Persoana mea nu trezeşte nimănui interesul. Nu viaţa mea este interesantă, ci munca mea de o viaţă... (Serghei Diaghilev)

Asemeni unui magnet cu o culoare de nepătruns, Serghei Diaghilev este cel care, timp de două decenii, a reuşit să polarizeze în jurul vestitei companii Baletele ruse, energiile creatoare ale celor mai cunoscute, intempestive, prolifice şi controversate personalităţi artistice ale secolului XX. Impresar şi producător de spectacole, negustor de senzaţii artistice şi şocuri vizuale, meticulos şi intransigent cu dansatorii săi, fie amanţi sau prime balerine, posesiv şi indiferent, blajin şi nevrotic, Diaghilev a destrămat manierismul baletului clasic şi a impus noile canoane ale dansului ca artă universală. Stravinski, Picasso, Cocteau, Nijinski, Matisse, Coco Chanel, Bankst, Debussy, Balanchine, Erik Satie, Anna Pavlova sau Leonide Massine sunt doar o parte dintre personalităţile ale căror destine sunt intim legate de numele lui Diaghilev. Impresar fără pereche, vizionar de temut şi, poate, cel mai prolific descoperitor de talente, în numai două decenii de efervescenţă artistică, istoria acestui mare apostol al artei ruseşti în lume s-a consumat influenţând fără precedent naşterea artelor moderne în Europa.

La începutul secolului XX, arta dansului poate fi acuzată de privilegiul de a fi fost punctul de intersecţie al avangardelor şi inima unei renaşteri artistice aşa cum nu se mai întâmplase până atunci.
În tot acest tumult cultural şi-a făcut apariţia o personalitate care avea să schimbe pentru totdeauna conceptul în şi despre arta spectacolului. Mic de statură, îndesat, cu fălcile căzute şi ochii bulbucaţi, dar înzestrat cu un extraordinar simţ al intuiţiei de a descoperi talente (unii l-au numit chiar geniu), Diaghilev a avut, poate, cea mai mare influenţă individuală asupra artelor din secolul al XX-lea, o dată cu inegalabila sa viziune, arta dansului devenind o operă totală. Critic de artă şi muzicolog de origine rusă, Serghei a ştiut de la început cum să se autopropulseze în seraiul teatrelor imperiale. Ajuns la Paris, îşi impune cu o repeziciune uluitoare nu numai cunoştinţele, ci şi premoniţiile despre arta baletului, artă în care a investit cele mai înalte idealuri crezând cu ardoare, toată viaţa sa, în capacitatea dansului de a armoniza cele mai diverse forme de artă. O dată cu Diaghilev, în arta spectacolului se produce prima mare revoluţie artistică care avea să anuleze toate regulile sociale şi morale în favoarea sintezei artelor. Iar în contextul în care, la începutul secolului trecut, când noile idei despre lume şi om izbucneau prin curente precum fovismul, simbolismul, cubismul, suprarealismul, futurismul, constructivismul şi dadaismul, energii ce aveau să producă o serie de lideri carismatici, în mod incontestabil, Diaghilev avea să dăinuie deasupra tuturor. De altfel, înainte de a ajunge cel mai celebru impresar al lumii, Serge se evidenţiază mărturisind: (...) Pentru prima oară în istoria lumii, suntem martorii unor momente extraordinare care adună la un loc oameni de geniu, în numele unei culturi necunoscute care va fi creată de noi şi care tot prin noi va dispărea... Dinamizând fără precedent lumea artistică europeană, prin crearea companiei Baletele ruse, Diaghilev a bătut gongul ce avea să anunţe cele mai explozive şi mai avangardiste decenii din istoria artei moderne.

