Un fel de prolog:

Mă numesc Cornelia şi sunt studentă în S.U.A. Fac două specializări (Finanţe şi Sisteme Informaţionale) şi joc în echipa de tenis a universităţii. Am plecat să studiez în State în 2005, imediat după ce am terminat Liceul „Mircea cel Bătrân" în Constanţa. Sunt printre elevii aceia cu note mari şi activităţi extraşcolare care au vrut să facă facultatea „pe bune".

Recent, fostul meu profesor Bogdan Papacostea m-a întrebat dacă aş vrea să scriu un „Jurnal de expat" pentru Tomis. Cum am mai scris pe bloguri despre experienţa mea în State, am acceptat cu plăcere. Am pus laolaltă mai multe postări din blogosferă şi am alcătuit „Jurnalul" pe care îl veţi citi în revista Tomis.

Dacă există oameni care spun că s-au adaptat la cultura americană fără probleme... ori sunt extraordinari, ori sunt mincinoşi. Cum nu mă consider extraordinară şi nici la minciuni nu mă prea pricep, iată o colecţie de momente în care am simţit „culture-shock"-ul american.

To kiss or not to kiss

Era în a doua săptămână în S.U.A. Ale, una dintre fetele cu care deja mă împrietenisem, ne invitase la ziua ei, undeva la un picnic. Vreme frumoasă, o groază de oameni veniţi pentru Ale, eu cu un cadou mic şi drăguţ pentru ea.

Când a venit momentul să îi dau cadoul, m-am dus spre ea şi... am făcut ceea ce credeam că e normal: dat cadou plus pupat. Nimic mai simplu, nu? Se întâmplă ori de câte ori te duci la ziua unui prieten in România. Eh, nu în S.U.A. Săraca Ale s-a cam speriat când a văzut că mă apropii prea tare. Cumva, a încercat să mă îmbrăţişeze. Rezultatul final: un soi de îmbrăţişare ciudată, ea oarecum surprinsă, eu contrariată şi aproape intrată în pământ de ruşine.

Morala: americanii nu se pupă! în cel mai bun caz, se îmbrăţişează şi atât. ţin să precizez că, după micul incident „pupăcios", am rămas totuşi prietenă cu Ale.

Personal space

Definiţie (sau cel puţin cum mi-a fost explicat conceptul): „personal space" e ca o bulă imaginară care te înconjoară; dacă cineva pătrunde fizic în această „bulă", te simţi aiurea. Adică, dacă vorbeşti cu X, iar X se decide să se apropie de faţa ta un pic prea mult, ţi-a intrat în „personal space".

La români, „bula" asta e destul de mică. Oamenii stau destul de aproape unii de alţii atunci când vorbesc. Se vede cel mai bine dacă te duci într-o cafenea românească: mesele sunt relativ mici, oamenii sunt apropiaţi, atmosfera e relaxată şi intimă.

La americani „personal space"-ul e clar mai extins decât la români. Dacă prietenul X te vede pe stradă şi vrea să vorbească cu tine, nu o să se apropie la fel de mult ca un român. O să stea cam la lungime de un braţ. în cafenelele americane există destul spaţiu astfel încât să nu stai prea aproape de persoana cu care vorbeşti.

Oamenii care nu petrec destul timp în S.U.A. ar putea considera treaba cu „personal space"-ul drept un semn de răceală. Dimpotrivă, e un semn de politeţe. Americanii respectă intimitatea celuilalt; sunt la fel de amabili şi de prietenoşi precum românii, însă nu vor să îl facă pe interlocutor să se simtă interogat.

How are you doing? - But I don't really care about the answer!

în primele zile în S.U.A. aveam o problemă: treceam pe lângă cunoştinţe pe stradă, le ziceam „Hello", ei/ele îmi răspundeau cu „How are you?"; eu încercam să mă opresc să le spun ce mai fac, însă mă trezeam că oamenii continuau să meargă şi nu observau că eu chiar voiam să le dau un răspuns. Prima mea reacţie a fost „Ah, americani nepăsători şi prost-crescuţi!"

Ce se întâmplă de fapt: „How are you?" nu înseamnă că interlocutorul chiar îţi solicită un răspuns. E doar un soi de „Bună!" la care poţi să spui „I'm OK", dar nu te opreşti să dai detalii. La fel ca „personal space", salutul ăsta nu e menit să îţi invadeze intimitatea; conversaţiile serioase despre „ce mai faci" nu se petrec în stradă.

După ce am avut şi această revelaţie culturală, am început să îi observ pe colegii mei mai tineri din Serbia/ Croaţia/ America de Sud. Toţi ne-americanii aveau aceeaşi problemă cu „How are you?" Partea amuzantă e că, în cele din urmă, chiar şi ne-americanii începeau să folosească „How are you" pe post de salut; însă numai cu colegii americani. Ne-americanii îi salută pe ceilalţi ne-americani cu „Hello" şi atât.

„Tipping is not a city in China"

Prima dată când am ieşit la restaurant cu nişte amici am avut două surprize: prima, că porţiile erau mult mai mari decât în România; a doua, că a trebuit să las ciubuc şi, mai rău, era scris pe nota de plată!

De fapt, la restaurantul cu pricina ciubucul era împărţit în două: prima parte era un procentaj fix din costul consumaţiei. Procentajul ăsta era adăugat automat, din cauză că grupul cu care am fost la restaurant depăşea 6 oameni. A doua parte era la latitudinea noastră, însă trebuia să fie cel puţin 15% din costul total. Dacă în România aş fi lăsat ciubuc doar în cazurile extraordinare (dacă chelnerul/ chelneriţa era de treabă), în S.U.A. era considerat absolut normal să las 15% tot timpul.

La început nu am înţeles de ce era atât de important să las „tip"-uri la restaurante. Am aflat însă că săracii chelneri abia sunt plătiţi cu 3 dolari pe oră (în condiţiile în care salariul minim e la 5-6 dolari pe oră). Singurul lor venit semnificativ e 90% din ciubucuri (care sunt declarate la fisc şi impozitate). Adevărul e că, în patru ani, nu am văzut un chelner care să nu muncească din greu pentru acel 15%: toţi sunt mereu amabili şi săritori. în cele din urmă, e şi mai bine că singurul loc în care a trebuit să las ciubuc a fost la restaurant...

Slang

Oricâtă engleză ai învăţa în România, nu poate fi de ajuns încât să te pregătească pentru argoul american. Prietenii mei americani se distrează copios atunci când, în mijlocul conversaţiei, întreb „ce înseamnă cutare expresie?" Partea ciudată e că la cursurile de engleză „academică" iau note mai mari decât mulţi dintre ei; pe hârtie, gramatica mea e mai bună, şi vocabularul e oarecum mai extins. însă, în conversaţii, se vede clar că nu am crescut în State.

Un exemplu s-a întâmplat chiar ieri. Unul dintre prieteni povestea cum un antrenor de-al lui „ripped him a new one". Am încercat să deduc din context ce înseamnă şi am crezut că „to rip a new one" egal „a lovi". Aşa că m-am declarat oarecum indignată că acel antrenor a cutezat să îl lovească. Ca de obicei, toată lumea a început să râdă: „to rip a new one" (oricât de violentă expresia e în sine) înseamnă doar „a ţipa".