Imaginea romantică a intelectualului famelic este mai actuală ca niciodată de când recentele neajunsuri economice globale au început să lovească local, dacă nu cumva direct individual.
Lumea românească a gemut înfiorată la vestea dispariţiei unor ziare catalogate, pe bună dreptate, „presă cu etaj". Din păcate, nimeni n-a avut nimic de comentat când au fost desfiinţate zeci de reviste din categoria pe care aş numi-o „presă cu mansardă". E adevărat, nu stă Cultura Română (sic!) în nişte biete revistuţe care nici măcar nu aduc profit, dar, oricât ar părea de ciudat, acolo se încheagă, pretenţios spus, identitatea culturală a comunităţii. Din păcate, însă, astfel de chestiuni sunt mult prea imponderabile pentru a face obiectul unei analize zdravene din partea celor care împart banii.
Pentru un oraş cu pretenţii, o revistă culturală este un blazon opţional. La prima sperietură financiară, acest blazon pică cel dintâi, graţios şi discret. Negrii de pe plantaţia cu poezii şi poveşti sunt, e-atât de evident, nişte făpturi ciudate, cu preocupările lor fără nicio legătură cu lumea reală. Artiştii, scriitorii, se pot hrăni asemeni îngerilor, se ştie demult din manuale, cu abstracţiuni şi teoreme. Oricum ei sunt educaţi şi nu ridică vocea, orice-ar fi, aşa că, de ce nu: dispară, dar!
Despre prestigiul pierdut al intelectualului s-a mai scris, despre inutilitatea poeziei asemenea, a mai trebuit să vină criza să scuture copacul şi gata, ştaiful şi rafinamentul s-au dus concret de-a berbeleacul, lăsând loc suficient pentru creşterea iluziei tâmpe că de astfel de chestiuni te poţi descotorosi ca de un lux inutil. Că astfel de chestiuni nu sunt un lux inutil se poate lesne observa atunci când se manifestă public cei care nu le gustă defel. Vorbirea lor stricată, frazarea imbecilă, incoerenţa, toate astea sunt cea mai puternică apologie a faptului cultural. Ceva, pe undeva, trebuie să compenseze prostia agresivă. N-o fi „presa cu mansardă" chiar ultimul bastion în această luptă surdă, dar cu siguranţă este unul dintre ele. Cum, însă, şi el se clatină, mă întreb cât va mai dura până la victoria definitivă a agramaţilor.
Ultima actualizare în Luni, 22 Februarie 2010 12:25
Filosofia lui Martin Heidegger se remarcă prin aparenta dificultate a limbajului său, o dificultate care camuflează o gândire autentică şi profundă, de multe ori tradusă în alte moduri decât ar fi intenţionat profesorul de la Freiburg im Breisgau.
Ultima actualizare în Luni, 22 Februarie 2010 12:37
Considerat unul dintre evenimentele culturale cu tradiţie ale oraşului de la malul mării, Salonul de Iarnă al Filialei Constanţa a Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAP) a invadat generoasele săli ale Muzeului de Artă propunând de această dată o amplă expoziţie care a stat sub semnul unui neobişnuit demers ecologic.
Ultima actualizare în Luni, 22 Februarie 2010 13:41
Coborâtă din fiordurile nordului sub un nume exotic sugerat de poetul Øystein Wingaard Wolf, Madrugada este o trupă de rock alternativ relativ necunoscută publicului din România, asta şi pentru că nici n-au apucat să devină foarte cunoscuţi până când un eveniment tragic i-a făcut să ia decizia de a nu mai continua.
Ultima actualizare în Luni, 22 Februarie 2010 13:03
Coregrafă, artist plastic şi dansatoare cu o personalitate pătrunzătoare, Claudia Triozzi este o italiancă şcolită de francezi, o artistă care în ultimii ani a reinventat spaţiul scenic şi existenţa dansului în acest spaţiu, fiind autoarea unei forme originale de coregrafie în care fragmentarul feminin se întâlneşte cu efemerul uman.
Ultima actualizare în Luni, 22 Februarie 2010 12:55