„O lume stranie, cu oameni stranii, o lume nebună, dar o nebunie frumoasă..."

Prin râs se corectează moravurile este una dintre celebrele maxime latine a cărui utilitate rămâne valabilă şi azi, indiferent de spaţiul cultural la care ne referim. În acelaşi timp, românii, însă, au talentul de a face haz de necaz, ceea ce, din nefericire, nu duce la niciun fel de corecţie, ci doar la un fel de resemnare... mioritică. Din acest motiv, dar şi de dragul altor moravuri care în lumea contemporană au căpătat conotaţii de-a dreptul groteşti, uneori, avem nevoie să-l resuscităm pe Moliere a cărui ireverenţă satirică faţă de metehnele umane l-a făcut unul dintre cei mai prestigioşi moralişti teatrali ai lumii. Teatrul de Stat din Constanţa şi-a adus aminte de geniul lui Jean-Baptiste Poquelin şi l-a invitat cu toată suita sa de personaje memorabile să revină la malul mării pentru a ne oferi o porţie zdravană de satiră. Invitaţia a fost onorată pe data de 8 mai când, pe scena Teatrului de Stat, a avut loc premiera spectacolului Bolnavul închipuit în regia lui Cristian Gheorghe. Montată pentru prima oară pe scena constănţeană în 1956 de regizorul Lebli Bernat, reactualizarea celebrei piese, după atâţia ani, a fost aşteptată cu multă nerăbdare, cel care l-a zguduit din ţâţâni pe ilustrul ipohondru fiind tânărul regizor şi actor gălăţean Cristian Gheorghe. Situat la limita dintre comic şi tragic, Bolnavul închipuit are reputaţia unui spectacol fermecător prin umorul particular pe care-l îl transmite, însă, de această dată am avut de-a face cu un Moliere atipic, nevrotic, convulsiv, straniu, uneori chiar grotesc. Lumea pe care ne-o propune regizorul Cristian Gheorghe este subversivă şi burlească, stă pe o bombă cu ceas al cărui ticăit îţi dă fiori, întrebându-te dacă nu cumva este chiar lumea în care trăieşti. O adaptare destul de îndrăzneaţă după textul lui Moliere, montarea constănţeană este mai neobişnuită pentru că nu se situează nici în spaţiul clasicului, nici în contemporaneitate, acţiunea fiind atemporală. Profitând de intensitatea celebrului text al marelui maestru al persiflării manierismului şi ipocriziei umane, Cristian Gheorghe a preferat să ne vorbească într-o manieră atipică despre tarele societăţii actuale şi, mai ales, despre modul în care ne-am modificat în timp ca şi entităţi umane. Aşadar, regizorul a declasicizat o piesă inspirată din commedia dell'arte pentru a ne arăta faţa actuală a comediei umane care numai poartă doar o singură mască, ca în Antichitate, ci este un melanj de trăsături care de care mai făţarnice. Povestea clasică, însă, a lui Aragan, celebrul ipohondru dependent de medici, medicamente, clisme şi sticluţe tămăduitoare i-a permis lui Cristian Gheorghe să se joace cu diversele tipolgii umane într-un amplu registru teatral în care a abordat mai multe mijloace de expresie: de la comedie şi pantomimă, până la dans şi proiecţii video. Cu alte cuvinte, acţiunea scenică a părăsit registrul clasic pentru a profita din plin de dispozitivele modernităţii capabile să genereze situaţii hiperbolice şi avataruri dintre cele mai spectaculoase. Iar din acest punct de vedere, scenografia a jucat un rol decisiv. Purtând semnătura Lăcrămioarei Dumitraşcu, aflată la prima aventură în rol titular, scenografia are un rol activ în desfăşurarea acţiunii fiind un tablou dinamic ale cărui elemente participă, precipită şi potenţează jocul actorilor. Prin viziunea modernistă a Lăcrămioarei Dumitraşcu bolnavii lui Moliere s-au dezbrăcat de volane şi dantele pentru a purta uniformele zgrunţuroase ale unui sistem care obligă la uniformizare în spirit şi gândire. În timp ce austeritatea lui Aragan, luminată subtil de flacăra tichiei violete, te ducea cu gândul la îmbrăcămintea călugărilor franciscani, veşmintele celorlalţi bolnavi, marcate cu simboluri din lumea medicală aveau o evidentă croială militărească. Întâlnirea cu acest Moliere atât de atipic i-a generat tinerei scenografe multe emoţii, declanşându-i, în acelaşi timp, şi o prolifică perioadă de creaţie. Lepădarea de starea clasică a unei piese care s-a născut în grădinile Versailles-ului a fost înlocuită, astfel, cu o viziune care, din punct de vedere scenografic, a modificat sensul fiecărui element de butaforie, efectul şocant al noilor metamorfoze intensificând atmosfera bizară a spectacolului. Şi, ar mai fi un lucru de spus, concepută ca o comedie-balet, indicaţiile originale ale dramaturgului francez menţionau ca momentele coregrafice să fie cuprinse în prolog şi epilog, însă, regizorul Cristian Gheorghe le-a inserat de mai multe ori în timpul spectacolului. Construite dintr-un lanţ de mişcări sacadate, impulsionate de ritmuri muzicale puternice, momentele de dans au facilitat alunecarea din lumea reală în cea a fanteziilor bolnăvicioase, fiind un fel de cortină dinamică prin dans, muzică şi culoare introducând noi personaje în spaţiul de joc. Atmosfera spectacolului a crescut gradual ceea ce i-a permis publicului să se familiarizeze cu excentricitatea personajelor a căror efervescenţă a făcut din Bolnavul închipuit o comedie spumoasă care la final s-a bucurat de un lung şir de aplauze. Şi... se va mai bucura.

