Născut într-o familie de emigranţi irlandezi, Danny Boyle era cât pe ce să ajungă în rândurile clerului după ce a urmat în tinereţe studii teologice. Se pare că munca depusă în regizarea diverselor producţii teatral-religioase existente încă din  Evul Mediu şi-a lăsat amprenta asupra lui, aşa că după majorat părăseşte calea religioasă.

Şi-a făcut mână încă din adolescenţă în teatru şi la doar 20 de ani lucra deja ca regizor la Joint Stock Theatre Company, ajungând în cele din urmă director artistic la Royal Court Theatre. Mariajul cu lumea scenei este însă de scurtă durată şi după vreo zece producţii, în 1991, îşi mută bagajele în curtea televiziunii.

Debutul în cinema şi-l face cu Shallow Grave în 1994, cu un scenariu după romanul neo-noir al lui John Hodge. Este o comedie cu un buget minimal în care Boyle deja se anunţa ca o speranţă a cinematografiei engleze destul de îngreunată de banalităţile comediilor şi ale dramelor de moravuri. Trei amici din Edinburgh (doi băieţi şi o fată cu legături romantice vag amoroase) îşi caută un coleg de cameră şi, după îndelungi căutări, îl găsesc în persoana unui romancier misterios. După numai o zi, cei trei îl găsesc pe noul colocatar mort, aparent după o supradoză de heroină, cu o valiză doldora de lire sterline ascunsă sub pat. Pentru a rămâne cu banii, taie cadavrul în bucăţi şi-l îngroapă în pădure, apoi se debarasează şi de maşina acestuia. între timp, doi dintre cunoscuţii celui decedat pornesc după urma banilor şi îi găsesc pe cei trei, dar într-o stare de facto radical metamorfozată faţă de strânsa prietenie de la început. După uciderea şi îngroparea recuperatorilor, relaţia dintre cei trei ajunge de un bolnăvicios paroxism, care face convieţuirea în vechiul apartament să devină imposibilă. Camera filmează la milimetru fiecare cadru în vestitul „dutch angle" şi introduce o tensiune sufocantă în mod treptat pentru a condamna, în final, spiritele famelice după avere.

Cunoaşte succesul mondial cu următorul film, Trainspotting (1996), prezentat în afara competiţiei la Cannes din cauza subiectului controversat, după spusele producătorilor. Scenariul îl semnează tot Hodge, după volumul omonim al lui Irvine Welsh. Trainspotting sapă adânc în subcultura pop a tinerilor şi pune bazele unei noi generaţii de regizori în cinematografia britanică. Ewan McGregor, lansat cu Shallow Grave, magnetizează atenţia cu monologuri halucinante acordate pe un fundal muzical hipnotic trecut prin indigoul scenei rave. Boyle nu mai lucrează pe un fir narativ cu cap şi coadă. Prin unghiuri largi, culori ţipătoare şi scenografii dureros de realiste, el tratează într-o manieră ironică monstruozitatea dezumanizantă a lumii drogurilor. Totuşi, în ciuda entertainment-ului pur, asemănător unei curse de rollercoaster adusă pe peliculă, filmul nu camuflează vacuitatea acestor vieţi distruse de prafurile albe.

Colaborarea cu Ewan McGregor continuă la Hollywood cu A Life Less Ordinary (1997), în pereche cu Cameron Diaz, dar Boyle încă nu se simte în largul lui în producţiile cu buget gargantuan şi filmul dă chix atât la box-office, cât şi la critici. Mariajul cu cetatea filmului american continuă cu The Beach, scris de Alex Garland. Producătorii îl schimbă pe Ewan McGregor cu Leonardo DiCaprio fără a-l consulta pe regizor, care deja îi promisese rolul acestuia. Mass-media dau proporţii conflictului dintre Danny Boyle şi actorul lui fetiş cu care de atunci n-a mai lucrat. în pofida insuccesului, filmul şi cartea devin un cult pentru excursioniştii maniacali din toată lumea, cunoscuţi generic ca backpackers. Povestea pare inspirată de Comoara de pe insulă a lui Robert Louis Stevenson: Richard, un tânăr turist american, primeşte de la vecinul lui muribund dintr-un motel din Bangkok o hartă a unei comori aflate pe o insulă. Restul este de la sine înţeles, până când ceva/cineva dă peste cap totul.

în 2002, Danny Boyle aduce un suflu nou genului clişeizat al horrorului populat de zombie prin 28 Days Later, scris tot de Alex Garland şi filmat aproape în întregime pe suport digital. în Anglia, un grup de apărători ai drepturilor animalelor intră prin efracţie, într-o noapte, într-o sală plină de cimpanzei utilizaţi pentru experimente şi îi eliberează. Un medic îi descoperă şi îi avertizează terifiat că maimuţele sunt infectate cu o versiune modificată de Ebola, un virus contagios botezat Rage, care le face extrem de agresive. Nimeni din grup nu-l crede, iar când prima cuşcă este deschisă, cimpanzeul sare asupra eliberatorilor, care trec printr-o transformare tipică zombificaţilor. Dacă la George Romero, un regizor clasic de horror, infectaţii mergeau în ralanti, aici avem de-a face cu nişte monştri căpiaţi într-o frenezie nebună pentru a-şi răspândi virusul fatal. 28 de zile mai târziu, Jim se trezeşte într-un spital londonez pustiu şi distrus. Ieşind afară, Jim descoperă o Londra marcată de semnele unei catastrofe. Primul contact cu oamenii infectaţi îl are într-o biserică în care-şi căuta refugiu şi, chiar înainte de a fi prins, este salvat de Selena şi de Mark, doi oameni sănătoşi care-l duc în ascunzişul lor - o fostă secţie a poliţiei metropolitane. De aici începe o luptă cruntă pentru supravieţuire întinsă pe durata întregului film.