Boss-ul artelor avangardiste

Serghei Pavlovici Diaghilev se naşte pe 31 martie 1872, într-o familie înstărită din satul Selischi din Rusia. La vârsta majoratului, vine la Sankt Petersburg ca să studieze dreptul, dar sfârşeşte pe băncile Conservatorului de Muzică pe care îl absolvă în 1892. Renunţă la visul de a deveni compozitor (profesorul său, Rimsky-Korsakov, îi spunea mereu că nu are talent muzical...) şi pătrunde într-un influent cerc de artişti din care făceau parte Alexander Benois, Walter Nouvel, Konstantin Somov şi Léon Bakst. Cu această ocazie, tânărul muzician îşi aprofundează şi cunoştinţele despre cultura şi tradiţiile ruseşti şi intră în contact cu arta occidentală. În numai doi ani, absorbit de obsesia pentru artă şi, după mai multe călătorii de studiu în străinătate, Diaghilev devine cel mai respectat membru al grupului. Ambiţiile sale merg mai departe şi cu ajutorul financiar oferit de directorul companiei Russian Private Opera şi a prinţesei Maria Tenisheva, Diaghilev co-fondează revista Mir Iskusstva (The world of art), o publicaţie care populariza noua artă europeană în Rusia. În 1889, devine asistentul prinţului Sergei Volkonsky, directorul tuturor teatrelor imperiale din Rusia şi cel care îi încredinţează montarea spectacolului Sylvie de Leo Delibes. Acesta este începutul colaborării lui Diaghilev cu Léon Bakst, artistul care ulterior va deveni unul dintre cele mai înalte spirite şi sursa de inspiraţie a celor mai spectaculoase producţii din repertoriul Baletelor ruse. După mai multe altercaţii de opinie cu Volkonsky, dublate de zvonurile care îi confirmau homosexualitatea, Diaghilev este demis din funcţia de asistent şi îşi canalizează din nou energia către revista Mir iskusstva. Prietenii apropiaţi îl ajută să realizeze la Sankt Petersburg o uriaşă expoziţie de portrete pictate de artişti ruşi, iar în anul următor deschide o expoziţie grandioasă tocmai la Le Petit Palais în Paris, moment ce marchează începutul unei poveşti care va izbucni în primăvara anului 1909. Cu alte cuvinte, Diaghilev evadează din Rusia la Paris făcând mai mulţi paşi, dintr-un fervent promotor al artelor vizuale şi muzicale în ţara natală (a prezentat la Paris cinci concerte de muzică rusească şi în 1908 a montat la Opera din Paris producţia Boris Godunov), devenind în scurt timp cel mai versat, inspirat, influent şi puternic impresar din Europa.

La insistenţele lui Alexander Benois în primăvara lui 1909, tânărul impresar aduce la Paris şi arta dansului clasic rusesc, inaugurând astfel Baletele ruse, companie ce avea să influenţeze monumental evoluţia artelor spectacolului. Însoţit de coregraful Michel Fokine, de Benois şi Leon Bakst, precum şi de o trupă de dansatori împrumutaţi temporar de la Baletul Imperial din Moscova (printre ei se afla şi proaspătul absolvent Vaslav Nijinski), Diaghilev lansează la Paris primul sezon al Baletelor ruse care prin noutatea limbajului coregrafic, îndrăzneala scenografică şi interpretarea neobişnuită a dansatorilor provoacă o adevărată furtună artistică. După ce dau lovitura, pentru următoarele două decenii (cu excepţia anilor de război), Baletele ruse continuă să exercite o fascinaţie colosală atât asupra publicului, cât şi asupra oamenilor de artă, Parisul fiind principala scenă unde celebra companie a ţinut sezoane regulate, de aici şi până la extinderea imperiului lui Diaghilev în toate punctele cardinale nemaifiind decât o chestiune de timp. De altfel, în prezent, pe scena oricărei mari companii de balet din lume încă se prezintă cu succes multe dintre spectacolele concepute de Diaghilev, fiecare producţie din repertoriul Baletelor ruse fiind în sine un reper cultural demn de toată atenţia şi, implicit, de un studiu aprofundat.

O dată cu impactul devastator al primului sezon al Baletelor ruse la Paris, în viaţa şi cariera celebrului impresar rus începe un nou capitol. Îşi păstrează renumele de unul dintre cei mai mari apostoli ai artei ruseşti în Europa şi îşi consolidează statul de revoluţionar al baletului, pe care îl metamorfozează într-o formă universală de artă. De altfel, în prezent Diaghilev nu este considerat doar primul mare impresar artistic profesionist, ci şi omul care a salvat baletul din Europa de Vest. Un vizionar cu capacităţi ireale de a descoperi talente a citit ca nimeni altul potenţialul unor personalităţi uriaşe: de la Vaslav Nijinski, Igor Stravinski, Leonide Massine, Bronislava Nijinska, Tamara Karsavina, Serge Lifar şi până la George Balanchine, ultima sa mare descoperire şi un alt deschizător de drumuri în arta dansului, toţi urmaşii săi au confirmat pe deplin.

