Dublul de metal care zâmbeşte,
asta mă caracterizează,
în zile fără denumire,
când cred că mă ridic din pat şi din vis,
dar nu mă ridic.
Şi sunt tot eu, cu mine,
niciodată nu înţeleg ce înseamnă asta.
La marginea evenimentelor
să stai.

Zile fără nume, şi ore în acele zile,
ore de nerecunoscut,
mişcarea planetelor şi a stelelor,
şi gata.

Răspuns la întrebare?
Nu există.
De fapt, n-am voie la el.

Şi în timp, frecându-mă,
devin tot mai neted,
o bilă drept cadou devin.

"Să ştii că asta chiar şi devii!"
Silenţios devin, în spatele ei,
când e vorba de Monro.

"Nici nu-ţi dai seama ce ameţit sunt!"

"Nu ştii ce înseamnă recuperarea!"

Cred ca m-am întins pe suprafeţe prea largi, vaste
adică am făcut un prea mare exerciţiu de a-ţi
    sări într-ajutor,
şi asta m-a făcut să ajung departe de pământ,
iubito, chiar aşa, abia ating pământul!

Pe când lucram la staţia de emisie,
ca personal de orientare în întunericul galactic,
folosindu-mi corpul ca pe o busolă
care detectează numărul greşit după virgulă,
adică făceam, cu corpul, o aproximaţie optimistă.
Îmi amintesc de lecţii,
Înţelegi ce vreau să spun?
Toate erau numai în inima mea,
în atmosfera ploioasă.
Până acum n-am pomenit de asta,
dar să ştii că nu-mi era uşor să mă descurc.
Am crezut că o să meargă bine,
şi chiar a mers bine, pentru o vreme,
dar pe urmă, s-a futut,
căci ceream sfaturi învinşilor.

"Cred că îţi mai trebuie ceva de băut."

Problema e că şi ea mă minţea,
în rând cu ceilalţi,
şi nu puteam să sar peste această mişcare
neagră, verde, adevărată,
pentru că nu eram doar viu,
mai erau şi alte chestii,
care-mi ţineau păcatele ca pe girofaruri,
pe capota primului zâmbet greşit
la interviul de pe Olimp.

"Ai făcut destule prostii,
m-ai dezamăgit."

Vroia să ne încolăcim,
iar eu eram într-o continuă condiţie de a
veni, de a trece şi de a fi înlocuit,
încât consideram ca asta e dreptul meu,
    şi mi-l ceream.
Şi mă simţeam din ce în ce mai bine,
plin de sânge din cap până-n picioare,
botezat în credinţa că pot sta de vorbă cu
    ea despre orice, dar

"scuză-mă, am greşit",
mi-am dat seama că am greşit,
şi de atunci am început să simt că starea
    mea se îmbunătăţeşte
în timp ce investigaţiile şi investiţiile
    mă ţineau departe de ea,
într-o impresie greşită,
deşi nu cred că foarte greşită.

Te iubesc, aşa e viaţa.
Lasă autorităţile să scoată adevărul la iveală!

Nimic în mine, şi nici un răspuns de la ea,
până când ne certam,
sfârşitul fiind întotdeauna o crimă,
pentru că eu eram mai puternic.

"Felicitări pentru tot ce-ai reuşit",
eram în stare să înghit cu tonele, ca un pelican,
căci am mai spus-o:
Pelicanul s-a făcut cană,
ar fi trebuit să-i spun:

"Ia-o de la râtul meu, îndepărteaz-o!"

După care a doua zi, fără să-mi amintesc ceva,
o rugăm doar o clipa să mă lase,
doar de o secundă am nevoie,
ca să arunc o privire peste viitorul meu
loc de muncă.

Materia amneziei, chiar şi astăzi
o domin perfect.
Dintr-o greşeală a apărut asta,
pentru că mi-am dat credit, mi-am mulţumit,
neştiind nimic despre nimic,
lucru care nu mă scuză.