Acţiunea din Millions (2004) se petrece într-o Mare Britanie a unui viitor apropiat, în preajma Crăciunului dinaintea unei treceri definitive de la lira sterlină la moneda europeană sau euro, după cum bine se ştie. în acest ţinut aproape idilic-burghez trăieşte Damien, un băieţel la vreo 7 ani de o bunătate aproape naivă şi de o cunoaştere enciclopedică a sfinţilor care-i apar în tot felul de viziuni multicolore, alături de fratele de 12 ani, Anthony, şi de tatăl recent devenit văduv. Căutându-şi un refugiu spiritual după mutarea într-o nouă casă, Damien îşi construieşte o căsuţă din cartoane lângă o cale ferată, care este distrusă de o geantă plină de lire sterline aruncată dintr-un tren aflat în trecere. Damien crede că banii sunt un dar de la Dumnezeu şi încearcă să-i doneze persoanelor sărace, Anthony e mai materialist şi vrea să cumpere jucării, mobile, glorie şi putere şi, de ce nu... un apartament. Bineînţeles că banii nu sunt o pronie cerească, ci aparţin unui hoţ de bănci, care apare şi el în poveste încercând să-i recupereze. Urmează momente de ilaritate comică de o rară candoare copilărească; până şi secvenţele cu suspans aduc aminte, păstrând totuşi proporţiile, de urmăririle din Singur acasă.

Dacă, după Trainspotting, i se oferă să regizeze al patrulea film din seria Alien (ajuns în cele din urmă în mâinile lui Jean-Pierre Jeunet), în 2007 Danny Boyle ajunge pe teritoriul science-fictionului cu Sunshine, un space-thriller inspirat de Odiseea spaţială a lui Kubrick. Un echipaj cu şapte astronauţi la bord, Icarus II, se îndreaptă în 2057, într-o navă gigant, înspre Soare pentru a trimite, spre acesta, o bombă stelară cu o încărcătură nucleară de dimensiunea Manhattanului, pentru a regenera reacţiile termonucleare ale astrului aflat într-un declin reactiv cu eventuale urmări escatologice pentru Pământ. Pentru aceeaşi misiune, cu şapte ani înainte fusese trimisă o navă, Icarus I, cu care se pierduse orice legătură. De aceea misiunea lor devine cu atât mai importantă - pentru a fabrica bomba nucleară fuseseră utilizate toate materialele radioactive de pe Terra. în timpul apropierii de Soare, astronauţii primesc un mesaj de S.O.S. de pe Icarus I şi decid să se îndrepte înspre prima navă pentru a-i folosi încărcătura nucleară şi, implicit, pentru a avea o şansă în plus pentru salvarea planetei. Găsesc o bombă nucleară complet funcţională pe o navă fără niciun supravieţuitor, în afară căpitanului nebun care încearcă sabotarea misiunii numărul 2 a Icarusului în zbor spre Soare.

Danny Boy(le) rupe gura târgului din nou cu Slumdog Millionaire, o incursiune imperialistă a britanicului în lumea coregrafiată a filmului bollywoodian. I se cadorisesc opt premii Oscar, inclusiv cel de regizor, pentru povestea aproape neverosimilă a lui Jamal, un adolescent din Mumbai crescut pe stradă, care participă la versiunea indiană a jocului „Vrei să fii miliardar". Tensiunea din studio este palpitantă şi, înaintea gongului de final de emisiune, tânărul ajunge până la ultima întrebare care i-ar aduce 20 de milioane de rupii. Prem Kumar, prezentatorul emisiunii, nu înţelege cum concurentul din faţă a ajuns atât de departe în joc şi începe să-l antipatizeze pe Jamal, iar la sfârşitul emisiei îl denunţă poliţiei pentru a afla cum a trişat. Vagabondul milionar este arestat şi acuzat de fraudă. Din acest moment, începe filmul şi începem să înţelegem cum povestea tragică a vieţii lui l-a ajutat să răspundă acelor întrebări. De fapt, singurul motiv pentru care Jamal se afla în faţa camerelor de filmat era pentru a sta îndeajuns de mult pe scaunul concurentului pentru a fi văzut de iubirea vieţii lui, sechestrată în acele momente în casa unui mafiot local. înduioşător, dar foarte bine realizat şi punctat dramatic. Şi nota bene: găsim dansul tradiţional trademark Bollywood în care învie până şi morţii de-abia la genericul de final.

Danny Boyle face parte deja din categoria regizorilor clasicizaţi din timpul vieţii şi mai are încă multe de spus în mediul filmic. Numai dacă se face o scurtă recapitulare a genurilor abordate se poate observa cât de puţin stă locului irlandezul, iar viitorul nu poate aduce, după părerea mea, decât o consacrare a acestuia în galeria marilor creatori cinematografici.