Dotat cu o inteligenţă pătrunzătoare, Diaghilev a fost, rând pe rând, un artist rafinat, un impresar versat, un prieten adevărat, un amant pasional, un vizionar impresionant, un spirit avangardist în tot ceea ce făcea, un protector deosebit şi un om care a investit uriaş în arta dansului. Spirit superior prin excelenţă, Diaghilev a filtrat cele mai deosebite şi variate valori artistice, entuziasmul şi pasiunea pentru toate artele, dublate de abilitatea de a fermeca şi, chiar de a-şi manipula prietenii, admiratorii şi, mai ales finanţatorii, ajutându-l să atragă o audienţă imensă în Europa şi, ulterior, în America. Exagerat de meticulos când venea vorba despre detalii, Diaghilev era în stare să mute şi munţii din loc dacă îl stinghereau câtuşi de puţin. Cunoştea fiecare notă din partitura muzicală (pe care uneori vroia să o scrie chiar el), supraveghea fiecare rând din libret, întotdeauna îi alegea pe cei mai buni dirijori, nicio schiţă nu trecea fără aprobarea sa, era singurul care făcea castingul spectacolelor şi, uneori, încerca să-l influenţeze chiar şi pe coregraf. Este de notorietate faptul că pentru premiera fiecărui spectacol pe care îl susţineau Baletele ruse la Paris, tot teatrul trebuia să fie modernizat şi, de fiecare dată, în primul rând stăteau cele mai frumoase şi cele mai elegante doamne din înalta societate. Impresar şi producător desăvârşit, promotor al unor şocuri vizuale care depăşeau cu mult sfera timpului său, instigator de senzaţii artistice nemaivăzute până atunci, prieten cu toţi marii bogaţi ai Europei, dar şi cu cei mai renumiţi artişti ai lumii, Diaghilev era în acelaşi timp şi un amant înfocat, dar şi un comandant al trupei de balet. Sensibil şi intransigent cu dansatorii şi colaboratorii săi, Serge a rămas în istorie atât pentru celebrele sale modus operandi, cât şi pentru amintirea puternică pe care a lăsat-o în inima şi mintea tuturor celor care l-au cunoscut.

Urmând profesiunea de credinţă a două personaje grandioase din istoria lumii, Diaghilev a urmat şi a propovăduit toată viaţa sa cuvintele de taină ale ţarului Petru cel Mare şi ale compozitorului Richard Wagner. Primul avea să-i marcheze începutul, cel de-al doilea sfârşitul. Când a plecat să cucerească Europa, se lăuda tuturor că în venele lui curge sângele lui Petru cel Mare, că şi-a modelat educaţia după modelul ilustrului ţar şi că pasiune sa neîmblânzită pentru muncă l-a inspirat tot timpul. Îi plăcea chiar să i se spună că seamănă fizic cu Petru cel Mare şi,
într-adevăr, similitudinea dintre cei doi s-a concretizat în dragostea lor pentru cultura, tradiţia şi promovarea artei ruseşti în lume. Dar, în timp ce Petru cel Mare transplanta cultura Europei de Vest pe pământul rusesc, ca nimeni altul, Diaghilev a transformat întreaga lume artistică familiarizând Europa cu arta rusească. Un mare admirator a lui Wagner şi al credinţei acestuia în puterea sincretismului tuturor artelor, Diaghilev şi-a anticipat moartea la Veneţia, obsedat fiind toată viaţa de himericul oraş de pe apă şi de faptul că moartea lui, asemeni micuţului monstru de la Bayreuth (aşa îl numea pe Wagner), va deveni o operă de artă. Condus de nevoia copleşitoare de a explora misterul creativităţii umane în formele sale cele mai alese şi crezând cu adevărat că arta poate schimba societatea, Diaghilev şi-a dedicat toată viaţa cultului frumuseţii. Cea mai celebră comandă a impresarului rus - Uimeşte-mă!!! - adresată lui Cocteau, poate fi pe drept numită moto-ul vieţii sale. La aproape un secol de la dispariţia sa, personalitatea lui Diaghilev şi uriaşa moştenire culturală continuă să fascineze o lume întreagă, de la oameni simpli la mari oameni de cultură, sărbătorirea centenarului Baletelor ruse oferindu-ne ocazia de a redescoperi spiritul unei epoci fără egal în istoria dansului şi, implicit, a artei universale.