Bolnavii frenetici de pe scenă...

Deposedarea de caracterul clasic le-a dat de furcă tuturor celor implicaţi în resuscitarea Bolnavului închipuit, dar sub îndrumarea regizorului Cristian Gheorghe ceea ce pentru actorii constănţeni părea o misiune dificilă, a devenit un joc interesant în care convenţiile teatrale au căpătat nuanţe surprinzătoare. De altfel, pentru orice actor care se confruntă cu hachiţele Bolnavului închipuit, personajele atipice care populează, în general lumea lui Moliere, sunt o adevărată provocare fiind roluri de compoziţie. Un alt atu al piesei rezidă şi în faptul că te determină să aduci la suprafaţă emoţii de care nu te credeai capabil ceea ce le-a permis actorilor constănţeni să interpreteze cu multă dezinvoltură roluri provocatoare, aproape unice. În rolul bătrânului Argan alias bolnavul închipuit, sub un machiaj deosebit, l-am descoperit pe tânărul Marian Adochiţei care ne-a dovedit încă o dată că este unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale. Confruntat cu o partitură care, cel puţin din punct de vedere fizic, l-a obligat să se proiecteze într-un timp îndepărtat pentru a-şi trăi en avance supliciile bătrâneţii, între două clisme şi un pumn de pastile, Marian Adochiţei şi-a dus misiunea până la capăt cu multă forţă interpretativă. Timp de două ore, tânărul actor şi-a împrumutat spiritul şi trupul unui personaj trecut de 60 ani, plin de defecte, dar mai ales de dureri imaginare, pentru a intra în pielea iustrului ipohondru fiind nevoit chiar să se lase de fumat şi să facă mai mult sport. De altfel, actorul a şi mărturisit că nu se simte aproape de Moliere pentru că nu l-a studiat în facultate şi, în plus, acest gen de teatru i se pare nefiresc. Cu toate acestea, experienţa de a fi însuşi Bolnavul închipuit va rămâne în cariera sa ca o interpretare notabilă, personajul Argan solicitându-l din toate punctele de vedere. Şi, în timp ce bolnavul era adesea compătimit pentru ritmicitatea cu care apela la binefacerile clismelor, Toinette, servitoarea lui Argan, interpretată cu multă dezinvoltură de Dana Dumitrescu, a fost personajul care a provocat, poate, cele mai multe scene de râs. În ciuda euforiei bahice pe care şi-o alimenta la tot pasul, Toinette a dat dovadă de multă luciditate reuşind împreună cu Beralde, sora lui Argan, interpretată pe picior mare de Luiza Marinescu, să-i arate stăpânului său cine îl iubeşte, dar şi cine îl amăgeşte cu adevărat. Un personaj cu adevărat atipic a fost însă Louison (fetiţa lui Argan) interpretată de Lana Moscaliuc, o apariţie stranie care, episodic, a reîmprospătat atmosfera burlescă a spectacolului cu prezenţa iminentă a morţii. La polul opus s-a distins intempestiva Beline, a doua soţie a lui Argan, interpretată cu mult farmec de Georgiana Mazilescu care printr-o exagerare pompoasă a creionat cu o hilaritate ieşită din comun personajul femeii preocupate doar de bunăstarea personală. Şi totuşi, balanţa vieţii sentimentale a bietului Argan este contrabalansată de iubirea sinceră pe care i-o poartă fiica lui, Angélique, interpretată cu sensibilitate de Florina Bulgaru. În duet cu iubitul său Cleante, un rocker stângaci, dar plin de haz, animat de Andu Axente, cei doi îndrăgostiţi au fost protagoniştii unor scene care au provocat adevărate cascade de râs. Nici familia Diafoirus nu s-a lăsat mai prejos, intervenţiile Laurei Iordan (doamna Diafoirus) şi a lui Bogdan Bucătaru (Thomas Diafoirus) fiind cu adevărat remarcabile. De altfel, în mai multe dintre piesele sale, Moliere le-a rezervat doctorilor un loc special prezentându-i drept invidizi pompoşi care îi impresionează pe cei din jur cu o erudiţie falsă şi, mai ales, cu remedii ce ne amintesc mai degrabă de măcelărie decât de medicină. O comedie antrenantă de la prima bătaie a gongului până la surprinzătoarea ceremonie care marchează în mod surprinzător finalul original al piesei, Bolnavul închipuit l-a readus cu succes pe Moliere în contemporaneitate iar publicul constănţean a răspuns pozitiv la provocările sale. De râs s-a râs cu tot sufletul, dar sper să avem şansa să trăim şi vremurile când se vor corecta moravurile...

