, un nume pe o stradă, o poveste în ungherele memoriei.