Ultima comedie a lui Moliere

Sau trecerea în eternitate... Bolnavul închipuit este într-adevăr ultima creaţie a lui Moliere, în care însuşi marele dramaturg a jucat până în ajunul morţii. Pe data de 17 februarie 1673, în timpul celei de-a patra reprezentaţii a acestei piese, cuprins de convulsii puternice Moliere s-a prăbuşit pe scenă. Grimarest, primul său biograf, certifică faptul că marele dramaturg nu a murit pe scenă, ci la el acasă, la puţin timp după incident. Din cauza profesiunii de actor, considerată imorală în epocă, Moliere nu a fost îngropat într-un cimitir obişnuit, soţia sa Armande reuşind să obţină de la Ludovic al XIV-lea permisiunea de a-i organiza funeralii obişnuite, cu condiţia să aibe loc doar pe timp de noapte. În 1817, rămăşiţele lui Moliere au fost aduse la cimitirul Pere-Lachaise, în acelaşi timp cu cele ale lui La Fontaine, alături de care se învecinează pentru eternitate...

Bolnavul închipuit de Moliere

Data premierei: 8 mai 2010

Regia artistică: Cristian Gheorghe

Scenografie: Lăcrămioara Dumitraşcu

Coregrafie: Oana Pisaroglu

Pregătire muzicală: Inga Postolache

Editare video: Ciprian Braşoveanu

Distribuţie: Marian Adochiţei (Argan), Dana Dumitrescu (Toinette - servitoarea lui Argan), Georgiana Mazilescu (Beline, a doua soţie a lui Argan), Florina Bulgaru (Angélique, fiica lui Argan), Luiza Martinescu (Beralde, sora lui Argan), Andu Axente (Cleante, iubitul lui Angélique), Laura Iordan (doamna Diafoirus, medic), Bogdan Bucătaru (Thomas Diafoirus), Lana Moscaliuc (Louison, fetiţa lui Argan), Adrian Dumitrescu (domnul Purgon, medicul lui Argan) şi Florentin Roman (domnul de Bonnefoi).

Trupa de dans: Raimonda Potlog, Larisa Samsonov, Dora Spirescu, Mădălina Stahei, Cristiana Drăgan, Daniela Gârbăcea şi Andreea Ţuţui.